Scriitoarea Anna Nuțu, autoarea volumului autobiografic “Paşii Vieţii”, a fost prezentă, astăzi, la Giurgiu, în cadrul unei manifestări culturale desfășurate la Biblioteca Județeană ”I. A. Bassarabescu”. Evenimentul a fost moderat de Daniela Bardan, managerul bibliotecii, care a vorbit despre valoarea culturală și emoțională a întălnirilor cu Anna Nuțu: „Anna Nuțu este primul român din diaspora, prieten al Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu”, cu acte în regulă – de prieten al bibliotecii noastre, care ne propune, încă din anul 2019, să îi cunoaștem latura artistică. Ne-a adus colaborări rodnice – lansarea volumului „Pașii vieții”, și la bibliotecă și la Muzeul Național al […]

Citeste pe larg

Meteorologii au emis o nouă atenționare de instabilitate atmosferică valabilă astăzi, între orele 10:00 – 21:00, în județul Giurgiu. Vor fi ploi însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă estimate sunt de 20-30 l/mp, iar izolat pot depăși 40 l/mp. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin CentrulCiteste pe larg

Referitor la articolul publicat sub titlul „INVESTIGAȚIE GPS: Radiografia finanțelor locale. Giurgiuvenii au datorii de peste 54 milioane lei la bugetul local. Conducerea Primăriei nu poate sau nu vrea să recupereze aceste restanțe” , considerăm necesară prezentarea unor precizări și informații suplimentare. În primul rând, informația privind existența unor obligații fiscale restante la data de […]

Citeste pe larg

ALERTĂ! Infractorii cibernetici se folosesc chiar și de campaniile de prevenire a fraudelor pentru a înșela oamenii. Sub identitatea unor instituții ale statului, utilizatorilor le este afișat un mesaj fals potrivit căruia telefonul sau calculatorul a fost blocat și că trebuie să achite 2.480 de lei pentru deblocarea dispozitivului. ScopulCiteste pe larg

”Pe 13 iunie, de la ora 17:30, la Teatrul Tudor Vianu, Asociația „Prietenii Spitalului Județean de Urgență Giurgiu” organizează un eveniment caritabil (n.red: Gala Caritabilă a Speranței) dedicat strângerii de fonduri pentru susținerea proiectelor de reabilitare ale spitalului nostru. Împreună putem contribui la condiții mai bune de îngrijire și tratament pentru comunitateaCiteste pe larg

7 echipe • 6 licee • 21 de elevi participanți • 6 profesori coordonatori Joi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, aceștia au fost Ambasadorii corectitudinii în cadrul ediției a V-a a concursului pe teme anticorupție „Alege să fii corect”. Concursul a pus la încercare cunoștințele elevilor despre integritate șiCiteste pe larg

Sâmbătă, 13 iunie, 2026, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu are loc un spectacol caritabil ce are rolul de a sprijini financiar Spitalul Județean de URGENȚĂ Giurgiu. Ora de începere: 17.30. De la ora 19.00 va avea loc evenimentul : Gala caritabilă a speranței. Evenimentul este organizat de către Asociația „Prietenii Spitalului Județean de Urgență […]

Articolul Sâmbătă, la Teatrul „Tudor VIANU” : Spectacol caritabil în sprijinul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Cătălin Corbea, fostul primar al comunei Prundu, își aniversează astăzi ziua de naștere. Este primarul care a modernizat comuna Prundu, transformând-o într-un etalon administrativ la nivel național. În prezent, Cătălin Corbea conduce societatea TotalAgro, cea mai de succes firmă din agricultura giurgiuveană. Cu acest prilej, redacția www.giurgiupesurse.ro îi urează lui Cătălin Corbea multă sănătate, fericire, […]

Citeste pe larg

Având în vedere avaria la alimentarea cu energie electrică, ce afectează o parte din orașul Mihailești, inclusiv Stația de Pompare Ape Uzate (S.P.A.U.) Mega Image, colectarea și evacuarea apelor uzate nu se mai pot realiza în condiții normale, întrucât alimentarea cu energie electrică a pompelor din această stație este întreruptă. Există astfel riscul ca, în […]

The post În atenția abonaților din orașul Mihăilești appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

Ceea ce trebuia să fie cea mai spectaculoasă ediție din istoria fotbalului mondial se transformă, cu doar câteva ore înainte de start, într-un adevărat coșmar pentru organizatori. Cupa Mondială 2026, găzduită de Statele Unite, Canada și Mexic, riscă să intre în istorie nu pentru spectacolul din teren, ci pentru imaginile cu stadioane pe jumătate goale […]

Articolul MONDIALUL RUȘINII? Cupa Mondială 2026 riscă să se joace cu tribune goale: hoteluri pustii, bilete de 1.000 de dolari și fani care fug de America din cauza prețurilor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Percheziții în București, Giurgiu și Ilfov după o fraudă de proporții care a vizat mediul de afaceri. Polițiștii specializați în combaterea criminalității economice au declanșat o amplă operațiune în București și județele Giurgiu și Ilfov, vizând o presupusă rețea care, prin intermediul a două instituții financiare nebancare (IFN), ar fi înșelat zeci de companii din […]

Articolul Zeci de percheziții în București, Giurgiu și Ilfov: Două instituții financiare nebancare escrocau afaceriști. 23 de mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

O analiză a datelor furnizate de Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Giurgiu, în baza Legii 544/2001, dezvăluie o situație financiară catastrofală la nivelul municipiului. În timp ce încasările pe anul 2025 au depășit pragul de 55 de milioane de lei, muntele de datorii neachitate de către cetățeni ridică semne de întrebare privind capacitatea […]

Citeste pe larg