Guvernul a aprobat Programul național de sprijin pentru creșterea natalității pe 2025!
Programul social de interes național de susținere a cuplurilor, și a persoanelor singure, la nivel național, pentru creșterea natalității, pentru anul 2025, a fost aprobat în ședința de Guvern.
Guvernul României a aprobat continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV).
Astfel, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va putea demara procedurile prin care 10.000 de cupluri sau femei singure pot primi vouchere în valoare totală de 15.000 de lei.
Sprijinul oferit constă într-un ajutor financiar, sub forma a două vouchere, în valoare totală de 15.000 de lei. Un voucher, de 5.000 de lei, este pentru cumpărarea medicamentelor necesare, iar celălalt, de 10.000 de lei, acoperă costurile procedurilor medicale.
Programul se adresează cuplurilor și femeilor singure, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, ce au fost diagnosticate de un medic specialist cu probleme de fertilitate, probleme ce le împiedică să aibă copii pe cale naturală.
Pentru anul 2025, programul are un buget de 150 de milioane de lei și va putea ajuta până la 10.000 de beneficiari – fie cupluri, fie femei singure.
România se confruntă cu o scădere a natalității și o îmbătrânire a populației, iar infertilitatea este o problemă serioasă, care afectează între 10% și 15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă.
Acest program sprijină financiar persoanele afectate de infertilitate și, în plus, contribuie la creșterea numărului de nașteri și la o mai bună înțelegere a problemelor legate de infertilitate la nivel național.
Sursa: Mediafax
Articolul Guvernul a aprobat Programul național de sprijin pentru creșterea natalității pe 2025! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Programul social de interes național de susținere a cuplurilor, și a persoanelor singure, la nivel național, pentru creșterea natalității, pentru anul 2025, a fost aprobat în ședința de Guvern. Guvernul României a aprobat continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV). […]
Articolul Guvernul a aprobat Programul național de sprijin pentru creșterea natalității pe 2025! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/guvernul-a-aprobat-programul-national-de-sprijin-pentru-cresterea-natalitatii-pe-2025/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 aprilie 2025 18:13