UPU Giurgiu, sub presiune maximă: Creștere alarmantă a cazurilor de afecțiuni respiratorii și intoxicații cu substanțe psihoactive
Situația din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) din Giurgiu devine tot mai critică din cauza creșterii cazurilor de pacienți cu viroze respiratorii, pneumonii și cazuri de intoxicații cu substanțe psihoactive. Directorul UPU, Dragoș Chivu, trage un semnal de alarmă în legătură cu presiunile mari pe care le suportă echipa medicală, deja insuficientă numeric, și face apel la sprijin suplimentar pentru a putea răspunde prompt nevoilor din ce în ce mai complexe ale pacienților.
„Cu verificarea tuturor și numărul crescut este la viroze respiratorii, la pneumonii, deci la probleme respiratorii în general. De asemenea, un număr mare de pacienți s-au prezentat cu afecțiuni cardiace și probleme de tensiune arterială. La noi în Giurgiu, numărul de accidente rutiere a mai scăzut, dar sunt mai multe cazuri de persoane aduse la urgență pentru verificarea substanțelor psihoactive,” a declarat directorul Dragoș Chivu.
Potrivit acestuia, se remarcă și o creștere a pacienților cu simptome respiratorii sezoniere, dar și a cazurilor de intoxicații alimentare. Recent, o mamă și doi copii au necesitat îngrijiri medicale după ce au consumat ciuperci culese din pădure, fiind ulterior transportați în stare gravă la București.
Dr. Chivu subliniază importanța consumului de alimente din surse sigure: „Îndemnăm oamenii să fie precauți și să consume doar alimente din surse sigure, pentru a evita situațiile care le pot pune viața în pericol. Suntem deja suprasolicitați și astfel de cazuri ar putea fi prevenite printr-o mai mare atenție”.
Pe fondul numărului ridicat de pacienți, echipa UPU Giurgiu funcționează în condiții limitate. În ciuda numărului mare de prezentări, echipa de medici este mult sub norma necesară, ceea ce crește riscul epuizării personalului și al unui timp de așteptare crescut pentru pacienți.
JURNAL
Articolul UPU Giurgiu, sub presiune maximă: Creștere alarmantă a cazurilor de afecțiuni respiratorii și intoxicații cu substanțe psihoactive apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Situația din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) din Giurgiu devine tot mai critică din cauza creșterii cazurilor de pacienți cu viroze respiratorii, pneumonii și cazuri de intoxicații cu substanțe psihoactive. Directorul UPU, Dragoș Chivu, trage un semnal de alarmă în legătură cu presiunile mari pe care le suportă echipa medicală, deja insuficientă numeric, și […]
Articolul UPU Giurgiu, sub presiune maximă: Creștere alarmantă a cazurilor de afecțiuni respiratorii și intoxicații cu substanțe psihoactive apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/upu-giurgiu-sub-presiune-maxima-crestere-alarmanta-a-cazurilor-de-afectiuni-respiratorii-si-intoxicatii-cu-substante-psihoactive/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 31 octombrie 2024 17:11