VOT ANTI-GIURGIU: Datoriile PNL către Partida Romilor, mai presus de interesele giurgiuvenilor!
După ce au fost instruiți de către conducerea partidului, într-o întâlnire cu promisiuni și amenințări care a durat până după miezul nopții, consilierii municipali PNL s-au prezentat astăzi, 30 octombrie, la ședința ordinară a Consiliului Local motivați să treacă cu orice preț Proiectul de Hotărâre nr. 262, prin care Asociația Partida Romilor „Pro Europa” primește cu titlu gratuit, pentru o perioadă de 25 de ani, suprafața de 1.109 mp, situată pe strada Rozelor.
 Sub stresul noilor și vechilor amenințări cu demisia ale primarului Adrian Anghelescu, acum enervat și de dezvăluirile din social media ale lui Cristian Rizea, consilierii locali PNL, în frunte cu viceprimarul Ionel Muscalu, au pus în scenă o piesă de teatru absurd, în care minciunile au ținut loc de argumente și logică. Penibil!
 Surprinși că cei din opoziție mai și citesc materialele prezentate de către executivul primăriei, a fost căutat un „Acar Păun” care a mințit în referate că Asociația Partida Romilor „Pro Europa” este de utilitate publică.
 A urmat intervenția Lilianei Băiceanu, secretarul general al primăriei, care a argumentat legalitatea acordării terenului cu un articol din Codul Administrativ, fără nicio legătură cu subiectul.
 Viceprimarul Ionel Muscalu, care a fost și președinte de ședință, a fost un înverșunat susținător al cauzei, cu energie și implicare demne de o cauză mai bună. Este cunoscut talentul său de orator, dar astăzi s-a întrecut pe sine.
 Marius Ursaru (Totila), reprezentant al Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, a continuat și el cu informațiile eronate pe care le-a prezentat consilierilor locali. A plimbat o hârtie care ar fi trebuit să demonstreze că asociația a primit cu titlu gratuit terenuri și în alte comune din județ. O întrebare simplă: Terenul de la Naipu a fost cumpărat cu 35 de mii de euro de la un anume domn Argeșanu, reprezentantul romilor pentru zona Ghimpați?
 O altă poveste frumoasă, de fapt o minciună fără pic de scrupule, a fost faptul că asociația finanțează acest proiect printr-un program cu finanțare europeană, „ Romi pentru România”. Nu are legătură; acest program este derulat de către Agenția Națională pentru Romi, cu fonduri guvernamentale. Obiectivele programului nu au legătură cu subiectul discutat astăzi.
 Mai trebuie remarcat faptul că, la ședința de astăzi, a lipsit tocmai avocatul Emil Vucă, cel care ar vrea să fie candidatul PSD la Primăria Giurgiu la alegerile următoare. Se demonstrează încă o dată că, atunci când este în dezbatere o temă sensibilă, care ar putea să deranjeze PNL-ul, domnul avocat părăsește „câmpul de luptă” și trece în tabăra adversarului. Un politician versatil și volatil, care știe să-și urmărească doar propriile interese.
 Penibil momentul în care Adrian Anghelescu cerea iertare celor de la Partida Romilor că nu a putut să-i ajute mai mult, cu bani. Drept recompensă, a decis să le dea un teren în valoare de peste cinci miliarde de lei, de parcă ar fi dat din buzunarul propriu.
 În condițiile în care tu taxezi și impozitezi giurgiuvenii dincolo de limita de suportabilitate, a acorda cadouri electorale acoliților tăi politici spune totul despre tine și despre adevăratele tale intenții și interese.
Fotografia este un trucaj, generat cu AI

Autorul articolului  Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/vot-anti-giurgiu-datoriile-pnl-catre-partida-romilor-mai-presus-de-interesele-giurgiuvenilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 30 octombrie 2025 23:05
