Cinci persoane, acuzate că au înşelat cu sute de mii de euro un bătrân de 93 de ani, profitând că suferea de Alzheimer! Infractorii se prezentau ca directori sau preoţi în Biserica Ortodoxă Română!

Un fapt fără precedent este un dosar penal având ca obiect infracţiunile de înşelăciune în formă continuată, tentativă la înşelăciune, furt, furt calificat, tentativă la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și mărturie mincinoasă...
Toate aceste infracțiuni au fost săvârșite de cinci inculpati care sunt trimiși în judecată, dintre care unul în stare de arest preventiv şi ceilalți patru în arest la domiciliu.

Probele administrate au relevat că în perioada 13 iunie 2024 – 13 ianuarie 2025, profitând de vulnerabilitatea bătrânului de 93 ani, dar şi de lipsa de discernământ a acestuia, diagnosticat cu „demenţă în boala Alzheimer formă moderat-severă”, trei dintre inculpaţi i-au luat victimei diverse sume de bani, după ce au reuşit să-i câştige încrederea prin realizarea unor lucrări la mormântul soţiei sale.
Totodată, inculpaţii i-au luat bani victimei inducând-o în eroare sub diverse pretexte şi dându-se drept directori sau preoţi în Biserica Ortodoxă Română.
Potrivit anchetatorilor, folosindu-se de certificate de moştenitor false, inculpaţii l-au determinat pe bătrân să le dea diverse sume de bani, prin retragere în numerar din contul personal al acestuia (aproximativ 100.000 de euro), în zilele de 13 şi 26 iunie 2024.
Trei luni mai târziu, în data de 20 septembrie 2024, doi dintre inculpaţi l-au indus în eroare pe vârstnic determinându-l să încheie un contract de împrumut cu o instituţie financiară nebancară, în valoare de 5.000 lei şi ulterior să le dea suma de bani astfel obţinută. La câteva zile, doi inculpaţi, unul dintre ei instigat de alt inculpat, au participat, în calitate de martori, în faţa unui notar public, la dezbaterea masei succesorale a soţiei decedate a bătrânului, dând declaraţii mincinoase, declarând că nu există alţi moştenitori, astfel că au fost eliberate certificate de moştenitori false.
Anchetatorii au stabilit că aceste documente false au fost folosite pentru ca bătrânul să poată retrage bani din contul soţiei defuncte. Astfel, în data de 30 septembrie 2024, inculpaţii l-au pus pe bătrân să scoată 9.000 euro din contul bancar al soţiei sale, iar în data de 3 octombrie 2024 l-au determinat să retragă 90.490 euro din acelaşi cont, iar o zi mai târziu, suma de 105.319,39 lei şi să le dea lor toţi aceşti bani.
În perioada 23 iulie – 1 octombrie 2024, fără a se putea stabili cu exactitate data, la scurt timp după ce bărbatul de 93 de ani a retras în numerar, din contul soţiei decedate, suma de 99.500,00 de dolari americani, unul dintre cei cinci inculpaţi şi-a însuşit pe nedrept suma respectivă din locuinţa bătrânului.
Totodată, în 13 ianuarie 2025, unul dintre inculpaţi, ajutat de un altul, care l-a făcut pe bătrân să iasă din casă, a intrat în locuinţa acestuia cu intenţia de a-i lua pensia în valoare de 8.400 de lei, fără să reuşească însă acest lucru. Câteva ore mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, a revenit în locuinţa bătrânului, ajutat de celălalt inculpat, care a distras atenţia victimei, şi a furat o mare parte din suma menţionată mai sus, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul.
Potrivit procurorilor, femeia cercetată în acelaşi dosar, a încercat în data de 4 septembrie 2024, fără succes, să-l păcălească pe poştaş dându-se drept nepoata bătrânului, cu intenţia de a-i lua acestuia pensia pe luna septembrie 2024. Ulterior, în 4 decembrie 2024, profitând de aceeaşi vădită stare de vulnerabilitate a bătrânului, aceeaşi femeie a intrat în locuinţa acestuia şi i-a furat 6.200 lei, reprezentând o parte din pensia lunii respective. Aceasta a fost ajutată de un alt inculpat, care a dus-o şi a adus-o cu o maşină de la locaţia respectivă, deşi acesta nu avea permis de conducere.
În data de 24 februarie 2025, doi dintre inculpaţi au profitat de un alt bătrân în vârstă de 91 de ani, diagnosticat cu demenţă senilă şi probleme de auz, minţindu-l că locul său de veci a fost distrus de intemperii şi că necesită reparaţii urgente, determinându-l să le dea suma de 1.464 lei. Şi în acest caz unul dintre inculpaţi s-a dat drept preot.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 9 martie 2025 – 26 martie 2025, unul dintre inculpaţi a condus un autoturism în judeţul Giurgiu, în 11 ocazii diferite, deşi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
(Jurnal)
Articolul Cinci persoane, acuzate că au înşelat cu sute de mii de euro un bătrân de 93 de ani, profitând că suferea de Alzheimer! Infractorii se prezentau ca directori sau preoţi în Biserica Ortodoxă Română! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Un fapt fără precedent este un dosar penal având ca obiect infracţiunile de înşelăciune în formă continuată, tentativă la înşelăciune, furt, furt calificat, tentativă la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și mărturie mincinoasă… Toate aceste infracțiuni au fost săvârșite de cinci inculpati care sunt trimiși în judecată, dintre care unul în […]
Articolul Cinci persoane, acuzate că au înşelat cu sute de mii de euro un bătrân de 93 de ani, profitând că suferea de Alzheimer! Infractorii se prezentau ca directori sau preoţi în Biserica Ortodoxă Română! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cinci-persoane-acuzate-ca-au-inselat-cu-sute-de-mii-de-euro-un-batran-de-93-de-ani-profitand-ca-suferea-de-alzheimer-infractorii-se-prezentau-ca-directori-sau-preoti-in-biserica-ortodoxa-rom/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 3 septembrie 2025 12:12
