Pandemia a făcut ca și țara noastră să devină o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici. Aceștia își schimbă de la lună la lună metodele de păcălire a internauților. În ultimul timp tot mai mulți dintre noi am primit mesaje în care suntem anunțați de diverse bănci că urmează să niCiteste pe larg

Islandezii scăpaseră de COVID-19, cel puţin în aparenţă, iar epidemia fusese dată uitării. Fără să facă exces de măsuri dure ca în alte zone ale Europei, nordicii au ştiut să-şi convingă populaţia să se vaccineze şi să respecte câteva reguli elementare, cum ar fi purtarea măştii şi evitarea aglomeraţiei. TotulCiteste pe larg

Puşcăriaşii români din Viena se distrează de minune şi nu par să aibă prea multe oprelişti chiar dacă sunt condamnaţi să ispăşească ani de închisoare. Bine hrăniţi, relaxaţi şi plini de bună dispoziţie ei petrec în spatele gratiilor fără nicio problemă, iar gardienii nu intervin în niciun fel. Şi nimicCiteste pe larg

Candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) la funcţia de cancelar, Armin Laschet, este favorabil trimiterii înapoi, acasă, a solicitanţilor de azil afgani, care comit infracţiuni pe teritoriul Germaniei, în pofida violenţelor în creştere în ţara lor de origine, relatează luni dpa citată de Agerpres. „Urmărim foarte îndeaproape situaţia din Afganistan. Nu putemCiteste pe larg