E plină lumea zilele astea de idei nobile. La întîmplare, ba despre Covid, ba despre războiul din Ucraina. Sîntem năpădiți de o deontologie debordantă, necesară, întocmai și la timp. Printre aceste subiecte de largă respirație morală, din cînd în cînd mai scapă rătăcită cîte o șușă economică. E o excepție,Citeste pe larg

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 4,70% pe an, de la 4,68% pe an în ziua precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).  Un nivel mai mare al indiceluiCiteste pe larg

„Ştiu că există multe consecinţe neplăcute pentru cei care au credite în plată, mai ales pentru cei cu ROBOR care au luat credite într-o anumită perioadă de timp. Dar de inflaţie suferim cu toţii, şi cei cu credite, şi cei fără”, a punctat Dan Suciu la România TV, în emisiuneaCiteste pe larg

Dobânzi tot mai mari, putere de cumpărare foarte redusă. Când vom scăpa de aceste efecte ale creșterii prețurilor la energie și gaze? Se pare că problema nu este singulară potrivit expertului în economie Daniel Dăianu, care a declarat pentru impact.ro că doar din 2023 ne putem aștepta la o scădereCiteste pe larg