Fostul ministru al Securității de Stat al Republicii Donețk, comandantul batalionului ”Vostok”, Aleksandr Hodakovski a declarat că un grup de oameni înarmați a părăsit teritoriul uzinei ”Azovstal” din Mariupol. Se presupune că aceștia sunt luptătorii formațiunilor naționaliste care se aflau în adăposturile subterane ale platformei  industriale. Potrivit lui Hodakovski, „unCiteste pe larg

Adjunctul șefului administrației militaro-civile a regiunii Herson, Kirill Stremousov, a declarat că sunt excluse orice negocieri cu Kievul, transmite agenția RIA Novoti.  ”Negocieri cu autoritățile ucrainene sunt, în general, nerealiste, pentru că ele nu sunt în stare decât să bage spaima în oameni. Împotriva angajaților noștri au fost deschise dejaCiteste pe larg

Directorul adjunct al Departamentului de Informare și Presă din cadrul MAE rus, Aleksei Zaițev, a declarat că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina stagnează, relatează RIA Novosti.  ”Neogicierile ruso-ucrainene se află în stare de stagnare”, a spus Zaițev.  El a menționat, de asemenea, că, deși se pronunță pentru încetareaCiteste pe larg

Președinții Rusiei și Republicii Belarus, Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, au abordat subiectul privind provocatoarea înscenare din orașul ucrainean Bucia, informațiile referitoare la organizatorii ei vor fi prezentate la momentul oportun, a promis reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Lenta.ru, citând agenția TASS.  Secretarul de presă al președintelui RusieiCiteste pe larg

Consilierul șefului guvernului Republicii Populare Donețk (DNR), Ian Gaghin, a declarat că, pe teritoriul uzinei ”Azovstal” din Mariupol, s-ar afla ofițerii superiori din Occident, transmite RIA Novosti. „În orice caz, pot confirma prezența ofițerilor superiori ai statelor străine, în primul rând europene”, a spus Gaghin. Potrivit lui, acest lucru esteCiteste pe larg

Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate de pe teritoriul combinatului ”Azovstal”, din Mariupol, uzină blocată de trupele ruse, a anunța secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-o postare pe Twitter, informație confirmată, pe Telegram, de statul major al apărării teritoriale a Republicii Populare Donețk (DNR), relatează cotidianul RBC.  ”ÎnCiteste pe larg

La solicitarea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în Spania a fost reținut jurnalistul, bloggerul și președintele partidului ce-i poartă numele, Anatoli Șarii, a anunțat biroul de presă al SBU, relatează RBC. ”Structurile de ordine ale Spaniei l-au reținut pe A. Șarii la 4 mai 2022”, se arată în comunicatulCiteste pe larg

Exponatele din colecția fraților Morozov s-au întors în muzeele de stat din Rusia. Conform graficului, operele au fost aduse acasă cu 15 curse de transport, a anunțat ministrul Culturii, Olga Liubimova, într-o postare pe rețeaua Telegram, scrie RIA Novosti.  ”Transportul în Rusia a tuturor tablourilor, desenelor grafice și sculpturilor aCiteste pe larg

În cadrul vizitei sale la Kiev, speakerul parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu (în imagine), l-a refuzat pe omologul său ucrainean, Ruslan Stefanciuk, în privința acordării de ajutor militar Ucrainei, a anunțat la o conferință de presă secretarul de presă al partidului aflat la putere, ”Acțiune și Solidaritate”, Adriana Vlas, scrieCiteste pe larg

Cancelaria premierului Israelului, Naftali Bennett, a anunțat că președintele Vladimir Putin i-a explicat colegului său israelian poziția Rusiei față de poporul evreu și a cerut scuze pentru declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează RT.  ”Primul ministru a acceptat scuzele președintelui Putin pentru cuvintele lui Lavrov și i-a mulțumitCiteste pe larg

Ambasada Federaţiei Ruse în România Un comentariu publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Ruse în România: Cercul de încercuire se micșorează din ce in ce mai strâns in jurul „grupării Donețk” al Forțelor Armate ale Ucrainei, care bombardează sistematic și fără discriminare zonele rezidențiale și infrastructură civilă din DonețkCiteste pe larg

Radicalii ucraineni și militarii, blocați pe teritoriul uzinei ”Azovstal” din Mariupol, au propus să schimbe civilii reținuți cu alimente și medicamente, trnamite RIA Novosti cu referire la un reprezentant al staffului operațiunii pentru curățarea întreprinderii. Potrivit acestuia, militarii ruși și cei dde la Donețk trebuie să mențină legătura cu apărătorii,Citeste pe larg