A fost promulgată „Legea înstrăinării părintești”, care apără interesul copiilor de a avea relații cu ambii părinți!
Actul normativ care apără interesul superior al copiilor de a avea relații cu ambii părinți, fără ca acestea să fie obstrucționate de conflictele sau procesele existente între aceștia, a fost promulgat!
Înstrăinarea părintească reprezintă starea de fapt în care unul dintre părinți obstrucționează sau distruge fără nicio justificare relația copilului cu celălalt părinte, de cele mai multe ori pe fondul unui conflict judiciar existent sau anticipat.
În noua lege, termenul de „înstrăinare părintească” este definită ca fiind o formă a violenței psihologice, prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate, nejustificate sau disproporționate, față de celălalt părinte.
Noua lege stabilește că audierea copiilor până la vârsta de 14 ani se va face doar în prezența unui psiholog din partea Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului. Audierea se va face doar după administrarea tuturor probelor din dosar, astfel încât instanța de judecată să cunoască toate detaliile înainte de a discuta cu minorii.
De asemenea, sunt clarificate conflictele legate de exercitarea în comun a autorității părintești, precum și procedurile de păstrare a relațiilor personale între copii și părintele cu care aceștia nu locuiesc constant.
Este de asemenea reglementată modalitatea în care fiecare dintre părinți va contribui la cheltuielile de creștere și educare ale copilului.
Sursa: Jurnal de Caraș Severin
Articolul A fost promulgată „Legea înstrăinării părintești”, care apără interesul copiilor de a avea relații cu ambii părinți! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Actul normativ care apără interesul superior al copiilor de a avea relații cu ambii părinți, fără ca acestea să fie obstrucționate de conflictele sau procesele existente între aceștia, a fost promulgat! Înstrăinarea părintească reprezintă starea de fapt în care unul dintre părinți obstrucționează sau distruge fără nicio justificare relația copilului cu celălalt părinte, de cele […]
Articolul A fost promulgată „Legea înstrăinării părintești”, care apără interesul copiilor de a avea relații cu ambii părinți! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/a-fost-promulgata-legea-instrainarii-parintesti-care-apara-interesul-copiilor-de-a-avea-relatii-cu-ambii-parinti/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 28 mai 2024 09:10