Din 1 iunie, trenurile revin, după 19 ani de pauză, pe ruta directă București – Giurgiu. Iată aici, mersul celor 14 curse zilnice
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, începând cu data de 01.06.2024, urmare a finalizării lucrărilor de reconstrucție a podului CF de pe râul Argeș, se preconizează redeschiderea serviciului feroviar public de transport feroviar de călători, pe ruta București Nord Gr.A/Gr.B – București Progresu – Giurgiu și retur, prin introducerea unui serviciu Regio Metropolitan între București Nord Gr.A/Gr.B și București Progresu, precum și a unui serviciu Regio între București Progresu și Giurgiu. Vor fi șapte trenuri CFR Călători pe sens în fiecare zi. Cel mai rapid tren va face 2 ore și 4 minute pe cei 93 km, iar cel mai lent, două ore și 19 minute. Pe viitor se dorește ca între cele două orașe să fie 19 trenuri pe sens
După 19 ani de pauză pe ruta feroviară București-Giurgiu, din 1 iunie revin trenurile pe linia directă, București Nord – Gara Progresu – Grădiștea – Giurgiu.Acest serviciu va fi efectuat de operatorul de transport feroviar de călători S.N.T.F.C. CFR-Călători S.A., cu 7 perechi de trenuri pe zi, conform unui program preliminat.Cel mai rapid tren va face 2 ore și 4 minute pe cei 93 km, iar cel mai lent, două ore și 19 minute. Pe viitor se dorește ca între cele două orașe să fie 19 trenuri pe sens, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
În viitorul apropiat, ARF va demara organizarea unor proceduri competitive intre cei 6 operatori români care implementează Contractele de Serviciu Public feroviar, în scopul suplimentării serviciului de transport feroviar, pe ruta București Nord – București Progresu – Giurgiu, astfel încât să se ajungă la 19 perechi de trenuri pe zi, în funcție de rezultatele înregistrate și de solicitările primite.
Programul propus de CFR Călători, de la 1 iunie. Șapte trenuri pe zi pe sens, două automotoare Desiro.
- București Nord (3.31) – București Progresu (4.09 – 4.19) – Giurgiu (5.40)
- București Nord (5.45) – București Progresu (6.22 – 6.29) – Giurgiu (7.46)
- București Nord (8.28) – București Progresu (9.06 -9.13) – Giurgiu (10.32)
- București Nord (10.25) – București Progresu (11.04 – 11.14) – Giurgiu (12.37)
- București Nord (13.50) – București Progresu (14.29 – 14.39) – Giurgiu (15.58)
- București Nord (16.44) – București Progresu (17.24 – 17.34) – Giurgiu (18.53)
- București Nord (19.16) – București Progresu (19.55 – 20.05) – Giurgiu (21.24)
-
CFR anunță reintroducerea după 19 ani a trenurilor București Nord – Giurgiu: vor face peste două ore pentru 93,2 km!
Retur
- Giurgiu (4.39) – București Progresu (5.59 – 6.06) – București Nord (6.43)
- Giurgiu (6.02) – București Progresu (7.27 – 7.34) – București Nord (8.14)
- Giurgiu (8.00) – București Progresu (9.23 – 9.33) – București Nord (10.12)
- Giurgiu (10.54) – București Progresu (12.14 – 12.24) – București Nord (13.03)
- Giurgiu (14.13) – București Progresu (15.37 – 15.44) – București Nord (16.22)
- Giurgiu (16.20) – București Progresu (17.47 – 17.57) – București Nord (18.38)
- Giurgiu (19.39) – București Progresu (21.03-21.13) – București Nord (21.52)
De la Gara de Nord la București Progresu sunt 33 km, via Chitila – Chiajna – Ciorogârla – Vârteju. De la Gara Progresu la Giurgiu sunt 61 km.
Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/din-1-iunie-trenurile-revin-dupa-19-ani-de-pauza-pe-ruta-directa-bucuresti-giurgiu-iata-aici-mersul-celor-14-curse-zilnice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 mai 2024 17:29