Vineri, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele examenului de Bacalaureat din prima sesiune a anului. Potrivit statisticilor oficiale, rata de promovare la nivelul județului Giurgiu este de 62,5% (70,2% pentru seria curentă), în creștere cu 1,35 procente față de sesiunea 2024. Județul Giurgiu se numără printre cele trei județe înCiteste pe larg

Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în eternitate, la vârsta de 73 de ani, a profesorului univ. Dr. Ștefan Păun. Prof. dr. Ștefan Păun a fost profesor la Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii Hyperion, istoric și fost prorector al Universității Hyperion din București.  S-a implicat activ în dezvoltarea acestei instituții private de învățământ […]

Articolul Profesorul universitar dr. Ștefan PĂUN, a trecut în eternitate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Un autoturism a luat foc, duminică noapte, pe strada Unirii din municipiul Giurgiu. Mașina era parcată în fața unei curți, iar un vecin  a observat fum ieșind de sub capotă, anunțând imediat pompierii. Din fericire, nu au fost persoane rănite. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere. […]

Articolul Un autoturism a luat foc, noaptea trecută, pe strada Unirii din Municipiul Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Cu profundă tristețe am aflat de trecerea la cele veşnice, în urma unui accident rutier, a lui Jean Jipa, fost primar al comunei Ogrezeni, un om plin de viață, tată și prieten devotat. A fost un nonconformist, un luptător și un om care întotdeauna avea ceva de spus, punând suflet în tot ceea ce făcea […]

Citeste pe larg

Joi după-amiază, pentru circa două ore, județul Giurgiu s-a aflat sub o atenționare meteo de cod portocaliu, manifestările vizate fiind vântul puternic, averse torențiale, grindină și descărcări electrice. La finalul perioadei pentru care a fost emis codul portocaliu, pompierii de la ISU au precizat că nu au fost înregistrate evenimenteCiteste pe larg

La începutul acestei săptămâni, prețul gramului de aur a atins un record de 437,1590 lei. Acesta a devenit istorie miercuri, când prețul a urcat la 440,2758 lei. Evoluția s-a datorat aprecierii metalului galben la 2.872,10 dolari/uncie, ceea ce a acoperit eventualele pierderi care s-ar fi datorat scăderii monedei americane. Evoluția ascendentă a metalului galben este consecința creșterii tensiunilor la nivel mondial. Există riscul majorării inflației, în urma scumpirii prețurilor la materiile prime, în special la petrol și gaze naturale, după ce administrația de la Casa Albă a anunțat dorința sa de a creștere taxele vamale la importurile din Mexic, Canada, China și Uniunea Europeană. La aceasta se adaugă riscul amplificării conflictelor armate din Ucraina și Orientul Mijlociu. Cursul monedei naționale a revenit la 4,9766 lei, valoare stabilită luni. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,976 – 4,977 lei. În opinia analiștilor BCR, cursul de schimb pentru finalul acestui an este „5,08 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent mare”. Reamintim că bugetul de stat a fost construit pe o valoare medie anuală a euro de 5,01 lei, care a fost anticipat de Comisia Națională de prognoză încă din septembrie trecut. La rândul lor, sondajul realizat în rândul membrilor CFA România estimează pentru sfârșitul anului o valoare medie a cursului de 5,0886 lei/euro, în timp ce inflația ar urma să se mențină în jurul pragului de 5%. Decizia BNR de a menține rata de referință la 6,5%, valoare stabilită în august trecut, suprapusă peste evoluția inflației și a perspectivei negative a ratingului de țară, așa cum au decis agențiile Fitch și Standard&Poor´s, dar și scăderea lichidității din piața monetară, după ce Trezoreria se împrumută direct de la băncile comerciale, au determinat dealerii să ridice dobânzile interbancare spre 6%, cu efect direct asupra indicilor ROBOR. De circa o săptămână, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,94%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,01% iar cel la 12 luni la 6,11%. Optimismul investitorilor din piața internațională se menținea la cote mai ridicate, în lipsa introducerii unor taxe vamale suplimentare de către Administrația de la Casa Albă la importurile din Uniunea Europeană. Aceasta a produs o apreciere a euro la 1,0370 – 1,0431 dolari, după scăderea la începutul săptămânii la 1,0211 dolari. Această evoluție a coborât cursul monedei americane de la 4,8595 lei, în ședința de luni, la 4,7728 lei, în cea de miercuri. Tendința s-ar putea modifica, după ce oficiali ai Rezervei Federale americane au afirmat că instituția este în favoarea unor noi majorări ale dobânzilor, dar așteaptă să vadă efectele inițiativelor administrației Trump. Francul elvețian s-a menținut în jurul pragului de 0,94 franci/euro, iar cursul de miercure aceasta a scăzut de la 5,3005 la 5,2971 lei. În schimb, lira sterlină a revenit la peste 1,20 euro, iar media a urcat de la 5,9378 lei, la jumătatea săptămânii trecute, la 5,9880 lei. Volatilitatea bitcoin a fost mai ridicată, dar s-a menținut în apropierea pragului de 100.000 dolari. Miercurea aceasta, acesta fluctua între 97.198 și 98.949 dolari. Ethereum a atins luni un minim de 2.176 dolari, dar a crescut la jumătatea acestei săptămâni la 2.701 – 2.820 dolari, față de 3.420 dolari la începutul celei precedente.

Citeste pe larg

Să nu ne mai mire faptul că taxa de habitat a crescut cât timp, mitocanii acestui oraș, aruncă gunoiul pe unde apucă, după cum ne confirmă polițiștii locali în materialul de mai jos. În data de 04.02.2025 polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au identificat, prin metode specifice, șase persoane care au depozitat gunoi […]

Articolul Poliția Locală a trecut la măsuri severe împotriva celor ce aruncă gunoiul pe unde apucă! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Polițiștii din județul Giurgiu au desfășurat mai multe acțiuni de control pe drumurile publice în acest weekend, constatând diverse infracțiuni rutiere, în special legate de consumul de alcool și utilizarea unor vehicule neînmatriculate. Pe 27 ianuarie, la ora 10:52, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bolintin-Vale – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control un autoturism pe […]

Articolul Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii giurgiuveni în weekend-ul trecut apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg