Dintr-o postare a deputatului liberal, Alexandru Andrei, aflăm că în sfârșit, Linia ferată Giurgiu-București va redeveni funcțională. ”După aproape 20 de ani, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București, pe rută directă, în această vară. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat că lucrările la linia de cale ferată sunt în stadiu foarte avansat, fiind […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „După aproape 20 de ani, în această vară, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat că lucrările la linia de cale ferată sunt în stadiu foarte avansat, fiind executate în proporție de 95%, iar din luna mai vor începe testele de circulație. Dacă totul va merge bine, din luna iunie se va relua, în sfârșit, circulația feroviară directă dintre Giurgiu și București, însă proiectul nu […]

Citeste pe larg

Cei 21,1 de kilometri de metrou din Cluj ar urma să coste 1,7 miliarde de euro, însă vor fi împărţiţi în etape, pentru optimizarea costurilor. Banii vor proveni în cea mai mare parte din fonduri europene. Prima etapă, cuprinsă între carterele Mănăştur şi Sopor, ar urma să aibă nouă staţiiCiteste pe larg

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a stabilit ca dată pentru desemnarea câștigătorului la licitația de 20+20 de trenuri interregionale luna ianuarie 2022. Tergiversarea surprinde, în condițiile în care Cătălin Drulă, fostul ministru al transporturilor, dădea asigurări că mai există doar o ofertă acceptată în licitație, după excluderea chinezilor de la CRRC,Citeste pe larg

În cursul acestei dimineți locomotiva unui tren CFR Călători a luat foc pe linia 310 între Arad și Timișoara și a fost nevoie de intervenția pompierilor, pentru stingerea focului, însă și de intervenția unei drezine pantograf, care a efectuat verificări la linia de contact. Traficul a fost reluat la oraCiteste pe larg

GALERIE FOTO Conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, în cursul nopţii trecute, poliţiştii Postului Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul ca două trenuri de marfă s-au ciocnit în triajul staţiei CF Feteşti. Mai exact, un tren a intrat ÎnCiteste pe larg

Primele șase automotoare diesel aduse din Germania de compania privată Transferoviar au intrat la mijlocul săptămânii trecute în țară, pe la Curtici și au ajuns la Cluj. În 2-3 luni vor fi puse în circulație, pe rute din zona Clujului și a Capitalei, inclusiv către Aeroport. Compania TFC va intraCiteste pe larg

Ce s-a întâmplat cu trenurile implicate în accidentul de la Roșiești. Tragedie în această dimineață, atunci când trenul 6402 Iaşi – Bârlad a fost implicat într-un accident în localitatea Roşieşti, după care a fost preluat de o locomotivă venită din Iaşi. Al doilea tren, care mergea din Galaţi spre Cluj-Napoca,Citeste pe larg