Urmărire ca-n filme la Ogrezeni: un șofer fără permis a fost prins după ce mașina i-a luat foc

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Ogrezeni, a ajuns în arest preventiv după ce a încercat să fugă de polițiști. Acesta conducea fără permis, iar urmărirea s-a încheiat spectaculos, cu autoturismul în flăcări.
Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 19:40. Polițiștii din Mihăilești – Formațiunea Rutieră, aflați în serviciu la intersecția DJ412A cu DJ412C, în localitatea Ogrezeni (județul Giurgiu), au făcut semn de oprire unui autoturism care circula dinspre Bucșani. Șoferul nu a oprit și a fost urmărit de oamenii legii până pe un teren extravilan, unde a fost blocat.
La scurt timp după ce s-a oprit, mașina a luat foc și a ars complet. Pompierii de la Detașamentul Bolintin Deal au intervenit cu o autospecială, însă autoturismul era deja cuprins de flăcări. Primele verificări arată că incendiul ar fi fost provocat de supraîncălzirea țevii de eșapament. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult, el fusese depistat și în luna iulie conducând un alt autoturism, tot fără permis. Testul cu etilotestul a arătat că nu consumase alcool.
În cauză au fost deschise două dosare penale pentru conducere fără permis. Pe 8 septembrie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi judecătorii din Bolintin-Vale au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Articolul Urmărire ca-n filme la Ogrezeni: un șofer fără permis a fost prins după ce mașina i-a luat foc apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Ogrezeni, a ajuns în arest preventiv după ce a încercat să fugă de polițiști. Acesta conducea fără permis, iar urmărirea s-a încheiat spectaculos, cu autoturismul în flăcări. Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 19:40. Polițiștii din Mihăilești – Formațiunea Rutieră, aflați în serviciu la intersecția […]
Articolul Urmărire ca-n filme la Ogrezeni: un șofer fără permis a fost prins după ce mașina i-a luat foc apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/urmarire-ca-n-filme-la-ogrezeni-un-sofer-fara-permis-a-fost-prins-dupa-ce-masina-i-a-luat-foc/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 9 septembrie 2025 20:12
