Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu
Biblioteca Judeteana I.A. BassarabescuCiteste pe larg
Şefa UPU Craiova a fost amendată cu 10.000 de lei. „Domnule ministru, suntem vânaţi şi umiliţi! Ne auziţi?”
Medicul craiovean Luciana Rotaru, şefa Unităţii de Primiri Urgenţă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean şi a SMURD Craiova, a aflat că a fost amendată personal cu 10.000 de lei în momentul în care a primit procesul verba semnat de reprezentanţii DSP Dolj. Culmea este că la începutul pandemiei medicul craiovean,Citeste pe larg
Timișoara iese din carantină, deși rata de infectare nu a scăzut. Cum s-a votat în Consiliul Județean
Rata de infectare nu a scăzut și totuși, autoritățile au decis că Timișoara iese din carantină. Deși toată lumea se aștepta ca în urma cifrelor, perioada de carantină să fie prelungită, în urma votului exprimat s-a decis anularea măsurii. Timișoara iese din carantină Timișoara împreună cu alte patrul localități, Giroc,Citeste pe larg
Protestele împotriva restricțiilor la Londra au degenerat în ciocniri cu Poliția. Mii de oameni au participat
Protestele împotriva restricțiilor din Londra au rezultat cu ciocniri între manifestanți și Poliția britanică. Manifestanții au aruncat cu sticle în oamenii legii care au fost nevoiți să se retragă în autospeciale. Părinții au fost nevoiți să plece cu copiii la adăpost. Protestele de la Londra au degenerat în ciocniri cuCiteste pe larg
Dancă (PNL) anunţă amendamente privind prelungirea facilităţilor pentru companiile din HORECA
Deputatul PNL Ionel Dancă anunţă că a depus, împreună cu alţi liberali, mai multe amendamente privind prelungirea facilităţilor acordate pentru companiile din HORECA şi organizatorii de evenimente. „Împreună cu colegii din Parlament – Gabriela Horga şi Alexandru Kocsis – am iniţiat mai multe amendamente la proiectele de lege pentru prelungireaCiteste pe larg
Liderul deputaţilor UDMR: Ministrul Stelian Ion abordează subiectul Justiţiei ca un ‘politruc’
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a afirmat, vineri, că ministrul Stelian Ion abordează subiectul Justiţiei ca un „politruc”. Csoma Botond „Am remarcat faptul că, din nefericire, domnul ministru Stelian Ion abordează subiectul Justiţiei ca un politruc. Este inadmisibil ca acest subiect să fie politizat şi să nuCiteste pe larg
Raluca Turcan: Sunt persoane angajate la stat cu venituri de 50.000 de lei pe lună
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că a descoperit că există angajați din sistemul de stat cu venituri lunare de 50.000 de lei. În această sumă este inclus atât salariul, cât și sporurile, care reprezintă până la 80%, a spus Turcan la Digi24. „Sunt și venituri și de 50.000 de leiCiteste pe larg
Care a fost primul loc de muncă al lui Teo Trandafir. ”La salariu mi-am luat ciocolată, am mâncat-o în baie”
După opt ani petrecuți în cadrul televiziunii Kanal D, Teo Trandafir a oferit un interviul în cadrul căruia a povestit despre primul său loc de muncă, dar și nu numai. Prezentatoarea și-a adus aminte cu drag faptul că din primul salariu și-a cumpărat ciocolată. Primul loc de muncă pe careCiteste pe larg
Azi, de Ziua Internațională a Fericirii, vă mulțumim și vă…
Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu Azi, de Ziua Internațională a Fericirii, vă mulțumim și vă dorim să fiți fericiți după fiecare donare de sânge; gestul pe care-l faceți sigur aduce fericire celor ce așteaptă picătura salvatoare ! 🙏 #ZiuaInternaționalăAFericirii !Citeste pe larg
CTP, despre protestele faţă de restricţiile din România: „Rezultatul lor se va vedea în numărul de îmbolnăviri“
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că aceste proteste sunt unul dintre simptomele pandemiei. „Trebuie să adăugăm la simptomele COVID-19, febră, dureri de cap, tuse seacă şi aceste manifestări de stradă. Ele vor avea loc câtă vreme durează pandemia. Dacă cetăţenii raţionali, cu bun-simţ, din aceastăCiteste pe larg
Rușii au încercat să fure secretele de la Tesla, i-au oferit unui angajat un milion de dolari șpagă. Ce a urmat
Rușii au încercat să fure secretele Tesla cu ajutorul unui conațional care a vrut să plătească suma de un milion de dolari în schimbul informațiilor. Rusul a pledat vinovat în cazul cu privire la obținerea ilegală de informații secrete de la producătorul de mașini electrice. Rușii au vrut să fureCiteste pe larg
Pacient filmat stând pe jos, acoperit cu un cearşaf, în Spitalul Judeţean Constanţa. „Imaginile sunt emoţionante. Vom începe o anchetă“ VIDEO
Ion Duţescu, bărbatul care a făcut publice imaginile, a vorbit sâmbătă, 20 martie, într-o intervenţie la Realitatea Plus, despre zilele în care a fost internat la Spitalul Judeţean din Constanţa. „Am fost internat pe data de 19 spre 20 noiembrie 2020. (…) În timpul spitalizării am văzut ceva inimaginabil dinCiteste pe larg
Mircea Dinescu: „N-am vrut certificat de revoluţionar, e o plastografie ordinară după certificatul de ilegalist“ INTERVIU
Normal 0 false false false EN-US ZH-CN X-NONE Poetul Mircea Dinescu (70 de ani), retras în pandemie la Port Cultural Cetate din Calafat, unde a deschis, în 2007, un spaţiu de cazare cu restaurant pe malul Dunării, a ajuns recent în atenţia mass-mediei din două motive. Întâi, pentru că şi-aCiteste pe larg
Jandarmeria GiurgiuJandarmeria RomânăZiua Francofoniei În fiecare an, pe 20 martie, 84 de țări de pe cinci continente sărbătoresc…
Jandarmeria GiurgiuJandarmeria Română Ziua Francofoniei În fiecare an, pe 20 martie, 84 de țări de pe cinci continente sărbătoresc Ziua Internațională a Francofoniei. De-a lungul timpului, Jandarme…ria Română a avut o cooperare semnificativă cu Organizația Internațională a Francofoniei. Începând cu anul 2011, Școala de Aplicație pentru Ofițeri „Mihai Viteazul” aCiteste pe larg