Gramul de aur se apropie de pragul de 600 lei

Gramul de aur se apropie de pragul de 600 lei

În data de 5 septembrie prețul gramului de aur depășea în premieră pragul de 500 lei. A urmat o perioadă de creșteri repetate ale prețului, fiind atinse aproape zilnic noi maxime istorice.

În prezent, metalul galben se apropie cu rapiditate de pragul de 600 lei. Miercurea aceasta, gramul a urcat de la 584,3822 lei la 589,7493 lei, după ce recordul de marți de 4.186,30 dolari, a fost depășit la jumătatea acestei săptămâni când uncia a crescut la 4.219,10 dolari.

Evoluția se datorează mai multor factori, precum achizițiile mari făcute de băncile centrale din întreaga lume, majorarea cererii comerciale dar și a fondurilor ETF care se bazează pe aur, dar și a investitorilor privați, care caută plasamente considerate sigure, în condițiile în care dolarul și randamentele bonurilor de Tezaur americane se află pe o pantă descendentă.

Efectele negative sunt amplificate de politicile administrației de la Casa Albă, precum războiul tarifelor comerciale, în special cel cu China, sau impunerea unor taxe suplimentare la importurile de lingouri de aur din Elveția, dar și presiunile puse pe Rezerva Federală în privința reducerii dobânzilor. La acestea se adaugă blocarea (shut down) sistemului federal, după intrarea la 1 octombrie în noul an fiscal, în condițiile în care republicanii și democrații nu au căzut de acord în privința bugetului pentru următoarele 12 luni.

Președintele Fed, Jerome Powell, și-a exprimat marți temerile privind instabilitatea pieței muncii din SUA și a afirmat politica monetară va fi stabilită în funcţie de evoluţiile economice, pentru a reduce inflaţia aflată peste ţinta de 2%.

Miercurea aceasta, euro se tranzacționa în culoarul 5,086 – 5,09 lei, astfel că media a crescut modest de la 5,0879 la 5,0885 lei, față de vârful de 5,0963 lei, atins la jumătatea săptămânii trecute.

În ciuda creșterii inflației la aproape 10% și perspectiva ca și în octombrie prețurile să urce cu peste 9%, nivelul ridicat al lichidității din piața monetară a determinat o scădere constantă, dar lentă, a indicilor ROBOR.

La jumătatea acestei săptămânii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,47 la 6,46%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,61% iar cel la 12 luni la 6,81%.

După câteva ședințe de aprecierea a monedei americane, marcările de profit au schimbat tendința, iar cea europeană a urcat miercurea aceasta la 1,1602 – 1,1646 dolari, cotații apropiate de cele de la jumătatea săptămânii trecute. În piața locală, cursul dolarului a coborât de la 4,4034 lei, maximul ultimelor două luni și jumătate, la 4,3738 lei.

Miercurea trecută, francul elvețian a crescut la 5,4805 lei pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să coboare la 5,4659 lei. În același interval, cursul lirei sterline a alunecat de la 5,8842 la 5,8384 lei.

Aprecierea monedei unice a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze la jumătatea acestei săptămâni, la 4,2556 zloți/euro, respectiv la 390,45 forinți/euro.

Bitcoin a atins în 3 octombrie un record de 125.689 dolari, după care a alunecat joia trecută aproape sub 107.000 dolari. La jumătatea acestei săptămâni, principala criptomonedă fluctua între 111.493 și 113.637 dolari.

În data de 5 septembrie prețul gramului de aur depășea în premieră pragul de 500 lei. A urmat o perioadă de creșteri repetate ale prețului, fiind atinse aproape zilnic noi maxime istorice. În prezent, metalul galben se apropie cu rapiditate de pragul de 600 lei. Miercurea aceasta, gramul a urcat de la 584,3822 lei la 589,7493 lei, după ce recordul de marți de 4.186,30 dolari, a fost depășit la jumătatea acestei săptămâni când uncia a crescut la 4.219,10 dolari. Evoluția se datorează mai multor factori, precum achizițiile mari făcute de băncile centrale din întreaga lume, majorarea cererii comerciale dar și a fondurilor ETF care se bazează pe aur, dar și a investitorilor privați, care caută plasamente considerate sigure, în condițiile în care dolarul și randamentele bonurilor de Tezaur americane se află pe o pantă descendentă. Efectele negative sunt amplificate de politicile administrației de la Casa Albă, precum războiul tarifelor comerciale, în special cel cu China, sau impunerea unor taxe suplimentare la importurile de lingouri de aur din Elveția, dar și presiunile puse pe Rezerva Federală în privința reducerii dobânzilor. La acestea se adaugă blocarea (shut down) sistemului federal, după intrarea la 1 octombrie în noul an fiscal, în condițiile în care republicanii și democrații nu au căzut de acord în privința bugetului pentru următoarele 12 luni. Președintele Fed, Jerome Powell, și-a exprimat marți temerile privind instabilitatea pieței muncii din SUA și a afirmat politica monetară va fi stabilită în funcţie de evoluţiile economice, pentru a reduce inflaţia aflată peste ţinta de 2%. Miercurea aceasta, euro se tranzacționa în culoarul 5,086 – 5,09 lei, astfel că media a crescut modest de la 5,0879 la 5,0885 lei, față de vârful de 5,0963 lei, atins la jumătatea săptămânii trecute. În ciuda creșterii inflației la aproape 10% și perspectiva ca și în octombrie prețurile să urce cu peste 9%, nivelul ridicat al lichidității din piața monetară a determinat o scădere constantă, dar lentă, a indicilor ROBOR. La jumătatea acestei săptămânii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,47 la 6,46%. Cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,61% iar cel la 12 luni la 6,81%. După câteva ședințe de aprecierea a monedei americane, marcările de profit au schimbat tendința, iar cea europeană a urcat miercurea aceasta la 1,1602 – 1,1646 dolari, cotații apropiate de cele de la jumătatea săptămânii trecute. În piața locală, cursul dolarului a coborât de la 4,4034 lei, maximul ultimelor două luni și jumătate, la 4,3738 lei. Miercurea trecută, francul elvețian a crescut la 5,4805 lei pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să coboare la 5,4659 lei. În același interval, cursul lirei sterline a alunecat de la 5,8842 la 5,8384 lei. Aprecierea monedei unice a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze la jumătatea acestei săptămâni, la 4,2556 zloți/euro, respectiv la 390,45 forinți/euro. Bitcoin a atins în 3 octombrie un record de 125.689 dolari, după care a alunecat joia trecută aproape sub 107.000 dolari. La jumătatea acestei săptămâni, principala criptomonedă fluctua între 111.493 și 113.637 dolari.


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/gramul-de-aur-se-apropie-de-pragul-de-600-lei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 15 octombrie 2025 20:08

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.