Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu (CJE), unica structură de reprezentare a elevilor din județul nostru, îndeamnă toți elevii, părinții și profesorii să semneze petiția inițiată de reprezentanții acestuia, prin care se solicită predictibilitatea decizională în domeniul educațional. Petiția redactată are ca  slogan: ”Nu  mai jucați ping-pong cu Educația!” Sentimente precumCiteste pe larg

În urma noilor reguli anunțate de autorități, 90% dintre elevii și preșcolarii din România revin, de luni, 22 noiembrie, la școală în format fizic. Noile reguli arată că elevii merg fizic la școală atâta timp cât în localitate incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3 la miaCiteste pe larg

Ministrul Educației a anunțat în cursul serii trecute că în localitățile cu o incidență sub 3 cazuri la mia de locuitori, grădinițele și școlile vor funcționa în regim fizic fără să mai fie luată în calcul și rata de vaccinare din unitatea respectivă. „De luni, vor merge la școală toțiCiteste pe larg

Copiii care merg la școală vor putea fi testați înainte de părinți, în fiecare luni și joi. Testele din salivă pentru Covid vor fi puse la dispoziție de autorități. Ele pot fi făcute și la școală, dacă instituția și părinții sunt de acord. Anunțul a fost făcut, joi seară, deCiteste pe larg

Testele pe bază de salivă pentru depistarea infecției cu Covid -19 vor putea fi administrate copiilor atât la școală, cât și acasă, de către părinți, decizia fiind luată de fiecare școală sau grădiniță, la nivel de Consiliu de Administrație, a anunțat joi seară ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după mai multeCiteste pe larg

Haosul din Învăţământ continuă, cu efecte dezastruoase pentru viitorul copiilor din ţara noastră! Fără să aibă vreo vină, sute de mii de elevi sunt condamnaţi, în continuare, la lipsa de Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Deputatul Marian Mina: Situaţie absurdă în învăţământ – elevii sunt sancționați pentru ceva ce n-au făcutCiteste pe larg

Deși vaccinarea copiilor a început încă din timpul verii, copiii, dar mai ales părinții acestora nu s-au înghesuit să- i lase pe aceștia să se vaccineze pe toată perioada vacanței, dar și ulterior deschiderii școlii. În ultima perioadă ritmul de vaccinare a suferit o schimbare radicală. Ministrul Sorin Cîmpeanu aCiteste pe larg

    În perioada 02-06 noiembrie, în orașul Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, o parte din sportivii componenți ai Lotului Național de Ju Jitsu al României au participat la Campionatul Mondial de Ju Jitsu cu participarea a 60 țări și prezența a 1362 de sportivi, din care s-au număratCiteste pe larg

  Școlile și grădinițele reîncep, luni,  orele, ce se vor ține fizic acolo unde rata de vaccinare e mai mare de 60%, după cum a declarat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a spus că, potrivit situației de săptămâna trecută, rata de vaccinare de peste 60% există în 54% dinCiteste pe larg

Elevii se vor întoarce de luni, 8 noiembrie, la școală în format fizic, dar acest lucru va depinde de gradul de vaccinare a personalului didactic, a anunțat joi, 4 noiembrie 2021, președintele Klaus Iohannis.  Pentru situația fiecărei unități de învățământ din țară, se poate accesa site-ul fiecarei școli sau grădinițeCiteste pe larg

„Vom avea o problemă cu plata salariilor. Avem execuţie de 50% pe primul semestru, de ce am fost exact în grafic cât am planificat şi, din păcate, avem o execuţie mai mare în cel de-al doilea semestru. Este o execuţie atât de bună încât în luna decembrie, dacă nu vomCiteste pe larg

Elevii din clase V-XII vor reveni la școală pe 3 ianuarie, după vacanța de iarnă, pentru a recupera una dintre cele două săptămâni de vacanța impusă în această perioadă, potrivit unui anunț făcut ieri, 26 octombrie 2021 de către ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. În schimb, copiii de grădiniță și dinCiteste pe larg

Jandarmeria Giurgiu Final de practică pentru elevii școlilor militare Cei trei elevi ai școlilor militare de subofițeri de jandarmi, aflați în practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, finalizează astăzi această etapă de pregătire din desăvârșirea lor ca profesioniști jandarmi. Timp de aproape trei luni, sub îndrumarea tutorilor profesionali,Citeste pe larg

După ședința de miercuri în care au fost decise noi restricții în România, Klaus Iohannis a anunțat că elevii din țară urmează să intre, de luni, 25 octombrie, într-o vacanță ce va dura două săptămâni. Cum și când se vor recupera orele? Ministrul Educației a oferit primele explicații. Când seCiteste pe larg