Omul de afaceri Elon Musk a avut o dispută, pe Twitter, cu senatorul american Lindsey Graham, referitoare la cauzele conflictului din Ucraina. Întreprinzătorul a scris că în unele regiuni din estul Ucrainei predomină rușii, care vor să adere la Rusia, informează Kommersant. ”Dacă dumneavoastră considerați că voința poporului contează, înCiteste pe larg

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a refuzat să semneze textul integral al Declarației a nouă state din Estul Europei din cauza punctului privind susținerea aderării Ucrainei la NATO, a anunțat serviciul de presă al șefului statului, informează agenția RIA Novosti. Duminică, documentul a fost semnat de președinții României, Cehiei, Estoniei, Letoniei,Citeste pe larg

Valentin Rîbkin, avocatul politicianului ucrainean Viktor Medvedciuk, eliberat recent în cadrul unui schimb de prizonieri, a declarat că, în teritoriile unde au reintrat Forțele Armate ale Ucrainei, locuitorii care au susținut Rusia se vor confrunta cu ”o teroare sângeroasă”, relatează Lenta.ru. ”Acolo, în acele teritorii, acum va fi o teroareCiteste pe larg

Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia” a românilor din regiunea ucraineană Odesa, a vorbit despre problemele comunității românești din sudul Basarabiei și a afirmat că în anii școlari 2020-2021 și 2021-2022 Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ucraina se află în granițe nefirești și trebuie să cedeze teritoriile sale Rusiei, Ungariei, Poloniei și României, a declarat fostul minsitru de Externe al României, politologul Andrei Marga, relatează RIA Novosti. ”O spun cu toată responsabilitatea: Ucraina se află în granițe nefirești. Ea trebuie să cedeze pământuri: Ungariei – Transcarpatia,Citeste pe larg

Anchetatorii ruși vor elucida circumstanțele reținerii de către militarii ucraineni a unor profesori din regiunea Harkov, care au predat în școli după programele educaționale rusești, informează Comitetul de Investigații al Rusiei pe canalul său de pe rețeaua Telegram, citat de Interfax. ”Președintele Comitetului de Investigații al Rusiei, A.I.Bastîrkin, a dispusCiteste pe larg

În direcția Harkov, numărul militarilor ucraineni a depășit de 8 ori numărul militarilor ruși, a anunțat președintele administrației militaro-civile al regiunii Harkov, Vitali Gancev. „În direcția Harkov, numărul militarilor ucraineni a fost de aproximativ 8 ori mai mare. Trupele ruse au fost retrase pentru a păstra personalul”, a spus Gancev,Citeste pe larg

În rândul Forțelor Armate ale Ucrainei nu puțini sunt mercenari ai Companiei militare private (PMC) americane Academi, cunoscută anterior sub numele de Blackwater, scrie pe canalul său de pe rețeaua Telegram jurnalistul Andrei Medvedev, citat de cotidianul Rossiiskaia gazeta. ”În plus, nu este deloc obligatoriu să fie americani”, precizează jurnalistulCiteste pe larg

Ministerul de Externe al Ucrainei a descoperit propagandă anti-ucraineană într-unul dintre manualele ungurești de georgrafie și a cerut ca informația să fie imediat corectată, informează publicația ”Ukrainskaia pravda”, citată de agenția TASS. ”Ukrainskaia pravda” precizează că, în Ungaria, a fost elaborat un manual de geografie pentru clasa a opta care,Citeste pe larg

Politologul finlandez Johan Bäckman a declarat că livrările de armament occidental în Ucraina pot fi interpretate ca o activare a Articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea reciprocă a tuturor membrilor Alianței, relatează Lenta.ru. ”Livrările de arme de către statele NATO în Ucraina înseamnă, de fapt, folosirea Articolului 5 din TratatulCiteste pe larg

Statul Major Genral al trupelor ucrainene a recunoscut, într-o postare pe Facebook, că Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) au lansat lovituri în apropiere de orașul Energodar, unde se află Centrala nucleară Zaporojie, relatează RIA Novosti. ”Se confirmă că în zone din vecinătatea localităților Herson și Energodar au fost distruse, cu lovituriCiteste pe larg

Acțiunile militare desfășurate de Kiev în apropierea Centralei nucleare de la Zaporojie în ziua sosirii misiunii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) arată faptul că operațiunea provocatoare a fost pregătită dinainte, a anunțat Ministerul Apărării al Rusiei, relatează Izvestia. ”Este evident că, în cazul în care operațiunea regimului de laCiteste pe larg