Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Mihăileşti a fost sancţionat contravenţional cu suma de 15.000 de lei, iar autoutilitara pe care o conducea a fost indisponibilizată de poliţişti după ce a fost depistat în trafic, pe DJ 412, în timp ce transporta deşeuri nepericuloase fără documente de transport.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Mihăileşti, în timp ce îşi exercitau atribuţiile de serviciu, au depistat, pe DJ 412A, din direcţia Buturugeni către Mihăileşti, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea o autoutilitară.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul în cauză transporta deşeuri nepericuloase, iar conducătorul auto nu a deţinut asupra sa documentele de transport, respectiv formularul de încărcare/descărcare, conform anexei nr.3 din H.G. nr.1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României”, anunță Poliția Giurgiu, într-un comunicat de presă.
În cauză, poliţiştii au aplicat amendă contravenţională, în valoare de 15 mii de lei, pentru nerespectarea prevederilor articolului 25, alineat doi din H.G.nr.1061/2008, precum şi măsura complementară a indisponibilizării autoutilitarei.
Reflectorul de Sud