Municipiul Giurgiu ar putea beneficia de o investiție de peste 80 de milioane de euro, în cazul în care conducerea concernului internațional din domeniul cercetării, inovării și dezvoltării tehnologice farmaceutice, Indian Bliss Pharma LTV găsește oportun să se dezvolte în Giurgiu, grație avantajelor legate de poziționare, facilități fiscale posibile prin Zona Liberă și forței de […]

Citeste pe larg

Apelurilor autorităților, făcute către cetățenii giurgiuveni, cu privire la sprijinul acordat poliției locale pentru identificarea persoanelor ce depozitează gunoaie de orice natură pe domeniul public, au dat roade. În baza unui material video, pus la dispoziție de un binevoitor, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, au sancționat pe numitul C.L., în vârstă de 48 […]

Citeste pe larg

Toma Petcu, senator PNL de Giurgiu a condus astăzi ședința pentru semnarea unei Rezoluții Comune între Comisia pentru transporturi și infrastructură din Senatul României și Comisia economie, buget și finanțe din Parlamentul Republicii Moldova. Mai multe detalii ne dă chiar senatorul Toma Petcu pe contul personal de socializare: „Astăzi am condus ședința pentru semnarea unei […]

Citeste pe larg

Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: UAT Comuna Toporu ,str. Principala, nr. 39 , CUI 5123705 Com. Toporu, judetul Giurgiu Tel. 0246/236107, fax: 0246/236107, e-mail: primariatoporu@gmail.com Persoana de contact : Mirela Marinescu , secretar general al UAT Comuna Toporu, […]

Citeste pe larg

Numai vârfurile înalte ale Bucegilor au zăpadă de Anul NOU 2023 

 Guvernul propune adoptarea în procedură de urgență.

Proiectul nu are modificări privind pensiile militare față de cele din proiectul publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Dați  click pe       B871/2022

B871/2022

Proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Număr de înregistrare Senat: B871/2022
Număr de înregistrare Camera Deputaților:
Adresa: E331/2022
Prima cameră: Senat
Tip inițiativă: Proiect de lege
Inițiatori: Guvernul României

Citeste pe larg

Numai vârfurile înalte ale Bucegilor au zăpadă de Anul NOU 2023 

 Guvernul propune adoptarea în procedură de urgență.

Proiectul nu are modificări privind pensiile militare față de cele din proiectul publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Dați  click pe       B871/2022

B871/2022

Proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Număr de înregistrare Senat: B871/2022
Număr de înregistrare Camera Deputaților:
Adresa: E331/2022
Prima cameră: Senat
Tip inițiativă: Proiect de lege
Inițiatori: Guvernul României

Citeste pe larg

Travestitul non-binar Sam Brinton, secretar adjunct al Departamentului Energiei pentru eliminarea combustibilului uzat și a deșeurilor, din administrația Biden, a fost surprins pe camera video furând geanta unei femei în valoare de peste 3.670 de dolari, dintr-un aeroport din Las Vegas. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Moscova găzduiește cea de-a 10-a ediție a Conferinței pentru securitate internațională. Desfășurarea forumului a demonstrat că nu se va reuși izolarea Rusiei. În total, s-au strâns peste 700 de participanți, printre care miniștrii ai Apărării și șefi al Statelor Major General, precum și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale din 35Citeste pe larg

Sebastian Kohn, director în cadrul Open Society Foundations (fundația miliardarului George Soros), s-a infectat cu variola maimuței. Specialistul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați și că virusul este un adevărat coșmar Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În ultimii câțiva ani, Comisia Europeană promovează o politică mioapă în domeniul energetic, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin într-un interviu acordat lui Pavel Zarubin și difuzat parțial de postul de televiziune ”Rossia 24”. Uniunea Europeană nu a ascultat sfaturile Rusiei de a păstra contractele pe termen lung la gazeCiteste pe larg