Tragedia de pe A1 a fost o dublă sinucidere?

Tragedia de pe A1 a fost o dublă sinucidere?

Apar noi informații în cazul tinerilor care au murit marți 19 august 2025, în accidentul petrecut pe autostrada A1 București – Pitești. Șoferul TIR-ului a spus în fața oamenilor legii că cele două victime s-au aruncat în fața vehiculului ținându-se în brațe.

Informația a fost dezvăluită de Observator News. Totodată, șoferul TIR-ului a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Totuși, a fost dispusă și prelevarea probelor biologice.

Amintim că doi tineri și-au pierdut viața într-un tragic accident pe autostrada A1 București-Pitești. Incidentul a avut loc marți dimineața la kilometrul 41, în apropierea localității Vânătorii Mici. ISU Giurgiu a transmis că, din primele informații, cei doi erau pietoni și la momentul producerii accidentului aceștia se aflau pe partea carosabilă.

La locul accidentului s-au aflat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția.

„ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan și să respecte toate regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic. De asemenea, instituția adresează un apel și pietonilor, care trebuie să manifeste prudență maximă și să nu se deplaseze pe autostrăzi, acestea fiind destinate exclusiv traficului rutier. Accesul pietonilor este strict interzis pe astfel de drumuri, iar nerespectarea acestei reguli poate avea consecințe tragice”, a mai transmis sursa citată.(www.libertatea.ro)

 

Apar noi informații în cazul tinerilor care au murit marți 19 august 2025, în accidentul petrecut pe autostrada A1 București


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/tragedia-de-pe-a1-a-fost-o-dubla-sinucidere/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 20 august 2025 15:31

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.