Par inflorit toamna.

1. Militarii platesc contributie pentru pensie de 25% din soldele lor brute, contributii care  merg la bugetul de stat, din care  sunt si platite pensiile militare. Militarii platesc o contributie egala procetual cu CAS-ul platit de beneficiarii de pensii din sistemul public si de ceilalti pensionari de pensii de serviciu. 

2. Beneficiarii pensiilor de serviciu, altele decat pensiile militare, primesc pensii calculate procentual dintr-o baza de calcul sau plafonate la ultimul salariu net din activitate, dar au posibilitatea ca la implinirea varstei standard din sistemul public sa-si calculeze pensiile si in sistemul public contributiv, caz in care cuantumul contributiv ramane in plata daca este mai mare decat cuantumul stabilit de legile speciale. Numai militarii nu au prevazuta in lege o asemenea posibilitate, desi sunt si ei platitori de contributii pentru pensie, egale cu contributiile celorlalti beneficiari de pensii de serviciu. Pentru militarii care au stagii de peste 30 de ani,  acesta lipsa de reglementare devine o adevarata discriminare in contextul in care pensiile lor nici nu mai sunt actualizate. 

Unii mai scrupulosi vor pune intrebarea: cine plateste componenta contributiva a pensiilor militare? Raspunsul vine de la sine, respectiv componentele contributive sunt platite din aceeasi sursa financiara in care au mers contribuțiile individuale pentru pensii  platite de militari – bugetul de stat. Nu este cazul sa amestecam aici Fondul pentru pensii administrat de CNPP.

3. Supraimpozitarea componentei necontributive a pensiilor de serviciu, introdusa prin noua lege, Plx 244/2023,  creeaza o noua miza pentru stabilirea componentei contributive a pensiilor de serviciu, cata vreme componenta contributiva este  un plafon sub care supraimpozitarea cu 15% si 20% nu se aplica.

Militarii devin astfel discriminati fata de toti ceilalti beneficiari de pensii de serviciu in stabilirea bazei de calcul a supraimpozitarii. Militarii ajunși la vârsta standard plătesc supraimpozitare pentru întreaga pensie mai mare decat câștigul salarial net pe economie, chiar daca acel câștig salarial net este mai mic decat  componenta contributiva a pensiei. Or, Decizia CCR nr. 467/2023 a stabilit in capitolul 2, 8 ca supraimpozitarea pensiilor de serviciu este constitutionala numai daca  se aplica fara deosebire tuturor pensiilor de serviciu si militare.

Dupa intrarea in vigoare a legii, pensionarii militari ajunsi la varsta standard de pensionare au  posibilitatea de a formula actiuni in pretentii in instante, in care sa ceara sesizarea CCR cu exceptia nerespectarii capitolului 2,8 din Decizia nr. 467/2023 privind constitutionalitatea supraimpozitarii pensiilor de serviciu. 

Citeste pe larg

 

 Deoarece pana astazi la orele 17, 00 nicio institutie abilitata de Constitutie nu a sesizat CCR cu vreo exceptie de neconstitutionalitate, Secretariatul Camerei Deputatilor, camera decizionala, a inaintat legea adoptata spre promulgare la Presedintie si apoi legea va fi publicata in MO.

Aveti AICI textul legii in forma pentru promulgare.

Legea intra in vigoare la data de 01 01 2024.

Dupa intrarea in vigoare a legii, cei care se considera vatamati si discriminati de modificarile aduse legilor speciale sau Codului Fiscal se pot adresa Tribunalelor  cu actiuni principale privind vatamarea unor drepturi si in secundar pot cere sesizarea CCR cu exceptii de neconstitutionalitate.

Spre deosebire de ordonantele de urgenta, pentru contestarea legilor sau a dispozitiilor de lege la CCR nu exista procedura speciala reglementata de Legea Contenciosului Administrativ.

Citeste pe larg

-Data de 28 august, cand ministrul muncii se duce la Bruxelles,  este considerata <i><a><b>”Ziua Z”</b></a></i> pentru pensiile din Romania, atat cele speciale cat si cele  speciale.
-Tot mai mult se face auzit strigatul ca pensiile militare stabilite inainte de 2010 sunt pe jumatatea celor stabilite după 2017. In materialul de mai jos problema este ridicata de un lider civil al pensionarilor  cat si de catre un parlamentar PSD.
-Daca Guvernul nu poate face nimic pentru desfiintarea pensiilor speciale este indemnat presedintele sa declanseze un referendum cu 2 intrebari:
1.Sunteti de acord cu existenta pensiilor speciale in Romania?
2.Sunteti de acord ca toate pensiile din Romania sa fie calculate contributiv?
– Potrivit Constitutiei, politicile vizand fiscalitatea, salarizarea si pensiile sunt de competenta Guvernului, si sunt puse in lege de Parlament, nu de CCR.(citat din fostul ministru de Finante, Ialomiteanu)
-Se  cere  Guvernului sa atace la CJUE( Curtea de Justitie a Uniunii Europene) deciziile CCR prin care judecatorii CCR se pronunta in legatura cu cuantumul propriilor pensii de serviciu.
Mai multe, in materialul video de mai jos.

Citeste pe larg

Intrebarea a venit de la sine, dupa topicele publicate anterior despre curioasa Decizie nr. 467/2023 a CCR.

Un cititor pe nume „Marcel” a solicitat urmatoarea opinie:

„Rog o opinie. Am fost singur la CCR in 2 dosare pe L. 119/2010 si OuG 1/2011, ambele cu R, adica flit: Decizia CCR nr. 895/2012  si Decizia nr.261 din 6 mai 2014 in care, pe langa multe altele, am invocat si Principiul neretroactivitatii legii civile. Desi nu am absolut nicio speranta, in sensul ca la ambele decizii am facut peste 15 cereri in baza NCPC de explicare a dispozitivului si considerentelor, de completare samd, cereri la care am primit invariabil raspunsul: „Dl., citeste mai cu atentie deciziile” si „prevederile NCPC nu sunt aplicabile Deciziilor CCR”, intreb daca se merita sa incerc revizuirea acestor 2 decizii, tinand cont/invocand considerentele general valabile si obligatorii din pct. 2.6. Criticile de neconstituționalitate privind încălcarea art.15 alin.(2) și art.124 alin.(3) din Constituție, cu referire la recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată din Decizia CCR nr. 467 din 2 august 2023?

Multumesc

Marcel”


Opinie!

Deciziile CCR care v-au afectat in instanta nu pot fi revizuite, dar, daca insasi CCR si-a reconsiderat motivarile si considerentele juridice  care au justificat respectivele decizii, aplicam legislatia din dreptul comun, respectiv noul Cod de procedura civila, in baza art. 14 din Legea nr. 47/2002, republicata,  de organizare si functionare a CCR.


Articolul 14„Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.”
Nu intram in procedurile de judecata ale CCR, mai ales ca tot ea ar trebui sa hotarasca daca normele procedurii civile sunt compatibile cu activitatea sa.Putem folosi insa normele procedurii civile pentru a cere revizuirea solutiilor  date in  hotarari judecatoresti definitive ca urmare a respingerii de catre CCR a  exceptiilor de neconstitutionalitate a recalcularii pensiilor in baza L 119/2010.

Merita sa incercati actiuni de revizuire a hotararilor definitive date de instante in baza noii situații constitutionale create de CCR, prin Decizia nr. 467/2023,  de a reconsidera motivarile din deciziile sale nr. 873/2010, 261/2014 si multe altele.

  Art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă  are următorul cuprins:

 (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [. . .] 

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Art. 511

(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.


(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.


(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.



Citeste pe larg

Ca sa declare neconstitutionala recalcularea pensiilor de serviciu ale magistratilor, CCR a extins in Decizia 467/2023 consideratiile sale la toate pensiile de serviciu, cu toate ca legea nu  avea asemenea dispozitii si nici ICCJ nu formulase excepții decat pentru pensiile magistratilor. 

Olanesti

Inca din anul 2000 CCR a inceput sa-si foloseasca prerogativele pentru a stabili un regim privilegiat pentru pensiile de serviciu ale magistratilor. Regimul privilegiat foloseste si judecatorilor CCR, asimilati magistratilor prin Statut.
– prin Decizia nr. 20/2000 CCR a stabilit ca este neconstitutionala desfiintarea pensiilor pentru magistrati prin Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii, pe considerentul ca magistratii ar fi discriminati fata de militari, care isi pastrau pensiile de serviciu. 
– prin Decizia nr.  873/2010, CCR a stabilit ca este constitutional  ca pensiile de serviciu, mai putin cele ale magistratilor, sa fie  recalculate exclusiv potrivit sistemului contributiv, recalculare echivalenta cu desfiintarea lor ca pensii distincte de pensiile din sistemul public de pensii,  si ca drepturi castigate ar fi doar prestatiile incasate  pana la momentul intrarii in vigoare a noii legi.
Citat din decizie, cap I, alin 4:
„Curtea constată că în conceptul de „drepturi câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Atat in decizia 20/2000 cat si in decizai 873/2010, CCR statueaza ca ar fi neconstitutionala desfiintarea pensiilor pentru magistrati, nu reglementari care prevad  recalcularea sau ajustarea cuantumului lor, prerogative care tin de competenta  Legiuitorului. Salariile si pensiile magistratilor sunt reglementate prin lege, nu direct de Constitutie.
Daca magistratii se prevaleaza de cateva articole din Constituție, pentru a forta un statut privilegiat al lor fata de alte categorii sociale in privinta salarizarii si pensiilor, de ce nu s-ar prevala si militarii fortelor armate de statutul acordat de art. 118 din Constitutie, respectiv de rolul de garant al democratiei constitutionale?
Nu vi se pare ca rolul constitutional atribuit de Constitutie fortelor armate este mai puternic decat rolul cu care magistrații se impun sfidător in fata celorlalte 2 puteri ale statului – de la mucalitul Ion Predescu incoace?


„Art. 118 – Forţele armate

(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.”

Incalcarea de catre CCR a propriei jurisprudente in stabilirea constitutionalitatii reglementarilor elaborate de puterea legislativa nu reprezinta o batjocura la adresa democratiei constitutionale?


In Decizia nr 900/2020, CCR a plusat, stabilind ca drepturi de pensie garantate ar fi intreaga componenta contributiva a pensiilor de serviciu, indiferent daca prestatiile ar fi fost platite sau nu. Altfel spus, noua lege nu poate micsora  componenta contributiva a pensiei de serviciu.
Din paragraful 104 al Deciziei 900/2020 
„Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept
câştigat, astfel încât diminuarea acestuia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar
.”
Paragraful 116
„116. În concluzie, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale,
Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că 
(i) pensiile speciale nu
reprezintă un privilegiu, 
(ii) sunt instituite în considerarea statutului categoriei profesionale căreia i se
acordă, (
iii) odată acordate, legiuitorul trebuie să prezinte rațiuni suficient de puternice care să justifice
eliminarea lor, 
(iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în
domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecție constituțională a dreptului la pensie și a
dreptului de proprietate și, în fine 
(v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime
componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.”

Prin decizia nr. 467/2023,  CCR a revizuit considerentele de mai sus in privinta neretroactivitatii recalcularii pensiilor de serviciu si a dreptului din pensie garantat.
Daca prin deciziile anterioare stabilise ca doar prestatiile platite potrivit legii anterioare sau componenta contributiva a pensiilor de serviciu sunt drepturi garantate, prin Decizia nr. 467/ 2023 CCR a respins reforma pensiilor de serviciu  votata de Parlament, hotarand discretionar ca intregul cuantum al pensiei de serviciu, inclusiv suplimentul necontributiv, stabilit prin legea anterioara, este un drept garantat  si micsorarea lui ar reprezenta o incalcare a art. 15 din Constitutie privind neretroactivitatea.
In paragrafele 144 si 145, ale capitolului 2.6 din drecizie, CCR recunoaste ca a reconsiderat jurisprudenta anterioara si isi motiveaza revizuirea prin constructii juridice subiesctive si discutabile.
Citate din Decizia 467/2023
144. Din cele de mai sus rezultă că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul
neretroactivității legii protejează dobândirea calității de pensionar și prestațiile deja obținute; în schimb,
prestațiile viitoare nu intră în sfera de protecție a art.15 alin.(2) din Constituție. În virtutea acestei
concepții, Curtea a acceptat constituționalitatea diminuării cuantumului pensiilor de serviciu (cu
excepția celor din sistemul justiției) prin conversia acestora în pensii contributive, operațiune realizată
prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Trebuie subliniat faptul că,
la data pronunțării Deciziei nr.871 din 25 iunie 2010, care a generat o jurisprudență bogată, Curtea
Constituțională constatase existența unei situații de criză economică (Decizia nr.1414 din 4 noiembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009), ce a fost
contrapusă dreptului la pensie coroborat cu principiul neretroactivității legii. Acesta, deși obiectiv în sine,
poate cunoaște limitări inerente datorită unei situații excepționale întemeiate pe art.53 din Constituție. 
145. Generalizarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale cu privire la situațiile care
sunt străine art.53 din Constituție
care, prin ipoteza sa normativă, vizează numai situaţia în care există
o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al drepturilor sau libertăţilor fundamentale
(Decizia nr.190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.424 din 30
mai 2019, paragraful 13, sau Decizia nr.789 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.59 din 19 ianuarie 2022, paragraful 31) –
este însă eronată, întrucât în lipsa
elementului care angajează aplicarea art.53, principiul neretroactivității legii este unul obiectiv, o
garanție acordată de stat în favoarea persoanei, care nu poate fi limitat prin apelarea la alte
construcții juridice
.”
Cum  modificarile aduse de legea supusa controlului constitutionalitatii respecta jurispudenta Curtii Constitutionale, valabila pana la data emiterii legii, in privinta constitutionalitatii recalcularii pensiilor de serviciu, este dreptul Parlamentului sa ceara socoteala CCR pentru Decizia 467/2023 prin care a revizuit propriile decizii privind neretroactivitatea recalcularii pensiilor de serviciu in plata.
Curtea Constitutionala a incalcat grav ordinea constitutionala, blocand atributul suveran al Parlamentului de a legifera  in domeniul reformei pensiilor de serviciu, in concordanta cu Programul PNRR asumat de Romania in fata Comisiei Europene pentu a accesa cateva miliarde de Euro.
Isi asuma CCR riscul ca Romania sa piarda acele miliarde de Euro?



 

Citeste pe larg

Domnul Ciolacu a anuntat, la inceputul sedintei de Guvern din 18 08 2023, ca doamna  ministru Bucura-Oprescu merge pe 28 august la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii C.E.  despre Jalonul 215 PNRR privind reforma pensiilor de serviciu, dupa Decizia CCR nr. 467/2023.

Premierul acorda sustinere organelor de politie si jandarmerie pentru apararea democratiei de cei care o confunda cu maidanul.

 „am văzut o întreagă dezbatere publică legată de vizita mea și a unor miniștri din guvern la Bruxelles. De aceea, aș dori să fiu foarte clar cu această ocazie: premierul României și miniștrii din Guvernul României nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc și nici nu execută ordinele nimănui.
Avem un dialog normal cu Comisia Europeană, care vizează închiderea anumitor jaloane din PNRR. Automat vizează și atragerea mai multor miliarde de euro pentru sprijinirea populației. Este un demers normal, pe care, cu sinceritate vă spun, Guvernul României ar fi trebuit deja să-l fi făcut. Concret, doamna ministru al muncii, doamna Bucura-Oprescu, va merge pe 28 august pentru a discuta despre jalonul legat de pensiile speciale, după decizia CCR, un lucru cât se poate de normal. Domnul ministru de finanțe, Marcel Boloș, va merge pentru o discuție despre jaloanele referitoare la reforma fiscal-bugetară.
Ele sunt trecute ca şi jaloane în PNRR în următoarele cereri de plată. Nici nu se duce domnul ministru să ceară acceptul cuiva, a unor… Cred că ipocriții care stau câteodată cu mâna întinsă după voturi să-și aducă aminte ce reforme şi ce jaloane au trecut în PNRR, când au zis că vor fi scoase excepțiile din Codul Fiscal al României.
De asemenea, o să meargă şi domnul Adrian Câciu, ministrul fondurilor europene, care are de închis până pe 31 august renegocierea PNRR și planul REPowerEU. Concret, ne propunem să obținem la REPowerEU peste 1,1 miliarde de euro, bani care să fie direcționați direct către populație pentru achiziția de panouri fotovoltaice, astfel încât românii, în viitor, să plătească cât mai puțin la facturile de curent. Este un program ambițios, care acoperă întreaga Românie.
Pe scurt, vizitele de la Bruxelles au rolul de a obține lucruri concrete pentru țară și pentru români. Aceasta este fișa postului miniștrilor și a primului ministru al Guvernului României, un lucru cât se poate de normal.
Tot astăzi avem o veste bună și de la Ministerul Fondurilor Europene: toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. Vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului.”

Citeste pe larg

UPDATE

„Amendamentele la legea pensiilor speciale, declarată parțial neconstituțională, vor fi finalizate în aceste zile, urmând a fi trimise Comisiei Europene, spun surse guvernamentale. Ulterior, în perioada 23-24 august, ministrul Muncii urmează să meargă la Bruxelles pentru o discuție cu oficialii europeni. Una dintre modificările posibile prevede majorarea procentului cu care ar putea fi impozitate pensiile speciale (stabilit inițial la 15%), însă potrivit deciziei CCR, impozitul trebuie să se aplice tuturor pensiilor de serviciu și militare. Modificările vor fi adoptate în sesiunea parlamentară care începe în septembrie. „

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-coalitia-nu-mai-cheama-parlamentarii-din-vacanta-pensiile-speciale-si-masurile-fiscale-amanate-pentru-la-toamna-2466825

…………………

Premierul se întâlnește, miercuri, la ora 12.30, cu Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii (PSD), și Alina Gorghiu, ministrul Justiției (PNL), pentru a discuta despre Legea pensiilor de serviciu, atacată de Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea Constituțională.

Marcel Ciolacu îi ceruse ministrului Justiției, imediat după decizia CCR, să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților, în termen de o săptămână. Solicitarea fusese făcută înaintea ședinței de Guvern. Mimoza de la Justitie ii raspunsee ireverentios ca numai parlamentarii pot depune amendamente.

In spatiul public au aparut ceva propuneri de amendamente dar nu si le-a asumat nimeni.

Propunerile vor merge catre Comisiile raportoare din Senat pentru intocmirea Raportului care va fi supus aprobarii  plenului convocat in sedinta extraordinara.

Citeste pe larg

 
Pentru a decide intangibilitatea pensiilor de serviciu, in special a celor pentru magistrati si personalul auxiliar din instante, in multe privinte si pentru celelalte pensii de serviciu, Marian Enache a propus, in calitate de magistrat-raportor, iar intreaga Curte a aprobat, reinterpretarea principiului neretroactivitatii legii civile in legatura cu recalcularea pensiilor de serviciu, jurisprudenta statuata inca din anul 2010, prin celebra Decizie nr. 871/2010 care a declarat constitutionala desfiintarea, nu doar recalcularea pensiilor de serviciu, cu exceptia celor pentru magistrati.

Prin Decizia nr. 467/2023, CCR a incalcat art. 147, alin.(4)  din Constitutie si art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992.

Art. 47 din Constitutie

4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 

Art. 11 din Legea nr.47/1992

(3) Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi
hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au
putere numai pentru viitor.

De asemenea, CCR Enache se dezice prin Decizia nr. 467/2023 de Comunicatul CCR din 06 mai 2020 in care, pentru a respinge interpretarile media cu privire la o Decizie CJUE, sub semnatura lui Dorneanu se  consemneaza:

  1. „Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.”

Comisia Europeana, insasi, recomanda in jaloanele 214 si 215 reforma legislativa a pensiilor de serviciu, tinand cont de jurisprudenta CCR. 

Pentru a proteja pensiile de serviciu in plata, nu si pe cele viitoare, CCR se dezice de propria jurisprudenta. Mai mult, in formularile de la capitolul 2.6. Criticile de neconstituționalitate privind încălcarea
art. 15 alin. (2) și art. 124 alin. (3) din Constituție, cu referire
la recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată,
CCR extinde considerentele sale la toate pensiile de serviciu, desi ICCJ a formulat critici de neconstitutionalitate doar cu privire la recalcularea pensiilor magistratilor. Paragraful recapitulativ 152 al Capitolului 2.6 din Decizie confuzioneaza si mai mult constructia de pseudo-argumente pentru nerecalcularea pensiilor in plata, sustinand ca acestea ar fi valabile numai pentru pensiile din sistemul judiciar.

In securitatea juridica pe care o clameaza domnul Enache nu intra si prevederile constitutionale care statueaza ca deciziile CCR sunt definitive si general obligatorii ?

Cititorii sunt rugati.sa analizeze comparativ contradicțiile dintre considerentele juridice din capitolul 2.6 al Deciziei 467/2023 si cele din Decizia nr. 871/2010  cu privire la neretroactivitatea legii civile si constitutionalitatea recalculării pensiilor de serviciu numai in sistemul contributiv, operațiune echivalenta cu desfiintarea pensiilor de serviciu, mai puțin a celor pentru magistrati(Legea nr. 119/2010).

Decizia. nr.  871/2010

„I.1. Având în vedere că prima dintre criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea urmează să analizeze dacă aceste prevederi de lege afectează, după cum susţin autorii sesizării, drepturi câştigate, stabilite potrivit legislaţiei anterioare şi asupra cărora legiuitorul nu poate interveni cu o nouă reglementare. Prin urmare, pentru acest demers, este necesar să se stabilească, deopotrivă, în ce măsură dreptul la pensie reprezintă un drept câştigat şi în ce măsură legiuitorul poate afecta în prezent acest drept stabilit anterior.Pentru a răspunde acestor întrebări, Curtea începe prin a constata că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001). De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensaţie parţială menţionată de Curte, pentru că diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.Acordarea acestui supliment, aşa cum se poate desprinde şi din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.În acest sens, trebuie observat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie se referă distinct la dreptul la pensie faţă de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare. Se poate spune că, faţă de acestea, Constituţia instituie mai degrabă o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.Ca atare, având în vedere condiţionarea posibilităţii statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, aşa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestaţii ale statului nu li se opune contribuţia asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum şi caracterul succesiv al acestor prestaţii, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Relevantă în acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea urmează a observa că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.Prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Curtea a arătat că „Legea nr. 19/2000, lege-cadru în reglementarea drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, a aşezat pe principii şi reguli noi întreaga legislaţie a pensiilor. Printre modificările esenţiale se numără şi integrarea în sistemul public a mai multor sisteme distincte anterior şi eliminarea posibilităţii de acordare a drepturilor de pensie într-un sistem şi pentru perioadele asigurate în alte sisteme”, ceea ce demonstrează clar că legiuitorul este îndrituit să integreze sistemele de pensii speciale în sistemul general.Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile.I.2. În continuare, analizând criticile aceloraşi texte de lege în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, în esenţă, aceste critici pornesc de la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Buchen contra Republicii Cehe – 2002, în care s-a arătat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată.Pentru a răspunde acestor critici este necesară reiterarea considerentelor deja reţinute cu privire la natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivă şi necontributivă, ale sale, precum şi a faptului că ultima componentă este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres. În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.Pentru cele reţinute mai sus, Curtea constată că prevederile art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul de proprietate.I.3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor de lege supuse controlului instanţei de contencios constituţional cu dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării consideră că eliminarea pensiilor speciale aduce atingere „principiului protecţiei aşteptărilor legitime a cetăţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii”. Acest principiu nu este însă consacrat constituţional, iar drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.Ca atare, Curtea constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.I.4. În sfârşit, analizând conformitatea prevederilor art. 1-5 şi art. 12 din legea criticată cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea constată, prin prisma celor statuate mai sus, că aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.”

Proiectul de lege supus criticilor de neconstitutionalitate a respectat jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia legea noua nu schimba regimul juridic al pensiei in plata sub aspectul conditiilor de acordare a dreptului de pensie si nici nu afecteaza prestațiile acordate anterior. Prestatiile, efectele sau consecintele vechii legi, cu referire la marimea cuantumului, inceteaza la momentul intrarii in vigoare a noii legi si se acorda potrivit algoritmului de calcul din noua lege, interpretare insusita si de CSM in avizul sau acordat proiectului de lege. Pentru a decide altfel in legatura cu prestatiile anterioare derivate din dreptul de pensie, CCR Enache  a revizuit si considerentele motivationale din Decizia CCR nr. 56/2014. Vezi paragrafele 141-144 din Decizia nr 467/2023.

Dupa rationamentul personal al domnului Enache din paragraful 148 din Decizie, doar prestatiile de pensie neacordate din diverse motive de catre Casele de Pensii ar putea fi afectate  de noua lege.

Decizia nr. 467/2023 a CCR reprezinta o adevarata revizuire din oficiu a unor decizii anterioare. Ea  dinamiteaza forta juridica a deciziilor CCR si securitatea juridica.

Avand in vedere art. 14 din Legea nr. 47/1992 potrivit caruia „Art.14. – Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta
lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în
care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii
Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de
Curte.” sa nu ne miram daca   in viitor CCR se va confrunta cu cereri de revizuire a unor decizii CCR definitive si general obligatorii din partea justitiabililor interesati potrivit procedurii civile.

CCR si-a relativizat singura activitatea de control constitutional!

Solutia adoptata de CCR prin Decizia nr. 467/2023, in privinta recalcularii pensiilor de serviciu, este exact solutia din opinia separata a doamnei judecator Aspazia Cojocaru la Decizia nr. 871/2010, solutie respinsa atunci de plenul Curtii.

Citeste pe larg

 Tabelul cu amendamentele de punere in acord a Plx 244/2023 cu Decizia nr. 467/2023 a CCR nu este asumat oficial dar,  din informatiile site-ului Lumea Justitiei, cel care publica documentul, se stie ca este lucrat in Comisia de munca a Camerei Dputatilor.

S-ar merge pe varianta eliminarii impozitarii suplimentare a pensiilor de serviciu. Sa vedem ce zice Guvernul Ciolacu!

UPDATE

Adrian Solomon, presedintele Comisiei de munca. a CD a. dat urmatorul COMUNICAT:

In ultimele zile au aparut in spatiul public si in mass-media diverse tabele cu amendamente la proiectul de Lege pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu si a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal – PLx 244/2023, cu precizarea ca acestea ori au fost elaborate la nivelul Comisiei pentru munca si protectie sociala (mentionându-se si numele unor angajati), ori chiar au fost insusite de aceasta comisie, urmând a fi aprobate la reluarea dezbaterilor proiectului mai sus mentionat, ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale.

Pe aceasta cale facem precizarea ca la nivelul Comisiei pentru munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor nu s-au elaborat asemenea amendamente/tabele de lucru si nici nu au avut loc discutii asupra formei pe care ar trebui sa o aiba textul legii ca urmare a declararii unor texte ca fiind neconstitutionale.

De asemenea, ne delimitam de orice text aparut in spatiul public si in mass-media care contine modificari/propuneri cu referire la pensiile de serviciu si care nu a fost elaborat la nivelul comisiei noastre si nu a fost adus la cunostinta membrilor comisiei”.

 Guvernul Ciolacu!

Citeste pe larg

 Impozitarea diferentiata a componentei necontributive a pensiilor de serviciu poate fi constitutionala daca se aplica tuturor pensiilor de serviciu si militare,  a stabilit CCR prin Decizia nr. 467/2023. Componenta necontributiva poate fi stabilita direct sau indirect, ca rezultat al aplicarii unei sarcini fiscale, a mai concluzionat CCR la paragraful 160.

Toate pensiile de serviciu platite prin Casa Nationala de Pensii-cca 10 000-, au calculata componenta contributiva a pensiei de serviciu, componenta care se plateste de la Fondul de Pensii dupa ce pensionarul ajunge la varsta standard de pensionare in sistemul public de pensii, componenta care nu se impoziteaza suplimentar.

Pensiile de serviciu reglementate de Legea nr.  223/2015, platite prin Casele de Pensii. Sectoriale MApN,MAI si SRI, sunt calculate numai in componenta necontributiva, astfel ca acestea ar fi impozitate suplimentar pentru cuantumul care depaseste salariul mediu net si in situatia in care cuantumul contributiv al pensiei militarului este mai mare decat salariul mediu net pe economie.

Daca nu se impoziteza suplimentar pensiile din sistemul public de pensii, este constitutional sa nu se impoziteze suplimentar nici componenta contributiva a tuturor pensiilor de serviciu. Or, in cazul pensiilor militare care pot avea o componenta contributiva mai mare decat netul salariului mediu pe economie, articolul XV declarat neconstitutional impunea o impozitare suplimentara pe o buna parte din componenta  contributiva. Nu exista scuza ca pensiile militare nu sunt calculate si in componenta contributiva!

Din cauza ca pensiile militare nu sunt impozitate  cu 15%  din partea care depăseste componenta contributiva,  la fel cum sunt impozitate toate celelalte pensii de serviciu, CCR motiveaza prin paragrafele 158-169 din Decizia nr. 467/2023 de ce este neconstitutuonal art. XV din legea care modifica articolele din Codul Fiscal referitoare la impozitarea pensiilor.

La reexaminarea legii in Parlament, neconstitutionalitatea articolului XV poate fi acoperita prin punerea lui in concordanta cu considerentele  din decizia CCR. 

Citeste pe larg

 

In dezbaterile CCR cu privire la constitutionalitatea Pl x 244/2023 de modificare a legilor care reglementeaza pensiile de serviciu si a Codului Fiscal, Raportul prezentat de Marian Enache a suscitat opozitie serioasa cu privire la admiterea/respingerea excepțiilor extrinseci. Pana la urma, excepțiile extrinseci au fost respinse, dar cu majoritate de voturi.

In privinta supraimpozitării, fata de raportul preliminar, in care s-a admis exceptia privind neclaritatea definirii bazei de impozitare, solutia finala da posibilitate Parlamentului sa clarifice, la reexaminarea legii, exact ce anume vrea sa supraimpoziteze.  Mai mult, CCR  precizeaza ca ar fi constitutionala impozitarea diferentiata a componentei necontributive a pensiilor de serviciu cu conditia ca masura sa fie aplicata tuturor pensiilor de serviciu, fara distinctie.

Stim ca toate pensiile de serviciu au calculata componenta contributiva,  mai putin cele militare.

Art. XV,  privind supraimpozitarea, din legea supusa controlului de constitutionalitate se aplica tuturor acestor pensii, nu numai pensiilor magistratilor, cum gresit subliniaza unele publicatii media. Doar pensiile militare nu au calculata componenta contributiva, astfel ca, potivit noii legi, ele  nu sunt supraimpozitate prin raportare la componenta contributiva ci la valoarea castigului salarial net pe economie. Asa cum s-a discutat intens pe acest blog, masura era si discriminatorie, pentru ca ii afecta doar pe militarii pensionati inainte de 15 09 2017.

La reexaminare, Parlamentul are doua variante de a inlatura neconstitutionalitatea Art. XV

1. Renunta la supraimpozitare, prin eliminarea Art.  XV din lege.

2. Reformuleaza articolul XV astfel încat sa defineasca clar baza de supraimpozitare, dar sa nu mai omita pensiile militare din pensiile de serviciu care sunt supraimpozitate cu 15% peste componenta contributiva. 

Iesirea din dilema nu poate fi rezolvata decat prin introducerea unei noi dispozitii in Legea nr. 223/2015 care sa prevada calcul cuantumului pensiei militare si in varianta contributiva.



 

Citeste pe larg

 Echipa redactionala multumeste cititorului A.C. pentru increderea de a pune la dispozitia blogului, „avant la lettre”, acest material asteptat de multi cititori.

Pentru cei care doresc sa aiba contributii asemanatoare, reamintim ca adresa blogului este aceeasi:

huhurez2013@gmail.com

Sunt respinse obiectiile extrinseci de neconstitutionalitate și cad ca neconstututionale articolele  I-IV si XV,  in intregime, iar din art. XIII numai alin.(5) si (6). 

Sunt neconstitutionale si anexele 1-3.

Cum era de asteptat, castigatori  sunt doar   magistratii care raman cu pensiile calculate/actualizate potrivit statutului lor din anul 2022.

Supraimpozitarea a cazut  pentru toate pensiile speciale din cauza neclaritatii definirii bazei de calcul. In privinta supraimpozitarii, in  Parlament poate fi corelat textul legii cu Decizia CCR.

Documentul de mai jos este creatia judecatorului-raportor, insusi presedintele CCR. Contine cateva interpretari personale ale dispozitiilor constitutionale pe care nici ceilalti  membri ai CCR nu și le vor insusi.  Nu este de mirare ca acest Raport nu a fost adoptat ca decizie pe data de 26 iulie 2023.

In anul 2010, CCR a transat definitiv, analizand exceptiile formulate la L 119/2010, ca recalcularea pensiilor speciale nu este retroactiva,  daca noul cuantum nu afecteaza prestatiile anterioare recalcularii. Vezi Decizia CCR nr.871/2010. Vine domnul Enache in 2023 si intoarce la 180 de grade decizia din 2010. Dispozitiile Constitutiei sunt aceleasi, si pe vreme buna, si pe vreme de criza.

Legea adoptata de Parlament poate fi citita AICI


Citeste pe larg

 Pronuntarea a fost amanata cu o saptamana pentru legea privind pensiile speciale.  Pronuntarea in legea care interzice cumulul pensiei cu salariul a fost amanata 2 luni.

„Va trebui să fim gata cu legea pensiilor pentru cererea de plată 3, atât cu așa-numitele pensii de serviciu, cât și cu pensiile de contributivitate. Suntem pregătiți în orice scenariu, inclusiv pentru cele de serviciu așteptăm decizia CCR de miercuri. Avem 3 scenarii posibile. Deja evaluăm indiferent care va fi decizia Curții”, a afirmat ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu

„Scenariile sunt : 

CCR declară constituțională legea, parțial neconstituțională sau integral neconstituțională. Indiferent de decizie, la nivelul Ministerului Muncii ne-am pregătit”, a mai spus ea. 

Potrivit oficialului din Guvern, aşteptările Comisiei Europene referitoare la pensiile de serviciu sunt ca acestea să ajungă „cât mai aproape de sistemul de contributivitate”.

Premierul Marcel Ciolacu spunea că dacă legea pensiilor speciale nu va trece de Curtea Constituţională a României, va fi o sesiune parlamentară extraordinară în august pentru a transpune decizia CCR

Citeste pe larg