Caravana medicală și-a început periplul prin județ. Prima oprire, la Vedea

Prima acțiune oficială a Caravanei medicale mobile a fost cea de vineri, 12 aprilie, acțiune la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu. Acesta notează, pe pagina sa oficială:

”Astăzi, în centrul comunei Vedea a avut loc prima acțiune de investigare gratuită a cetățenilor din comuna, din segmentul vulnerabil sau nu.

Se știe, ajungem mai rar la doctor și, din păcate, de multe ori prea târziu. Nu puțini giurgiuveni încheie conturile cu viața fără să știe ca puteau să mai rămână mulți ani alături de noi dacă ar fi știut ce afecțiuni au căpătat de-a lungul vieții.

Giurgiu este singurul județ care dispune de o caravană mobilă modernă, grație unui proiect câștigat pe fonduri norvegiene. Aplauze truditorilor din instituție.

Dar, mai important, județul Giurgiu are o echipă inimoasă și foarte pregătită, echipă care, sub simbolul Crucii Roșii, ajută giurgiuvenii mult mai mult decât știm noi!

Fără ei acest proiect ar fi rămas pe hârtie!

Lor le mulțumim călduros, indiferent de locul ocupat în formația Liei și lui Marian Măcelaru și îi trec pe toți, spre știință și apreciere: Bogdan Carabaș, Diana Simon, Carabaș Rodica, Adelina Carabaș, Bianca Mirea, Carmen Jantea, Teodora Bealcu, Bianca Mare, Mario Cercel, Carmen Jantea, Carina Neacșu, Medeea Văduva.”

video: https://www.facebook.com/100003116202421/videos/pcb.7494794817300984/1437578520454674

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.