Cinci opţiuni ale lui Vladimir Putin cu privire la Ucraina în afara unei invazii pe scară largă

Analiştii occidentali s-au axat pe temperamentul preşedintelui rus – pe care unii l-au evaluat ca oportunist şi mânat de resentimente – şi pe izolarea faţă de tabloul complet al faptelor. Această viziune se bazează pe ce informaţii primeşte Putin de la cabala sa restrânsă – date dezechilibrate şi incomplete despre succesul potenţial al opţiunilor strategice – şi măsura în care Rusia ar putea supravieţui răspunsului Occidentului.

Aceeaşi cabală ar fi capabilă să-l convingă că ar fi acceptabil şi să nu răspundă deloc – că lipsa de răspuns este o un mod de acţiune ce denotă deopotrivă înţelepciune tactică şi putere geopolitică.

Viziunea din afara administraţiei de la Kremlin a fost că Moscova ar trebui să facă ceva pentru a nu da impresia de slăbiciune. Cei din interiorul Kremlinului ar putea însă să-şi aducă argumente convingătoare şi să-l convingă şi pe Putin că mai bună este decizia contrară – să nu faci nimic.

O viziune de neconceput pentru strategii ce cântăresc perspectivele unui conflict iminent, doar că, de la ascensiunea sa de nicăieri la putere, în anii 1990, Putin a sfidat de mai multe ori aşteptările şi predicţiile: invazia din Cecenia (1999), gazul misterios folosit în timpul asediului de la un teatru (2002), arestarea oligarhului rus Mihail Hodorkovski (2003), anexarea Crimeei (2014), intrarea în războiului din Siria (2015).

Putin are o mulţime de opţiuni în faţă pentru a-şi pune amprenta şi fără a invada o ţară vecină.

Situaţia din Asia Centrală este în continuare haotică, cu despoţi deschişi poate la alte intervenţii cum s-a întâmplat în Kazahstan recent, Afganistanul este în plină frământare. Rusia are o mare grijă de regiunea arctică unde are un avantaj teritorial. Insulele Gotland din Suedia şi Svalbard au fost puse în alertă de acţiunile militare anterioare abrupte ale Rusiei. Oportunităţi multiple vin şi din America de Sud unde Kremlinul are ocazia să perturbe statu-quo-ul.

Cea mai rea opţiune de departe pentru ambele părţi.

Negocierile de pace privind statutul Donbasului au stagnat, parţial pentru că Moscova tinde să nu acţioneze cu bună credinţă, parţial din cauza reticenţei Kievului de a încheia un acord care ar însemna o recunoaştere tacită a cedării controlului rus în cele două enclave separatiste estice ale sale.

Pe de altă parte, procesul Minsk – cu privire la care puterile europene încurajează un acord permanent – ar putea fi din nou resuscitat. Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski ar putea avea chiar discuţii pe această temă. Pe plan intern însă, ar fi dificil ambelor părţi să cedeze teren.

Moscova nu poate să renunţe – din motive practice şi ideologice – la forţele sale locale din Donbas – acestea sunt prea implantate, cum este şi retorica drepturilor teritoriale.

Este o sugestie prezentată de Parlamentul rus recent fără a fi clar ce formă ar putea avea această recunoaştere.

Ar deveni regiunile Lugansk şi Doneţk autoproclamate republici parte din Rusia? Sau ar fi entităţi separate susţinute de făuritorul şi vecinul lor puternic, Rusia?

Recunoaşterea ar putea fi veni la pachet cu „forţe de menţinere a păcii” menite să protejeze de forţele ucrainene.

Totuşi, aceasta ar fi o situaţie în care ambele părţi ar ieşi în pierdere,

Ar putea oferi Kremlinului un scurt moment de asertivitate în acelaşi timp în care ar declanşa sancţiunile americane şi ar pune Rusiei în cârcă haosul economic ce ar cuprinde cele două entităţi.

În plus, aducerea trupelor Rusiei pe linia de front ar risca atragerea ţării într-un război total dacă ar începe să fie ucişi soldaţi ruşi.

Ambasadoara americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a afirmat luni că Rusia are în prezent 5.000 de militari în Belarus şi ar putea aduce până la 30.000 în februarie.

Este un câştig strategic semnalat de acţiunile recente ale lui Putin de a-i lua apărarea liderului belarus Alexandr Lukaşenko. După asistenţa lui Putin în a stăvili protestele din Belarus, în ciuda poziţiei ambigue a ţării cu privire la Rusia,  mulţi au prezis că Putin îşi va cere plata. 

La încheierea exerciţiilor comune, Putin ar putea decide să lase o parte din trupe sau chiar pe toate pe loc în Belarus, astfel încât să ameninţe Kievul, aflat la doar două ore distanţă, pe o perioadă lungă, dar şi statele membre NATO din apropiere.

Rusia ar putea subsuma Belarus, vecinul său mic şi slab, cu un lider paria, şi să etaleze acest câştig ca un avantaj.

Ucraina ar fi atunci într-o situaţie mult mai vulnerabilă decât în urmă cu trei luni, la izbucnirea crizei, fără consecinţe pentru Moscova care doar ar răspunde unei „invitaţii” a aliatului său.