Pompierii giurgiuveni continuă campania “Împreună, putem deveni salvatori”, donând sânge!

Pompierii giurgiuveni continuă campania “Împreună, putem deveni salvatori”, donând sânge!

Pompierii continuă, zilele acestea, campania “Împreună, putem deveni salvatori” deoarece nevoia de sânge, în special de grupele cu RH negativ, este mare.

Aceștia știu că viața unei persoane poate depinde de o picătură de sânge și că, uneori, speranța vine de la oameni necunoscuți, care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.

Acțiunile se desfășoară atât la centrul de donare din Giurgiu, cât și în București. Astăzi, donatorii au fost cei din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

Ca scafandru, sunt obișnuit să lupt cu timpul atunci când o viață este în pericol. Fiecare secundă contează sub apă, iar același lucru este valabil și atunci când vine vorba despre sânge căci uneori, câteva minute și câteva picături de sânge pot face diferența dintre viață și moarte.

Am ales să donez sânge pentru că știu cât de important este ca cineva necunoscut să îți întindă o mână de ajutor exact atunci când ai cea mai mare nevoie. Este un gest simplu, dar plin de speranță” – a precizat unul dintre donatori, scafandru în cadrul Detașamentului de pompieri.

         De-a lungul timpului, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină au apelat la donatorii fideli, printre aceștia fiind angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ținând cont de faptul că în ultima vreme numărul solicitărilor de unități de sânge primite de la spitale sunt în continuă creștere.

Unii dintre cei ce donează sânge fac acest lucru încă din anul 2009 și își doresc ca prin gestul lor umanitar să îi determine și pe alți giurgiuveni să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

A, B, AB , O – pozitiv sau negativ sunt grupele de sânge de care este nevoie, în fiecare zi, mai ales atunci când au loc evenimente grave, accidente în care sunt implicate mai multe persoane.

Cei interesați se pot prezenta la Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu, din incinta Policlinicii (șoseaua Alexandriei nr. 7-9), de luni până vineri, începând cu ora 07:30.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Articolul Pompierii giurgiuveni continuă campania “Împreună, putem deveni salvatori”, donând sânge! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Pompierii continuă, zilele acestea, campania “Împreună, putem deveni salvatori” deoarece nevoia de sânge, în special de grupele cu RH negativ, este mare. Aceștia știu că viața unei persoane poate depinde de o picătură de sânge și că, uneori, speranța vine de la oameni necunoscuți, care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb. Acțiunile […]

Articolul Pompierii giurgiuveni continuă campania “Împreună, putem deveni salvatori”, donând sânge! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/pompierii-giurgiuveni-continua-campania-impreuna-putem-deveni-salvatori-dona/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 18 September 2025 11:36

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.