375 MILIOANE EURO – VALOAREA CELUI MAI IMPORTANT PROIECT DERULAT DE APA SERVICE

375 MILIOANE EURO – VALOAREA CELUI MAI IMPORTANT PROIECT DERULAT DE APA SERVICE

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul Giurgiu- prin Programul Operațional Infrastrutură Mare ( POIM) este implementat de Apa Service
Valoarea proiectului, co-finanţat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020, estede 375 mil. Euro și prevede înființarea rețelelor de apă și canalizare pentru 19 UAT-uri din județul Giurgiu, care vor deservi pentru 40.000 de locuitori.
Potrivit proiectului, se va realiza o aducțiune de apă care va ajunge până în localitatea Hotarele și care va duce apă în localități unde calitatea apei nu putea ajunge, până acum, în parametri normali, spre deosebire de municipiul Giurgiu, care beneficiază de apă defoarte bună calitate, din puțuri de mare adâncime.
În ceea ce privește stadiul proiectului, la finele lunii martie, a fost publicată în sistemul SEAP licitația pentru ”Realizarea rețelelor de apă și apă uzată în aglomerarea Cosoba-Săbăreni”, dar și ”Înființare sistem de canalizare în aglomerarea Mârșa, jud. Giurgiu”.
Se află în pregătire aplicarea în SEAP a licitației ”Înființare sistem de canalizare în aglomerarea Ogrezeni și Malu Spart”, urmând ca în circa 3 luni toate contractele să urmeze același traseu.
Proiectul APA SERVICE GIURGIU vizează și achiziționarea de echipamente performante necesare realizării lucrărilor:
• Laborator GIS ( Sistem Informațional Geografic);
• Autoexcavator combinat;
• Vidanjă de mare putere;
• Excavator aspirator;
• Două buldoexcavatoare;
• Mini curățitor canalizare;
• Auto-laborator detecție pierderi.
De asemenea, în cadrul proiectului POIM, este vizată și instalarea de panouri fotovoltaice pentru mai multe zone: Stația de Pompare Sud, Stația de Pompare Nord și Stația de Epurare, panouri care vor diminua substanțial cheltuielile societății cu energia electrică.
În ceea ce privește demararea lucrărilor, în cel mai optimist scenariu, dacă nu vor fi contestații, vor putea demara în toamna acestui an (2023), altfel, cel mai probabil la începutul anului 2024.
Prin intermediul proiectului POIM se vor realiza:
– 140 km aducțiune;
– 17 rezervoare apă;
– 14 stații de pompare apă potabilă;
– 131 km rețele;
– 296 km rețele canalizare ;
– 174 stații pompare apă uzată;
– 6 stații de epurare – explică, într-o postare pe pagina oficială, reprezentanții operatorului de apă.
Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul Giurgiu- prin Programul Operațional Infrastrutură Mare ( POIM) este implementat de Apa Service Valoarea proiectului, co-finanţat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020, estede 375 mil. Euro și prevede înființarea rețelelor de apă și canalizare pentru 19 UAT-uri din județul Giurgiu, care vor deservi pentru …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/04/11/375-milioane-euro-valoarea-celui-mai-important-proiect-derulat-de-apa-service/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 11 aprilie 2023 14:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.