Țigările, marfa preferată a contrabandiștilor…

Prețul mic încă în țara vecină, Bulgaria îi determină pe mulți dintre contrabandiști să prefere acest produs mai ușor de ascuns și de comercializat în țările de destinație.
Un astfel de caz s–a produs la data de 19.08.2025, în jurul orei 18:30, când polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru control, pe DN5, un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 24 de ani și circula pe ruta Bulgaria–Germania.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, au fost descoperite, ascunse printre bagaje și în capitonajul portbagajului, 33.800 de țigarete (1.690 de pachete), de diverse mărci, care aveau aplicat timbru fiscal bulgăresc și pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 50.700 de lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.
Cetățeanului bulgar i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
De precizat că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu continuă să desfășoare activități specifice pentru identificarea și combaterea introducerii ilegale în țară a produselor accizabile, cu precădere a țigaretelor de contrabandă, acționând ferm împotriva acestui fenomen în zona de frontieră.
Articolul Țigările, marfa preferată a contrabandiștilor… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Prețul mic încă în țara vecină, Bulgaria îi determină pe mulți dintre contrabandiști să prefere acest produs mai ușor de ascuns și de comercializat în țările de destinație. Un astfel de caz s–a produs la data de 19.08.2025, în jurul orei 18:30, când polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu […]
Articolul Țigările, marfa preferată a contrabandiștilor… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/tigarile-marfa-preferata-a-contrabandistilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 august 2025 12:11
