Autoritățile ruse au elaborat trei variante de răspuns la plafonarea prețului la petrol

Autoritățile ruse analizează trei variante ale unui mecanism de răspuns la introducerea de către țările G7 și UE a unui plafon de preț la importurile de petrol rusesc, proiectul unui decret prezidențial aflându-se în dezbaterea administrației de la Kremlin și a Guvernului, scrie cotidianul Vedomosti, citând două surse apropiate Cabinetului de Miniștri.

Potrivit acestora, prima variantă are în vedere interzicerea totală a vânzărilor de petrol în statele care au susținut această restricție, chiar și în cazul în care ele achiziționează materii prime din Rusia nu direct, ci prin țări-intermediare sau chiar prin lanțul lor de aprovizionare. De exemplu, livrările vor fi blocate dacă, formal, petrolul va fi cumpărat de o țară neutră, dar beneficiarul final va fi un membru al G7, a precizat unul dintre interlocutori.

A doua variantă, conform surselor, vizează interzicerea exporturilor pe bază unor contracte ce prevăd condiția plafonării prețului, indiferent de țara de destinație a materiei prime. A treia variantă presupune introducerea unui așa-numit preț orientativ, adică stabilirea unui discount maxim pentru petrolul rusesc marca Urals față de sortul de referință Brent, vânzările urmând să fie interzise în cazul creșterii acestui discount.

Potrivit unuia dintre interlocutorii cotidianului Vedomosti, pentru moment nici una dintre aceste variante nu a fost aprobată, fiind posibile alte alternative sau diferite combinații a acestora. La 6 decembrie, această chestiune urma să fie discutată la o consfătuire cu președintele, inclusiv cu participarea companiilor petroliere, după cum a precizat una dintre surse. Alternativa cu fixarea unui discount este, potrivit celuilalt interlocutor, cea mai puțin probabilă dintre cele trei variante.

Viceprim-ministrul Aleksandr Novak/ Foto: Vedomosti

Autoritățile au declarat în repetate rânduri că nu vor livra petrol cumpărătorilor care au aderat la plafonul de preț. La 6 decembrie, logica reacției Rusiei a fost descrisă de viceprim-ministrul Aleksandr Novak (coordonează complexul de combustibil și energie). Potrivit acestuia, plafonul de preț pentru petrolul rus nu va duce decât la o creștere a prețului pe piața materiilor prime, în decembrie producția de țiței a Rusiei urmând să se mențină la nivelul lunii precedente, pe viitor fiind însă posibilă o ușoară scădere, lanțurile logistice fiind deja reconfigurate. Novak a promis că, până la sfârșitul anului, va fi adoptat mecanismul prin care companiilor rusești li se interzice să comercializeze petrol la preț plafonat.

Țările UE au convenit un plafon de preț pentru petrolul rusesc, documentul corespunzător fiind publicat la 4 decembrie în jurnalul oficial al UE. S-a decis ca limita să fie stabilită la 60 dolari/baril, cu posibilitatea de ajustare ulterioară la fiecare două luni începând din ianuarie 2023. Indicatorul va fi modificat astfel încât să fie cu cel puțin 5% mai mic decât prețul de export curent al țițeiului marca Urals. Mecanismul se răsfrânge exclusiv asupra livrărilor de petrol pe mare, restricția nu afectează transportul prin conducte. Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Cehia și Croația vor putea cumpăra petrol rusesc la un preț mai mare.

Potrivit datelor bursei ICE, din Londra, contractele futures pentru petrolul Brent au afișat, la 6 decembrie, o scădere de 3% față de prețul de închidere din ziua precedentă, coborând la 80,14 dolari/baril.

Pe măsură apropierii termenului limită de 5 decembrie, prețul petrolului rusesc de referință Urals a scăzut sub plafonul propus. În noiembrie, prețul mediu pentru Urals a fost de 66,5 dolari, cu 6% mai puțin decât în octombrie, anunța, la 1 decembrie, Ministerul de Finanțe al Rusiei. Potrivit agenției de monitorizare a prețurilor, Argus, miercuri, 30 noiembrie, încărcăturile de petrol Urals expediate din portul Primorsk, la Marea Baltică, au costat 48 dolari/baril (fără tariful de transport, cheltuielile pentru transportul petrolului și asigurarea petrolierelor), a declarat Giovanni Staunovo, analist pe materii prime la UBS, citat de RBC.

Vedomosti notează că, în 2021, livrările de petrol și produse petroliere din Rusia către țările G7 și UE s-au ridicat la 214,7 milioane de tone, pentru o valoare totală de 109,5 miliarde dolari, ceea ce reprezintă 68–70% din exportul total al acestor mărfuri pe piața mondială. Pe ansamblu, țițeiul și produsele petroliere au asigurat, anul trecut, 37% din totalul veniturilor realizate din exportul de produse rusești, potrivit datelor Serviciului Federal al Vămii.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.