Un instructor de educație, din cadrul DGASPC Giurgiu, a scăpat de eventuale sancțiuni, după ce a fost apărată de către Sindicatul Național „Forța Legii” !

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Giurgiu a anunțat finalizarea cercetării disciplinare prealabile a doamnei Asan Elena Emilia, instructor de educație în cadrul Complexului Familial II – CTF Casa Verde. Concluzia finală a dus la clasarea dosarului de cercetare disciplinară.
Decizia a fost aprobată de directorul general al DGASPC Giurgiu, Vișinel Bălan, potrivit raportului final, întocmit de Comisia de cercetare disciplinară prealabilă. Ulterior, documentul a fost transmis către domnul Rotaru Emilian, șeful Complexului Familial II – CTF, „Casa Verde”, printr-o adresă oficială semnată de instituție.
Conform raportului, cercetarea disciplinară a fost efectuată de o comisie special constituită în baza dispoziției nr. 1593/01.08.2025, a directorului general al DGASPC Giurgiu.
Procesul a avut la bază referatul de sesizare, iar verificările au fost realizate sub coordonarea doamnei Cărămidă Beatrice Ștefania (foto), inspector de specialitate.
După analizarea documentelor și a declarațiilor implicate, comisia a constatat că nu există motive temeinice pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, propunând în consecință clasarea dosarului.
Sindicatul Național Forța Legii își apără mereu membrii, cu devotament și succes
Doamna Asan Elena Emilia, membru al Sindicatului Național Forța Legii, a recunoscut că fără ajutorul juridic din partea SNFL ar fi avut mari probleme cu șefii săi. Pentru că drepturile sale au fost încălcate, era nevoie de cineva care cunoaște bine Codul Muncii.
În semn de recunoștință, Asan Elena Emilia a transmis un mesaj pe WhatsApp față de echipa juridică a Sindicatului „Forța Legii”, pe care vi-l redăm mai jos, pentru a înțelege cât de important este, astăzi, să faci parte dintr-un sindicat mai ales dacă lucrezi la stat.
”Vă mulțumesc din suflet pentru implicarea, dedicarea și modul în care m-ați reprezentat. Apreciez profund responsabilitatea și profesionalismul cu care susțineți membrii de sindicat, așa cum ați făcut în cazul meu. Efortul dumneavoastră a făcut o reală diferență. Vă sunt recunoscătoare pentru efortul depus și pentru exemplul de solidaritate pe care-l oferiți.
Cu mult respect și apreciere, VĂ MULȚUMESC!” – a fost mesajul trimis de Asan Elena Emilia către „Forța Legii”.
Surse: Sindicatul Național „Forța Legii”
Articolul Un instructor de educație, din cadrul DGASPC Giurgiu, a scăpat de eventuale sancțiuni, după ce a fost apărată de către Sindicatul Național „Forța Legii” ! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Giurgiu a anunțat finalizarea cercetării disciplinare prealabile a doamnei Asan Elena Emilia, instructor de educație în cadrul Complexului Familial II – CTF Casa Verde. Concluzia finală a dus la clasarea dosarului de cercetare disciplinară. Decizia a fost aprobată de directorul general al DGASPC Giurgiu, Vișinel Bălan, […]
Articolul Un instructor de educație, din cadrul DGASPC Giurgiu, a scăpat de eventuale sancțiuni, după ce a fost apărată de către Sindicatul Național „Forța Legii” ! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-instructor-de-educatie-din-cadrul-dgaspc-giurgiu-a-scapat-de-eventuale-sanctiuni-dupa-ce-a-fost-aparata-de-catre-sindicatul-national-forta-legii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 3 noiembrie 2025 11:11
