Ce este Declarația 230 și cum se completează. Când trebuie depus formularul la ANAF în 2021

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis noi precizări referitoare la Declarația 230, formular ce trebuie completat şi depus pentru destinaţia sumei de 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii (Ordinul 15/2021).

Cine trebuie să depună Declarația 230

Declarația 230 este un formular prin care suma de până la 3,5% din impozitul anual datorat statului poate fi redirecţionat pentru susţinerea unor entităţi nonprofit, care funcţionează conform legii, dar şi pentru acordarea de burse private.

Procedura depunerii Declarației 230 a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 12 ianuarie 2021. Acest formular trebuie completat de către persoanele fizice care obţin următoarele tipuri de venit în România:
venituri din salarii şi asimilate salariilor; venituri din pensii;

  • venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuse pe baza de normă de venit;
  • venituri din activităţi independente obţinute în baza unor contracte de activitate sportivă, pentru care se reţine impozit la sursă.
  • venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real;
  • venituri din cedarea în folosinţă a unor bunuri, al căror venit net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit. În acest caz se completează formularul în următoarele situaţii: a) au fost efectuate cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, şi se solicită restituirea lor; b) se cere destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea unor entităţi nonprofit care funcţionează conform legii.

Când trebuie depusă Declaraţia 230 în 2021

Declaraţia 230 trebuie depusă în anul 2021 până la dată de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancţiunea decăderii. Formularul se completează în două exemplare, iar orginalul se depune, după caz, la:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială are contribuabilul domiciliu sau la adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită faţă de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliu fiscal în România;

b) organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliu fiscal în România. Copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicit.

Ce este Declaratia 230 si cum se completeaza. Cand trebuie depus formularul la ANAF in 2021
Ce este Declaratia 230 si cum se completeaza. Cand trebuie depus formularul la ANAF in 2021

Cum se completează Declarația 230

Declarația 230 se completează de către contribuabili sau de către o persoană împuternicită de acesta.
Persoanele fizice care doresc direcţionarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult sau acordarea de burse private completează formularul

“Anexa nr. . . . la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”. Se completează căsuţele prevăzute în formularul 230 cu numărul anexelor completate şi depuse împreună cu acesta.

Cererea se depune împreună cu anexele completate în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Formularul “Anexa nr. . . . . . . . . . . la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” se depune numai cu formularul 230, care este gratuit, la solicitarea contribuabilului. De asemenea, Declaraţia 230 se poate depune şi online, conform legii.

La rubrica “Anul” se scrie, cu cifre arabe, cu patru caractere, anul pentru care se completează formularul, de exemplu: 2020. La “Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală” se notează codul numeric personal al contribuabilului sau numărul de identificare fiscală atribuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

La căsuţa de “Nume” şi “Prenume” se completează cu numele şi prenumele contribuabilului. La rubrica adresă se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului. Căsuţa Bursa privată se completează de către contribuabilii care au efectuat cheltuieli în cursul anului privind acordarea de burse private conform legii şi solicită restituirea acestora. Contract nr. /data – se notează numărul şi data contractului privind acordarea bursei private.

Suma platită (lei) – se completeză cu suma platită de contribuabil în cursul anului de raportare pentru bursa privată. La rubrica Documente de plata nr. /data se completează numărul şi data documentelor care atestă plata bursei private. De asemenea, contribuabilul va prezenta organului fiscal în copie, menţiunea “conform cu originalul”, cu contractul, privind bursa privată, precum şi documentele de plată pentru aceste burse.

Cum se completează Declaraţia 230 pentru redirecţionarea cu 3,5 din impozitul anual

Pentru contribuabilii care doresc susţinerea unei entităţi nonprofit sau unităţi de cult cu 3,5% din impozitul anual se completează rubricile astfel:

Căsuța “Opțiune privind distribuirea sumei pentru o perioada de 2 ani” – se completează în cazul în care contribuabilul solicită prin cerere distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru acelaşi beneficiar pentru o perioadă de 2 ani. Această solicitare se poate reînnoi după perioada de 2 ani.

La rubrica Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult se notează codul de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult pentru care se solicită virarea sumei. La căsuţa Denumire entitate nonprofit/unitate de cult se scrie denumirea completă a entităţii nonprofit. La Cont bancar (IBAN) se noteză codul IBAN al contului bancar al entităţii nonprofit. La rubrica Procentul din impozit se completează procentul din impozitul pe venit pe care contribuabilul optează să îl vireze către entitatea nonprofit.

La Suma se noteză suma solicitată de contribuabil ce urmează sa fie virată în contul entităţii nonprofit înscris la rândul 7.2.5. asupra impozitului pe venit datorat. Dacă contribuabilul nu ştie suma, rubrica nu se completează.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.