Este considerat de mulţi un moft al „celui mai iubit fiu al poporului”, însă, în realitate, Transfăgărăşanul (DN7C), a cărui realizare a început la sfârşitul anului 1969, a avut un scop strategic, de pregătire pentru o eventuală invazie a URSS, căci Nicolae Ceauşescu trăia cu teama că România ar fi următoarea ţintă a URSS, după invazia sovieticilor în Cehoslovacia (în 1968) şi dorea să fie pregătit pentru înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin nord, căci anterior monumentalei construcţii, traversarea Munţilor Făgăraş era o aventură şi se putea face doar călare.
Impresionanta lucrare, realizată cu eforturi materiale impresionante şi cu sacrificii umane pe măsură (bilanţul oficial fiind de 40 de morţi) a fost executată folosindu-se exclusiv utilaje şi echipamente produse în România.
Şoseaua, care trece peste 830 de podeţe şi 27 de viaducte, ar fi putut purta numele “Drumul Transfăgărăşan Nicolae Ceauşescu” dacă însuşi preşedintele n-ar fi respins această denumire la vremea când cultul personalităţii nu luase încă proporţiile fabuloase de mai târziu.
Inaugurarea oficială a avut loc în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu, pe 20 septembrie 1974, însă lucrările au mai continuat câţiva ani, DN7C fiind adus în forma actuală în 1980.
„Hai, Nicule!”
Colonelul Nicolae Mazilu, martor şi participant la construirea Transfăgărăşanului, povesteşte în memoriile sale cum, înainte de inaugurarea drumului, cineva a scris pe şipci, pe stânci şi pancarte “Drumul Transfăgărăşan Nicolae Ceauşescu”. O denumire respinsă de Ceauşescu, în ciuda insistenţelor lui Ion Dincă, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid, Argeş.
Relatarea episodului, facută de colonelul Nicolae Mazilu, sugerează că în septembrie 1974 “Nicolae Ceauşescu încă avea capul pe umeri, încă mai stătea pe picioarele sale, iar bălăcirea în mocirla cultului personalităţii avea să vină ceva mai târziu”, după cum mărturiseşte însuşi autorul în volumul său, „Sclipiri de amurg”:
“ – Tovarăşe Ceauşescu (..) cu câteva luni în urmă, v-am mai informat eu, apăruseră, din iniţiative care au rămas în anonimat, zeci de înscrisuri pe stânci, pe copaci, cu denumirea «Drumul Transfăgărăşan Nicolae Ceauşescu». Vă mărturisesc că nu am putut rezista acestui val de simpatie ce se îndrepta din inimi curate şi sincere către dumneavoastră, conducătorul iubit. […] Vă rugăm din suflet să primiţi acest cadou din partea tinerilor care vă adoră. Vă asigurăm că nu e nimic forţat, nimic impus. Totul e pornit din dragoste sinceră. Vă rugăm să ziceţi da!
– Nu! Aşa stabilisem şi aşa rămâne!
– Tovarăşe Ceauşescu, intervine din nou Ion Dincă, vă rugăm din suflet!
– Nu! Am spus nu şi aşa rămâne!
– Hai Nicule, intervine Elena Ceauşescu, e o mândrie pentru ţară ca cel mai înalt drum să poarte numele celui mai înalt demnitar.
– Nu! Şi cu asta încheiem orice discuţie pe această temă, a răspuns Nicolae Ceauşescu“.
Enigma Transfăgărăşanului: confesiunile comandantului trupelor care au participat la construirea celei mai spectaculoase şosele din România
Vă recomandăm să mai citiţi:
Read More
Reflectorul de Sud