Aprecierea dolarului din ultimele zile s-a reflectat în evoluția monedelor de la marginea zonei euro, care au pierdut teren față de cea unică. Creșterea euro față de moneda națională a fost de mai mică amploarea decât a altor valute. Cursul a urcat de la 5,0861 la 5,0865 lei, evoluție la care a contribuit culoarul foarte îngust de tranzacționare, 5,084 – 5,087 lei. Stabilitatea cursului se reflectă și în prognozele analiștilor care văd pentru sfârșitul anului o medie de 5,09 – 5,1 lei/euro. La această evoluție contribuie și nivelul sustenabil al rezervei valutare a BNR care se situa la sfârșitul lui octombrie la 65,347 miliarde euro, față de 65,015 miliarde euro la 30 septembrie. Aprecierea metalului galben au ridicat valoarea rezervelor internaţionale (valute plus aur) la 76,885 miliarde euro. Sondajul efectuat de CFA România în septembrie anticipa o apreciere a euro pentru orizontul de 6 luni 5,1216 lei, respectiv la 5,1841 lei pentru orizontul de 12 luni. Indicii ROBOR și-au continuat marțea aceasta tendința modestă dar constantă de scădere spre pragul de 6%. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,34 la 6,33%, față de 5,92% la începutul anului. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,48% față de 5,97% la începutul lui 2025, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,68 la 6,67%, comparativ cu 6,02% în primele zile din acest an. Status quo-ul pentru o perioadă de un an în relațiile comerciale dintre Statele Unite și China, în urma întâlnirii dintre președinții Donald Trump şi Xi Jinping și posibilitatea ca Rezerva Federală să încetinească ritmul de scădere a dobânzilor, după două reduceri consecutive de câte un sfert de punct procentual, au oferit avânt monedei americane. Euro a scăzut marți la 1,1477 – 1,1534 dolari, la valori comparabile cu cele de la sfârșitul iulie. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,4167 la 4,4207 lei, față de 4,3684 lei, la începutul săptămânii trecute. Revenirea monedei elvețiene peste pragul de 0,93 franci/euro a coborât cursul acesteia la 5,4685 lei față de 5,4925 lei, în urmă cu o săptămână. O evoluție asemănătoare a avut și lira sterlină, care scăzut marțea aceasta de la 5,7988 la 5,7811 lei, comparativ cu 5,8295 lei, la începutul săptămânii trecute. Scăderea metalului galben la 3.966,20 – 4.006,70 dolari/uncie a fost compensată de aprecierea monedei americane, astfel că prețul gramului de aur a coborât modest de la 567,6303 lei la 567,2841 lei, față de maximul de 606,5699 lei atins în 17 octombrie. Media monedelor din regiune se deprecia față de euro la 4,2575 zloți, respectiv 388,37 forinți. Performanța bitcoin s-a înrăutățit în perioada care a urmat atingerii maximului istoric de 125.689 dolari, la începutul lunii trecute, care a adus un val de ieșiri din fondurile ETF pe bitcoin sau ethereum. Scăderea este cauzată, în principal, de aprecierea monedei americane, și a fost accentuată marțea aceasta de vânzările ce au urmat după un atac de tip hacker asupra platformei DeFi Balancer, astfel că principala monedă digitală a coborât la 103.601 – 107.283 dolari, față de peste 116.000 dolari, în urmă cu o săptămână. Ethereum se tranzacționa în culoarul 3.461 – 3.651 dolari, comparativ cu aproape 4.200 dolari, la începutul săptămânii trecute.

Citeste pe larg

În urmă cu aproximativ două săptămâni, am scris despre neregulile din Piața Centrală din Giurgiu ( https://giurgiupesurse.ro/cum-a-ajuns-piata-din-giurgiu-una-dintre-cele-mai-scumpe-piete-din-tara-doi-dintre-administratori-au-fost-trimisi-in-judecata-pentru-delapidare/) . Cu toate că am prezentat dovezi clare că firma care a concesionat piața, SC OMEGA CONSULTANCE SRL, a încălcat contractul de concesiune, conducerea Primăriei Giurgiu nu a considerat că se impune să verifice și să dispună măsuri […]

Citeste pe larg

Primăria localității Florești Stoenești ( foto), din județul Giurgiu, a avut un proiect aprobat și toate documentele în regulă, dar după opt luni… banii au rămas doar pe hârtie! După opt luni de așteptare și investiții în studii, documentații și avize, Primăria comunei Florești-Stoenești (Giurgiu) s-a trezit că proiectul său, aprobat și declarat eligibil pentru […]

Articolul Comuna Florești Stoenești, victimă a birocrației de stat! Un proiect a fost îngropat și lăsat fără finanțare PNRR de către Ministerul Mediului! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Miercuri, 5 noiembrie, Asociația MaiMultVerde continuă în luna noiembrie, în orașul Giurgiu, proiectul educațional „Natura din curtea școlii”, prin amenajarea unui spațiu educațional de 500 mp,  în curtea Colegiului Național „Ion Maiorescu”. Astfel, în această zi atât elevii,  părinții acestora cât și profesorii școlii vor planta nu mai puțin decât 4.000 de specii de […]

Articolul Miercuri, 5 noiembrie, membrii Asociației „MaiMultVerde” vor sosi în curtea Colegiului „Ion Maiorescu”, unde vor planta 4.000 de specii de plante, arbori și arbuști! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

PENNY România a inaugurat astăzi noul depozit logistic din Mihăilești, județul Giurgiu, primul din rețeaua companiei care funcționează 100% fără încălzire pe gaz, folosind soluții bazate pe recuperarea căldurii reziduale și pompe de căldură și al cincilea depozit din România. Cu o investiție de 35 milioane de euro, depozitul are o suprafață de 22.000 metri […]

Articolul PENNY România a inaugurat astăzi noul depozit logistic din Mihăilești, județul Giurgiu, primul care funcționează 100% fără încălzire pe gaz! Investiție de 35 de milioane de euro…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/activitati-de-prevenire-a-politistilor-giurgiuveni Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 4 noiembrie 2025 16:00Citeste pe larg

După opt luni de așteptare și investiții în studii și documentații tehnice, Primăria Florești-Stoenești din județul Giurgiu s-a trezit că proiectul său aprobat pentru colectarea și valorificarea gunoiului de grajd…

Citeste pe larg

Și în acest an – al cincilea, consecutiv – Consiliul Județean Giurgiu recompensează performanța elevilor ce au obținut resazultate remarcabile la competițiile și concorsurile naționale și internaționale. În total, 125 de elevi giurgiuveni vor fi premiați în acest an pentru rezultatele lor de excepție, valoarea totală a stimulentelor financiare depășindCiteste pe larg