Crește numărul persoanelor înșelate de infractorii cibernetici. Află ce nu este bine să faci la primirea unor mesaje nesolicitate

Pandemia a făcut ca și țara noastră să devină o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici. Aceștia își schimbă de la lună la lună metodele de păcălire a internauților. În ultimul timp tot mai mulți dintre noi am primit mesaje în care suntem anunțați de diverse bănci că urmează să ni se închidă conturile sau că avem un mesaj venit de la aplicațiile de banking. Urmând pașii din astfel de mesaje nu facem decât să ne expunem și să permitem unor infractori să ne folosească datele personale, ceea ce este de la sine înțeles că este deosebit de grav.
În condițiile în care corespondența cu autoritățile, fie ele publice sau private, nu se mai face față în față, iar administrarea conturilor se face mai mult în online, numărul românilor care cad pradă infractorilor cibernetici este în creștere. Una dintre metode constă în imitarea unor mail-uri oficiale pentru a păcăli utilizatorii să își dezvăluie datele personale, parolele sau conturile bancare.
Jurnalistul Mădălina Chițu, de la Digi24 povestește că: „În doar o săptămână am primit 9 mail-uri în care sunt avertizată că în cel mai scurt timp urmează să mi se anuleze conturile bancare. În momentul în care îl deschid mesajul aflu că trebuie să îmi ofer datele personale. Tot ce trebuie să fac este să intru în zona clienților și să urmez instrucțiunile. În caz contrar, în 24 de ore conturile mele vor fi șterse”.
Trebuie precizat că: „Sub nicio formă o bancă nu vă cere date cu caracter confidențial”.
În momentul în care apăsăm simbolul indicat suntem direcționați pe un site care ne va copia datele.
Reprezentanții sistemului bancar au precizat: „Nu există să închidem peste noapte un cont. Sunt notificări scrise care sunt de obicei trimise de către bănci cu confirmare de primire sau sunt telefoane care sunt date de către ofițerii bancari care se identifică.”.
Dacă în trecut un astfel de mail putea fi ușor identificat pentru că avea multe greșeli gramaticale, în prezent infractorii cibernetici și-au îmbunătăți tehnicile de păcălire.
Mihai Rotariu specialist în securitate cibernetică declară: „Mesajele din aceste email-uri arată identic cu cele pe care le primiți de la bancă pentru că atacatorii imită imaginea băncii și desigur designul mesajelor reale.”
Și Direcția de Prevenire din cadrul IGPR recomandă tuturor cetățenilor care primesc astfel de email-uri pe care nu l-au solicitat, să nu se grăbească să le deschidă.
Un studiu realizat de Poliția Română arată că bărbații cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani devin adesea victime ale mail-urilor înșelătoare. Ultima statistică cu privire la mesajele de tip phishing arată că șase din zece mail-uri venite în numele băncilor sunt frauduloase. Cea mai la îndemână metodă de a ne proteja este să verificăm adresa de la care am primit mesajul, iar instalarea unei soluții de securitate performantă este capabilă să depisteze o asemenea înșelătorie.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Crește numărul persoanelor înșelate de infractorii cibernetici. Află ce nu este bine să faci la primirea unor mesaje nesolicitate

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.