De ce dispar gustul și mirosul – aceste simptome sunt semn de COVID, dar și de alte boli
Pierderea mirosului (anosmie) și a gustului (ageuzie) au devenit într-un timp scurt simptome celebre asociate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2, dar și un aspect-cheie al cercetării medicale, mobilizând oamenii de știință să determine dacă acest virus respirator conduce într-adevăr la pierderea mirosului. Totuși, anosmia poate fi un indicator al aparițieiCiteste pe larg
#zidemeci #ClinceniAstra
Astra Giurgiu #zidemeci #ClinceniAstraCiteste pe larg
Biden îşi ţine promisiunea şi Orientul Apropiat poate intra în vrie. Odată cu multe alte dictaturi şi conducătorii acestora
Este un document extrem de aşteptat – îl puteţi lectura la finele acestui material – nu numai pentru concluziile sale dramatice şi înfiorătoare pentru ceea ce ar fi trebui să însemne ordinea planetară a lumii în care trăim dar şi pentru consecinţele directe şi indirecte pe care le va puteaCiteste pe larg
Claudiu Dolot este noul președinte al ANPC. Îl înlocuiește pe Eduardt Cozminschi
Claudiu Daniel Dolot a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată vineri în Monitorul Oficial. Totodată, Eduardt Cozminschi a fost eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor printr-o altă decizie a prim-ministrului. ANPC esteCiteste pe larg
Averea uriaşă lăsată moştenire de o profesoară. „Nu mă aşteptam să fiu şi eu în testament”
Edmonda Marisa Cavanna a murit pe data de 9 decembrie anul trecut, la vârsta de 96 de ani. Încă din anul 2012, fosta profesoară de literatură îşi scrisese testamentul, dar nimeni nu ştia nici ce conţine, şi nici care era averea colosală pe care o deţinea: peste 25 milioane deCiteste pe larg
Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din România‼️În zilele de 1 și 2…
Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuFederația “Solidaritatea Sanitară” din România ‼️În zilele de 1 și 2 martie 2021, perioadă în care va fi dezbătut în plen și aprobat Bugetul, Federația „Solidaritatea Sanitară” organizează proteste la porțil…e Parlamentului. Revendicările acestei acțiuni sunt cele anunțate în cadrul Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legaleCiteste pe larg
Întâlnire de lucru între autoritățile locale, județene și…
Primaria Municipiului Giurgiu Întâlnire de lucru între autoritățile locale, județene și reprezentanții mediului de afaceri Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu și viceprimarul Silviu Dumitrescu au participat, astăzi, la sediul Zonei Libere, la o ședință de lucru ce a avut ca temă promovarea școlior profesionale. La întrunire au participat și deputatulCiteste pe larg
Comisiile reunite de buget-finanţe – raport favorabil pentru bugetul Ministerului Justiţiei
Bugetul Ministerului Justiţiei pentru anul 2021 a primit, vineri, raport favorabil din partea Comisiilor parlamentare reunite pentru buget-finanţe în forma propusă de iniţiator, anunță AGERPRES, conform stiripesurse.ro S-au înregistrat 26 de voturi „pentru” şi 14 abţineri. La dezbateri au fost propuse patru amendamente, toate fiind respinse. Potrivit proiectului de buget,Citeste pe larg
Bogdan Aurescu: nominalizarea lui Andrei Muraru în funcţia de ambasador în SUA este „o alegere excelentă”
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a considerat drept „o alegere excelentă” propunerea ca Andrei Muraru să fie noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, informează Agerpres, scrie digi24.ro „Este o alegere excelentă, este o alegere foarte bună a preşedintelui României, o susţin în mod deplin. Îl cunosc personalCiteste pe larg
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu, un nou scandal! Afaceristul a mers să-și ia copiii de la Constanța, dar nu a putut
De mai bine de un an și jumătate scandalul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău continuă, iar acum lucrurile s-au complicat mai mult ca niciodată! Conform hotărârii judecătorești, Gabi Bădălău ar fi trebuit ca în acest weekend să ia pe copiii săi de la Claudia Pătrășcanu, însă vă prezentăm exclusivitateaCiteste pe larg
Simona Halep și Toni Iuruc fac echipă peste tot! În timp ce ea se îngrijește de sănătate, el pune serios osul la treabă… pe șantier
Simona Halep și Toni Iuruc sunt un exemplu pentru toți îndrăgostiții! Celebra tenismenă și iubitul ei fac echipă în orice situație. Astfel, în timp ce ea are grijă de sănătate, partenerul ei se ocupă de muncă… și încă cum! Cunoscutul milionar a demonstrat că poate renunța oricând la „pretențiile deCiteste pe larg
Ce îi îngrijorează cu adevărat pe cercetători legat de covid-19. E mai grav decât ne aşteptam
Cercetătorii sunt în alertă în privința pandemiei de coronavirus, în ciuda faptului că au fost demarate campanii de vaccinare anti-COVID-19 în toată lumea. Specialiștii se confruntă cu noi provocări. Un virusolog român a explicat ce trebuie să se facă în prezent, cu prioritate, în timp ce continuă imunizarea la nivelCiteste pe larg
2️⃣8️⃣ februarie – Ziua Protecției Civile 📝 Grijile…
ISU Giurgiu 2️⃣8️⃣ februarie – Ziua Protecției Civile 📝 Grijile de zi cu zi ne ocupă foarte mult timp. Locul de muncă, activitățile la care participă copiii noștri, asigurarea celor necesare pentru toți membrii familiei sunt doar câteva exemple. Nu ar trebui să uităm însă de cea mai mare grijă:Citeste pe larg
Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu a adăugat un eveniment.Lun., 1 mar. la 07:30 UTC+02Speranță la viață de Mărțișor !Centrul de…
Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu a adăugat un eveniment. Lun., 1 mar. la 07:30 UTC+02 Speranță la viață de Mărțișor ! Centrul de Transfuzie Sanguină GiurgiuCiteste pe larg













