Putin: Politicienii din UE și SUA au primit sfaturi necalificate în domeniul energiei

În ultimii câțiva ani, Comisia Europeană promovează o politică mioapă în domeniul energetic, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin într-un interviu acordat lui Pavel Zarubin și difuzat parțial de postul de televiziune ”Rossia 24”.

Uniunea Europeană nu a ascultat sfaturile Rusiei de a păstra contractele pe termen lung la gaze naturale, a declarat șeful statului rus, conform site-ului Kremlinului.

Putin a menționat că încercarea țărilor occidentale de a minimiza importanța surselor tradiționale de energie a condus la situația în care sectorul energtic nu a primit suficiente investiții, iar prețurile la resurse energetice au crescut.

”Personal, eu consider că numeroase forțe politice și din Statele Unite, și din Europa au început să speculeze pe seama îngrijorării firești a locuitorilor planetei pentru starea mediului înconjurător, pentru schimbările climei, au început să promoveze această ”agendă verde” inclusiv în energie”, a spus Putin. ”Aparent totul este în regulă, dar nu este în regulă când se fac recomandări necalificate, lipsite de orice temei despre ce trebuie făcut în domeniul energetic, este exagerat potențialul tipurilor alternative de energie: solară, eoliană, nu știu care este mai bună decât cealaltă, energia pe hidrogen – probabil este de viitor, dar astăzi aceasta nu este în cantitate necesară, de calitate necesară și la prețuri potrivite. În același timp, au început să minimizeze importanța tipurilor tradiționale de eneergie, inclsuiv și înainte de toate a hidrocarburilor”.

Ca urmare, acest lucru a dus la faptul că băncile au încetat să mai acorde credite, pentru că asupra lor se exercită presiuni, a spus președintele. ”Companiile de asigurări au încetat să mai asigure tranzacțiile corespunzătoare. Au încetat să mai acorde autorităților locale terenuri pentru extinderea producției, au redus construcția de transport specializat, inclusiv a celui prin conducte. Toate astea au făcut ca investițiile în sectorul energetic mondial să sufere, iar rezultatul este creșterea prețurilor. Iată, anul trecut încărcătura eoliană a fost insuficientă, vântul nu a bătut cu forța sperată, iarna s-a prelungit – și imediat prețurilor au explodat”, a declarat șeful statului.

El a subliniat că europenii nu au dat ascultare rugăminților insistente ale Rusiei de a păstra contractele pe termen lung la livrările de gaze naturale. ”Ceea ce a avut un impact negativ asupra piețelor energetice ale Europei: prețurile au țâșnit în sus. Rusia nu are nici o legătură cu acest lucru”.

”Dar de îndată ce prețurile la gaze, spre exemplu, au urcat, imediat au crescut și prețurile la îngrășăminte, pentru că o parte din aceste îngrășăminte se produc inclusiv cu gaze. Totul este interconectat. Imediat ce prețurile la îngrăsăminte au sărit, multe întreprinderei, inclusiv din țările europene, au devenit nerentabile, au început să se închidă de tot, astfel că volumul de îngrășăminte pe piața mondială a scăzut brusc, iar prețurile au crescut în mod corespunzător, dar au crescut dramatic, se poate spune în mod total neașteptat pentru mulți politicieni europeni”, a spus președintele.

”Dar noi am avertizat în ceea ce privește toate aceste lucruri și care nu au, cu totul, nici o legătură cu operațiunea militară a Rusiei din Donbass, nu au deloc nici o legătură”, a insistat șeful statului.

Politica mioapă a țărilor europene în sectorul energetic, a mai spus Putin, este și una dintre cauzele crizei alimentare din lume. Alta cauză este „munca fără precedent a tiparniței” din SUA care scoate dolari.

Publicația Vzgliad amintește că Uniunea Europeană a adoptat, la sfârșitul acestei săptămâni, al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, ce include și un embargou parțial asupra importurilor de petrol rusesc. Până la 1 iunie 2022, numărul companiilor europene cărora Gazprom a încetat să le mai livreze gaze din cauza refuzului de a plăti în ruble, a ajuns la șase.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.