În cazul în care ești pus la muncă să faci lucruri care nu sunt în fișa postului și ești chiar sancționat pentru neîndeplinirea noilor sarcini, există o cale legală de a te apăra. Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză unui angajat aflat într-o astfel de situație. Când poate angajatorulCiteste pe larg

Klaus Iohannis a dat ca exemplu faptul că Secţia pentru Investigarea Infracţiunior din Justiţie (SIIJ) nu a fost încă desfiinţată şi că nu există un proiect acceptat în coaliţie pe Legile justiţiei. „Să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii, cei careCiteste pe larg

Legendarul solist rock Mick Jagger a împlinit luni, 26 iulie, 78 de ani. Înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Sir Michael Phillip Jagger este unul dintre cei mai educați și bogați muzicieni din lumea rock-ului și nu numai. Uite câteva lucruri mai puțin cunoscute despre acesta. CaCiteste pe larg

Florin Cîţu s-a arătat foarte tranşant atât cu privire la măsurile organizatorice pe care ar urma să le ia în interiorul Partidului Naţional Liberal, cât şi ca şef al Executivului, avertizându-i pe miniştri că în scurt timp urmează să fie supuşi unei evaluări. Despre bătălia din 25 septembrie, data laCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu CARTEA ZILEI 1000 de lucruri ciudate, dar adevărate Editura Litera Pentru informaţii despre disponibilitatea titlului, vă rugăm să accesaţi catalogul online al bibliotecii noastre la adresa: http://188.173.73.210:81/opac … Știai ca un rechin mare, alb, cântărește cât 15 gorile, că tu bei aceeași apă pe care oCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859 Lucruri ştiute şi mai puţin ştiute În linii mari, toţi cunoaştem, mai ales graţie lecţiilor de istorie din şcoală şi din liceu, despre cum a fost cu „Unirea Principatelor Române”, „Mica Unire” sau „Unirea cea Mică” de la 24Citeste pe larg