ISU Giurgiu 🙏 Începeți ziua cu o faptă bună! Marius, colegul nostru de la Detașamentul de Pompieri Giurgiu, a donat sânge pentru că și-a dorit să îi ajute pe oamenii aflați pe un pat de spital, în așteptarea unor transfuzii sanguine. Ca paramedic SMURD el știe foarte bine cât esteCiteste pe larg

ISU Giurgiu 👨‍🚒 Astăzi vi-l prezentăm pe colegul nostru, plt. adj. șef Calița Constantin, comandant de echipaj și conducător de autospeciale în cadrul Punctului de Lucru Greaca. 🚒 În ultimii ani, acesta a avut grijă ca echipajele să ajungă rapid și în #siguranță la fiecare apel și, cu înțelepciune, aCiteste pe larg

Adrian Anghelescu+4Fabian Țîrcă este cu Adrian Anghelescu Astăzi m-a vizitat colegul și prietenul meu, Adrian Anghelescu, primarul municipiului Giurgiu. Împreună cu acesta, am pus bazele unei colaborări viitoare, primu…l lucru pe care l-am discutat fiind realizarea unui proiect ce vizează amenajarea unei zone de agrement pe malul Dunării, zonă ceCiteste pe larg

Suspectul, Sebastian Bologa, 40 ani, a fost reţinut sub acuzaţia de braconaj şi vătămare corporală din culpă, urmând ca procurorul să decidă, sâmbătă, dacă va propune instanţei de judecată arestarea lui.  Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Citeste pe larg

PNL Giurgiu Toma Petcu, senator: ,, Astăzi, împreună cu colegul meu, deputatul Alexandru Andrei, am organizat o întâlnire pe tema deblocării Proiectului FAST DANUBE – Asistență tehnică pentru revizuirea și completarea studiului de fezabilitate privind îmbunătățirea condițiilor de navigație, pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării și studii complementare, la careCiteste pe larg

Toma Petcu Astăzi, împreună cu colegul meu, deputatul Alexandru Andrei, am organizat o întâlnire pe tema deblocării Proiectului FAST DANUBE – Asistență tehnică pentru revizuirea și completarea studiului de fezabilitate privind îmbunătățirea condițiilor de navigație, pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării și studii complementare, la care au participat: Dorina Mocanu,Citeste pe larg

PNL Giurgiu Alexandru Andrei, deputat: ,, Alături de colegul meu, senatorul Toma Petcu, am participat astăzi – în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților – la ședința comună a comisiilor de specialitate din cele două camere ale Parlamentului, ședință în care am dezbătut și aprobat bugetulCiteste pe larg

ISU Giurgiu 👨‍🚒 Astăzi vi-l prezentăm pe colegul nostru, plt. adj. șef Frîncu Nelu, comandat de echipaj și conducător de autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal. În cei peste 27 de ani de activitate, a trăit momente pe care nu le va putea uita niciodată, dând dovadă deCiteste pe larg

Jandarmeria Giurgiu Despre cpt.(r.) Sîrbu Dorel v-am mai vorbit. A fost colegul nostru și chiar dacă destinul l-a condus pe un alt drum, a știut să depășească greutățile vieții, s-a refugiat în versuri. De data aceasta, l-am vizitat pentru a-l ajuta în achiziționarea unui pat multifuncțional pentru persoanele cu dizabilitățiCiteste pe larg

Despre cpt.(r.) Sîrbu Dorel v-am mai vorbit. A fost colegul nostru și chiar dacă destinul l-a condus pe un alt drum, a știut să depășească greutățile vieții, s-a refugiat în versuri. De data aceasta, l-am vizitat pentru a-l ajuta în achiziționarea unui pat multifuncțional pentru persoanele cu dizabilități care săCiteste pe larg