Goţiu explică de ce este gravă uciderea ursului Arthur: „nu contează că vânătorul a fost un prinţ, ci faptul că există o reţea”

„Nici n-aş putea cataloga ce e mai revoltător: uciderea ursului Arthur, despre care ecologiştii de la Agent Green şi VGT spun că ar fi cel mai mare exemplar observat în România, ori declaraţiile făcute de membrii Guvernului. 

”Se pare că nu e cel mai mare urs” a spus prim-ministrul României, Florin Cîţu, de parcă despre asta e discuţia, şi nu despre faptul că, în mod abuziv, s-a folosit un document semnat de ministrul Mediului, pentru a ”extrage” un urs potenţial periculos (în fapt, o ursoaică), pentru o partidă de vânătoare de trofeu, lucru total ilegal.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, zice şi el că aşteaptă rapoartele anchetelor oficiale, ale Gărzii de Mediu, respectiv ale Gărzii Forestiere, pentru a se stabili dacă a fost împuşcat ursul pentru care s-a dat derogare şi nu altul. De parcă o banală verificare (s-a dat derogare pentru o ursoaică, dar s-a împuşcat un mascul) nu răspunde cât se poate de clar, înainte de orice procedură birocratică, despre ce fel de ”extragere a fost vorba.

Deloc întâmplător, despre problema urşilor am discutat de mai multe ori cu Tanczos Barna, şi în Senat, şi după ce a fost numit ministru şi de fiecare dată i-am semnalat problema: atâta vreme cât se discută despre ”cote de intervenţie” orice derogare poate duce la o vânătoare ilegală, în care nu urşii aşa-zis periculoşi (asta e o altă discuţie) ajung să fie împuşcaţi, ci masculii cei mai reprezentativi ai speciei, consideraţi a fi trofee. Adică urşii care au cel mai mic grad de pericol pentru oameni şi bunurile lor – pentru că tocmai faptul că sunt masculi alfa le permite să aibă teritorii bine delimitate şi se descurcă să trăiască în sălbăticie fără să fie nevoiţi să se apropie de sursele de hrană din aşezările umane.

Aşadar, pot depune mărturie că domnului ministru i-a fost adusă la cunoştinţă situaţia (şi nu, n-am fost eu singurul care l-a informat), dar a continuat să o nege. Iar faptul că un prinţ de prin alte colţuri ale Europei a ajuns să-l ”extragă” pe Arthur are relevanţă nu atât prin calitatea lui de prinţ, ci prin aceea că ne arată că nu e vorba de un fapt izolat, de un accident, ci de o reţea care utilizează ”derogările” pentru a atrage vânători de trofee (şi evident pentru a încasa sume considerabile pentru acest ”privilegiu”. Că nu cred că-şi închipuie cineva că prinţul ”de poveste” a aflat de la rubrica de mică publicitate a Guvernului României şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, că într-un oarecare sat din Covasna, cu greu de găsit pe hartă, se organizează o vânătoare.

Din păcate, cam asta e ”expertiza” premierului şi a ministrului Mediului în domeniul protecţiei biodiversităţii. A unei biodiversităţi din care face parte şi omul şi de care depinde calitatea vieţii umane. Dar asupra acestui aspect, voi reveni.”