În misiunea sa preoţească, asistenţa spirituală pe care părinte Liviu Mihail Neacșu o acordă bolnavilor din spital, vine ca o slujire trăită în „logica iubirii” faţă de cei aflaţi în suferinţă, o participare la însăşi misiunea lui Cristos, medicul divin. Și în acest an, părintele micuței biserici din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a avut o inițiativă menită a aduce o undă de bucurie și liniște în sufletul bolnavilor din spital: ”Cu înalta binecuvântare a Păstorului nostru bun și generos, Episcop Ambrozie, în „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” in „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginți”, […]

Citeste pe larg

Polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu efectuează verificări în vederea depistării unui bărbat, de 67 de ani, dispărut din localitatea Mihai Bravu, județul Giurgiu. La data de 2 noiembrie a.c., ora 19.26, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, tatăl său, TIȚĂ CONSTANTIN,  de 67 […]

Articolul Dacă l-ați văzut, anunțați URGENT, POLIȚIA! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Raluca, în vârstă de doar 19 ani, este o tânără  care se confruntă cu o boală nemiloasă: Cancer – Osteosarcom de grad înalt. În ciuda tuturor obstacolelor, ea nu renunță și continuă să lupte cu toate forțele pentru a-și recăpăta sănătatea.  În tot acest timp familia îi este alături, în această luptă grea și își […]

Articolul CARITABIL! Haideți să o ajutăm pe RALUCA. Are nevoie urgentă, de noi! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

SRI vine cu un anunț important pentru toți românii! TikTok trebuie interzis urgent! Care sunt riscurile la care te expui când folosești aplicația…! Mai multe țări au interzis TikTok, deoarece consideră că aplicația reprezintă o amenințare la securitatea națională. În cursul acestei săptămâni, Serviciul Român de Informații (SRI) a adus noi argumente împotriva utilizării rețelei […]

Citeste pe larg

Doamna Dana Bertone ne solicită să facem un gest de caritate pentru prietena sa cea mai bună, Nicoleta Rădanțu, în vârstă de 41 de ani,  mamă a două fete minore. Nicoleta a ajuns la spital în luna decembrie, 2022,  pentru că nu se simțea bine, în urma unei răceli.  Însă, odată cu efectuarea unor analize, […]

Citeste pe larg

 Mă refer mai mult la efectul nefast care a grevat pentru viitor cuantumul pensiilor militare existente în plată în anul 2017, dar și al celor stabilite ulterior, prin eliminarea prin ordonanță de urgență a actualizării pensiilor militare, operațiune care menținea un echilibru valoric al pensiilor militare, indiferent de anul deschiderii dreptului de pensie. 

Diferența dintre o pensie stabilită în anul 2023 si alta în plată în anul 2017 este egală, pentru același grad, aceleași funcții și vechimi,  cu  diferența dintre soldele de grad și funcție din anul 2023 și cele din anul 2017, după dublarea celor două solde prin creșterile reglementate de legea salarizării,  Legea nr. 153/2017, în  art. 38 și art. 7 din Anexa VI cu modificările ulterioare.

Nu discut dispozițiile din ordonanță care au impus corect limitarea cuantumului pensiei militare în plată la plafonul mediei soldelor lunare nete din cele 6 luni alese pentru baza de calcul, (în noul proiect 12 luni). Intr-adevăr, nu este normal ca pensia netă în plată să fie mai mare decât ultima soldă lunară netă( solda lunară brută – 41,5%(impozit și contribuții). De altfel, după cum se vede din Avizul CSM dat proiectului de lege privind pensiile speciale, și magistrații au fost convinși de justețea respectivului plafon.

Materialul distribuit pe site-ul CCR, reluat și pe acest blog,  de magistratul asistent Benke Karoly privind limitele de care este ținut Guvernul în adoptarea ordonanțelor de urgență,  dar, mai ales, recenta Decizie nr. 650/2022 prin care CCR  a declarat neconstituționale dispozițiile introduse în Codul Fiscal prin OUG nr. 130/2021, pentru că ele afectau un drept constituțional, impunerea CASS pe pensiile mai mari de 4000 lei fiind de competența Parlamentului, nu a Guvernului prin ordonanță de urgență, au determinat un val de contestări a OUG nr. 59/2017, atât pe calea litigiilor de Asigurări Sociale, la Tribunale, cât și pe calea contenciosului administrativ, la Curțile de Apel, direct împotriva Guvernului.

Șansele ca OUG 59/2017 să fie declarată integral neconstituțională au crescut după ce Consiliul Legislativ a demonstrat că Guvernul Tudose a cerut avizul cu trei zile mai târziu de data de 04 08 2017, când a adoptat ordonanța în ședința de Guvern. 

Pe rolul CCR se mai află cca 400 de dosare cu excepții intrinseci ale OUG 59/2017, majoritatea cu motivări ușor de respins de instanța de contencios constituțional.

Admiterea excepției extrinseci privind încălcarea procedurii de adoptare a ordonanței ar compromite integral conținutul ei, inclusiv plafonul cuantumului net pentru pensiile stabilite după 15 09 2017.

Admiterea excepției de neconstituționalitate pentru intruziunea Guvernului în competențele exclusive de legiferare ale Parlamentului, prin eliminarea actualizării pensiilor militare cu încălcarea art. 1 alin.( 4), separația puterilor în stat, art. 61 alin.(1), Parlamentul este unica autoritate legiuitoare și art. 115 alin.(6) afectarea unui drept fundamental prevăzut de Constituție, ar reintroduce ACTUALIZAREA în legea pensiilor militare, dar ar și salva  toate dispozițiile  ordonanței pentru toate pensiile speciale, mai puțin eliminarea actualizării din art. 60 al. L 223/2017.

Structurile decidente din sistemul de apărare, dar și guvernele, au greșit grav când au blocat inițiativa fostului ministru al Apărării, Beniamin Leș- vezi L 38/2020,  de a elimina prin proiectul de lege Pl x-nr.  199/2020, fost L 38/2020 la Senat,  discriminările provocate de OUG 59/2017. Recalculările  propuse, vizau în toate formele, inclusiv cea propusă de sistem cu calcularea temporară a cuantumului minim, majorarea cu prioritate a pensiilor mici și mijlocii și dispersau efortul bugetar pe mai mulți ani. 

Nu ar fi încă prea târziu ca Guvernul să reintroducă pe agenda Camerei Deputaților proiectul PL x- nr. 199/2020 prin emiterea Avizului solicitat de Comisia de Apărare… încă din decembrie 2020. Desigur că Avizul ar trebui readaptat situației din anul 2023. Ar determina o stare de speranță  pentru pensionarii militari, de natură să diminueze presiunea asupra Guvernului prin demersurile în instanțe.

Citeste pe larg

 Mă refer mai mult la efectul nefast care a afectat grav cuantumul pensiilor militare existente în plată în anul 2017, dar și al celor stabilite ulterior, prin eliminarea prin ordonanță de urgență a actualizării pensiilor militare, operațiune care menținea un echilibru valoric al pensiilor militare, indiferent de anul deschiderii dreptului de pensie. 

Diferența dintre o pensie stabilită în anul 2023 si alta în plată în anul 2017 este egală, pentru același grad, aceleași funcții și vechimi,  cu  diferența dintre soldele de grad și funcție din anul 2023 și cele din anul 2017, după dublarea celor două solde prin creșterile reglementate de legea salarizării,  Legea nr. 153/2017 în  art. 38 și art. 7 din Anexa VI cu modificările ulterioare.

Nu discut dispozițiile din ordonanță care au impus corect limitarea cuantumului pensiei militare în plată la plafonul mediei soldelor lunare nete din cele 6 luni alese pentru baza de calcul, (în noul proiect 12 luni). Intr-adevăr, nu este normal ca pensia netă în plată să fie mai mare decât ultima soldă lunară netă( solda lunară brută – 41,5%(impozit și contribuții). De altfel, după cum se vede din Avizul CSM dat proiectului de lege privind pensiile speciale, și magistrații au fost convinși de justețea respectivului plafon.

Materialul distribuit pe site-ul CCR, reluat și pe acest blog,  de magistratul asistent Benke Karoly privind limitele de care este ținut Guvernul în adoptarea ordonanțelor de urgență,  dar, mai ales, recenta Decizie nr. 650/2022 prin care CCR  a declarat neconstituționale dispozițiile introduse în Codul Fiscal prin OUG nr. 130/2021, pentru că ele afectau un drept constituțional, impunerea CASS pe pensiile mai mari de 4000 lei fiind de competența parlamentului nu a Guvernului prin ordonanță de urgență, au determinat un val de contestări a OUG nr. 59/2017, atât pe calea litigiilor de Asigurări Sociale, la Tribunale, cât și pe calea contenciosului administrativ, la Curțile de Apel, direct împotriva Guvernului.

Șansele ca OUG 59/2017 să fie declarată integral neconstituțională au crescut după ce Consiliul Legislativ a demonstrat că Guvernul Tudose a cerut avizul cu trei zile mai târziu de data de 04 08 2017, când a adoptat ordonanța în ședința de Guvern. 

Pe rolul CCR se mai află cca 400 de dosare cu excepții intrinseci ale OUG 59/2017, majoritatea cu motivări ușor de respins de instanța de contencios constituțional.

Admiterea excepției extrinseci privind încălcarea procedurii de adoptare a ordonanței ar compromite integral conținutul ei, inclusiv plafonul cuantumului net pentru pensiile stabilite după 15 09 2017.

Admiterea excepției de neconstituționalitate pentru intruziunea Guvernului în competențele exclusive de legiferare ale Parlamentului, prin eliminarea actualizării pensiilor militare cu încălcarea art. 1 alin.( 4), separația puterilor în stat, art. 61 alin.(1), Parlamentul este unica autoritate legiuitoare și art. 115 alin.(6) afectarea unui drept fundamental prevăzut de Constituție, ar reintroduce ACTUALIZAREA în legea pensiilor militare, dar ar și salva  toate dispozițiile  ordonanței pentru toate pensiile speciale, mai puțin eliminarea actualizării din art. 60 al. L 223/2017.

Structurile decidente din sistemul de apărare, dar și guvernele, au greșit grav când au blocat inițiativa fostului ministru al Apărării, Beniamin Leș- vezi L 38/2020,  de a elimina prin proiectul de lege Pl x-nr.  199/2020, fost L 38/2020 la Senat,  discriminările provocate de OUG 59/2017. Recalculările  propuse, vizau în toate formele, inclusiv cea propusă de sistem cu calcularea temporară a cuantumului minim, majorarea cu prioritate a pensiilor mici și mijlocii și dispersau efortul bugetar pe mai mulți ani. 

Nu ar fi încă prea târziu ca Guvernul să reintroducă pe agenda Camerei Deputaților proiectul PL x- nr. 199/2020 prin emiterea Avizului solicitat de Comisia de Apărare… încă din decembrie 2020. Desigur că Avizul ar trebui readaptat situației din anul 2023. Ar determina o stare de speranță  pentru pensionarii militari, de natură să diminueze presiunea asupra Guvernului prin demersurile în instanțe.

Citeste pe larg

Într-un articol publicat pe 18 iulie 2022, Forumul Economic Mondial prezintă câteva măsuri care, în viziunea acestuia, omenirea trebuie să le aplice urgent pentru a netezi calea către Minunata Noua Lume Resetată tehnocratic. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Cu puţin timp în urmă, am încheiat o şedinţă a Comitetului interministerial unde am analizat stadiul implementării jaloanelor şi ţintelor din PNRR. A fost o foarte bună oportunitate în care am putut să identificăm atât realizările, cât şi ceea ce avem de făcut în continuare. Avem o delegaţie pe careCiteste pe larg

România are nevoie de o consolidare bugetară, care a devenit o problemă de securitate economică naţională, deşi crizele au obligat/obligă la noi cheltuieli publice ţintite, spune Daniel Dăianu, membru CA al BNR, în ediţia din aprilie a Euro Monitorului editat de BNR. <!–-> „Consolidarea bugetară este esenţială şi fiindcă BNRCiteste pe larg

A cincisprezecea zi de război. A trecut o jumătate de lună de când Rusia a invadat Ucraina și de când majoritatea specialiștilor estimau căderea Kievului în maxim trei zile. S-au înșelat, ucrainenii au luptat cu curaj și determinare, dar, Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

URGENT!!!TOATĂ LUMEA IN PIAȚA VICTORIEI!!!ACUM!!!Guvernul are pe ordinea de zi o OUG care reglementează certificatul verde! “E de ieșit în strada acum ! Azi, acum, în ședința de Guvern, printr – o OUG de completare a OUG nr. 68/2021BAGA CERTIFICATUL LA NIVEL NATIONAL Nu au avut tupeul sa o facăCiteste pe larg