Astăzi, de Sf. ILIE, se împlinesc 110 ani de la nașterea Aviației în România!

Astăzi, de Sf. ILIE, se împlinesc 110 ani de la nașterea Aviației în România!

Astăzi, 20 iulie,  este ziua Aviației Române. Evenimentul s-a desfășurat la monumentul eroilor din Piaţa Aviaţiei, unde pe lângă o ceremonie militară şi religioasă au fost depuse  și  coroane de flori în memoria eroilor aviației. 

Scurt istoric

În fiecare an, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. La această dată, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.

Aviaţa Română a luat naştere în anul 1910, iar primul avion militar a fost proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

 

 

 

Primul zbor cu un avion cu reacție a fost realizat însă de Henri Coandă , în Franța, la data de 16 decembrie 1910, la Issy-les-Moulineaux, cu aparatul pe care îl prezentase în octombrie 1910 la al doilea Salon Internațional Aeronautic de la Paris.Un avion cu reacție este un avion propulsat de unul sau mai multe motoare cu reacție.

Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912 s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, potrivit www.roaf.ro.

Henri Coandă

În 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român. Tot în 1915, a apărut insigna de aviator român. Pentru ofiţeri, insigna era din metal de culoare argintie şi se purta pe piept în partea stângă, iar pentru subofiţeri se confecţiona din mătase de aceeaşi culoare şi se purta pe mâneca stângă.

Un an mai târziu, în 1916, s-a înfiinţat artileria antiaeriană română. Corpul de artilerie antiaeriană se afla în subordinea Cetăţii Bucureşti şi consta în special din cadre şi trupă de artilerie de fortificaţii, având tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene de către coloneii Burileanu şi Negrei.

În 1917, aeronautica română a participat la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz) îndeplinind misiuni de informaţii, atac asupra poziţiilor inamice, vânătoare şi apărare antiaeriană, scrie site-ul www.roaf.ro.

Anii ’20 au fost cei ai celei de-a doua generaţii de aviatori şi artilerişti antiaerieni români. Au apărut flotilele aeriene şi regimentele AA.

În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General/

La 1 ianuarie 1924 aeronautica s-a transformat în categorie de forţe, fiind pusă sub autoritatea Inspectoratului general al aeronauticii, iar în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război.

În 1936 s-a înfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei, cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviaţia şi marina. Prima personalitate care a ocupat funcţia de ministru a fost comandorul (r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Război Mondial. Ministerul a fost desfiinţat în septembrie 1940.

În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.

Între 1951 şi 1960, Forţele Aeriene Române au trecut la înzestrarea modernă, specifică etapei postbelice. În acest deceniu, în cadrul unităţilor sale au apărut avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, notează site-ul www.roaf.ro.

Avionul MiG-21 a intrat în înzestrarea Forţelor Aeriene Române în 1962. Prima variantă a fost F-13 (fără radiolocator de bord). Primele avioane MiG-21 au înzestrat o escadrilă din Regimentului 91 Aviaţie Vânătoare de la Deveselu.

În anul 1977, Forţele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviaţia Militară, la 1 mai acelaşi an fiind înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare.

În 1972, aviaţia civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia fusese înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Civile – TAROM, care şi-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviaţiei Civile, în cadrul aceluiaşi minister.

Între anii 1971 şi 1985, au zburat prototipurile mai multor aeronave create de industria aeronautică română pentru Forţele Aeriene (elicopterele IAR 316 si IAR 330, avionul de şcoală faza I IAR 823, avionul de atac la sol IAR 93 şi avionul de şcoală cu reacţie IAR 99).

IAR 99 Șoim este un avion militar românesc, produs de Avioane Craiova SA. Întrebuințarea principală este aceea de avion de antrenament capabil să asigure misiuni de atac la sol (CAS – close air support) precum și misiuni de recunoaștere.

Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 şi 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente ştiinţifice, majoritatea fiind de concepţie românească, cu aparatura realizată în România.

În 2023, cinstim Forțele Aeriene Române și pe toți cei care au activat sau își desfășoară activitatea în această categorie de forțe a Armatei României, și la împlinirea a 110 ani de la înființarea Aeronauticii Militare în România.

(Jurnal)

Articolul Astăzi, de Sf. ILIE, se împlinesc 110 ani de la nașterea Aviației în România! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Astăzi, 20 iulie,  este ziua Aviației Române. Evenimentul s-a desfășurat la monumentul eroilor din Piaţa Aviaţiei, unde pe lângă o ceremonie militară şi religioasă au fost depuse  și  coroane de flori în memoria eroilor aviației.  Scurt istoric În fiecare an, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. La această dată, […]

Articolul Astăzi, de Sf. ILIE, se împlinesc 110 ani de la nașterea Aviației în România! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/astazi-de-sf-ilie-se-implinesc-110-ani-de-la-nasterea-aviatiei-in-romania/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 20 iulie 2023 16:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.