De asemenea, componenta de condiţii curente a indicatorului a crescut cu 19,5 puncte faţă de luna anterioară. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2022/iunie 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,75%, dar niciun participant la sondaj nu prevede o scădere a ratei inflaţiei în următoareleCiteste pe larg

Într-o notificare din 25 iunie, Autoritatea pentru Conduită Financiară (FCA) a declarat că Binance Markets, entitatea din Marea Britanie a Binance, ”nu trebuie, fără acordul prealabil scris al FCA, să desfăşoare activităţi reglementate … cu efect imediat”. Binance nu a răspuns duminică la o cerere de comentariu. În timp ceCiteste pe larg

Primele șase automotoare diesel aduse din Germania de compania privată Transferoviar au intrat la mijlocul săptămânii trecute în țară, pe la Curtici și au ajuns la Cluj. În 2-3 luni vor fi puse în circulație, pe rute din zona Clujului și a Capitalei, inclusiv către Aeroport. Compania TFC va intraCiteste pe larg

Președintele PNL, Ludovic Orban, a clamat duminică noapte victoria liberalilor la alegerile locale parțiale, după ce PSD a susținut, duminică seară, prin vocea primvicepreședintelui Sorin Grindeanu, că a câștigat acest scrutin în 17 din cele 35 de localități în care au avut loc alegeri parțiale.”Victorie a Partidului Național Liberal înCiteste pe larg

​Examenul de Bacalaureat 2021 începe luni cu proba de română, subiectele fiind deschise la ora 9:00. Ministerul Educației va publica ulterior, în cursul zilei de luni subiectele și baremul la română. Elevii s-au putut pregăti pentru BAC 2021 rezolvând subiecte la română din testele de antrenament publicate de Ministerul Educației.Citeste pe larg