Încă un an în care Ziua Dunării a trecut nemarcată la Giurgiu
Duminică, 29 iunie, a fost Ziua Dunării. A fost și a trecut. Deși suntem oraș dunărean, de ceva ani încoace fluviul nu mai este celebrat la noi.
Zona portului plină, la fel pontoanele și restaurantele, dar nu de giurgiuveni, ci de vizitatori din București și județele limitrofe, veniți cu familiile la o ciorbă de pește și la oblete prăjit.
Cât a trăit marele Ivam Patzaichin, Ziua Dunării la Giurgiu era un motiv de bucurie și de a unii oamenii. Mai țineți minte concursul de vâslit, atmosfera frumoasă și sutele de giurgiuveni adunați pe malul canalului pentru a vedea ceva frumos?
Sau în Port, unde aveau loc manifestări, majorete, concursuri, demonstrații, lume multă?
S-au dus toate. Ziua Dunării a rămas doar un eveniment în calendar, abandonat, nepomenit, nemarcat.
Pentru cine nu știe, Ziua Dunării a început să fie sărbătorită în 2004, festivităţi prin care să conştientizeze public importanţa pe care acest fluviu îl are în viaţa socio-economică a oraşelor şi ţărilor pe care le traversează.
Această zi este marcată așadar în toate cele 14 țări din bazinul Dunării, adică de aproximativ 79 de milioane de oameni din: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/inca-un-an-in-care-ziua-dunarii-a-trecut-nemarcata-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 iunie 2025 14:26