Cele mai frecvente tipuri de angină pectorală și cum le poți recunoaște

Cele mai frecvente tipuri de angină pectorală și cum le poți recunoaște

Angina pectorală este o afecțiune cardiacă frecvent întâlnită la femei și bărbați de toate vârstele. Angina este un simptom al bolii coronariene și este descrisă de multe ori ca o gheară resimțită la nivelul pieptului.

Durerea în piept apare ca urmare a fluxului redus de sânge către inimă. Uneori, angina pectorală poate fi greu de diferențiat de alte dureri din regiunea pieptului și care pot avea legătură cu alte probleme medicale. Specialistul este singurul în măsură să stabilească un diagnostic și să ofere un tratament adecvat nevoilor.

Ne-am propus să abordăm în rândurile următoare un subiect deosebit, cel legat de angina pectorală, o afecțiune complexă pentru care este nevoie de îngrijiri medicale imediate, mai ales că această problemă poate fi un semn al atacului de cord.

Ce este angina pectorală?

Angina pectorală este o afecțiune medicală în care durerea la nivelul toracelui sau a inimii apare în momentul în care structurile organului vital nu mai primesc suficient sânge bogat în oxigen. Acest lucru determină inima să bată mai puternic și mai greu în încercarea de a obține sângele oxigenat de care are nevoie, ceea ce provoacă apariția durerilor în piept, a ghearei sau a presiunii puternice. Se consideră că angina este un semn al bolilor de inimă, motiv pentru care este un semnal de alarmă și necesită atenție medicală de urgență.

Tipuri de angină pectorală

Cele mai frecvente tipuri de angină pectorală sunt:

  • angina stabilă – forma comună ce apare în urma activității fizice, este de scurtă durată și nu foarte intensă, iar disconfortul dispare cu repaus și medicamente specifice;

  • angina instabilă – este de regulă o urgență medicală deoarece se manifestă în repaus, este imprevizibilă, durerile sunt intense și de durată, până la 30 de minute, algia nu dispare cu repaus și tratament obișnuit pentru angină, iar dacă se înrăutățește poate fi debutul unui infarct miocardic acut;

  • angina vasospastică (Prinzmetal)  – nu apare pe fondul bolilor coronariene deoarece este cauzată de un spasm al arterei coronare, durerea este principalul simptom, este localizată adesea la nivelul pieptului, apare în cicluri și poate fi atenuată prin administrarea medicamentelor specifice anginei.

Un tip aparte de angină pectorală este cea refractară, episoadele generate de aceasta sunt prezente în ciuda tratamentului și a schimbărilor realizate în stilul de viață.

Cauzele apariției anginei pectorale

Angina pectorală se instalează când fluxul de sânge către mușchiul inimii este redus. Cu alte cuvinte, când mușchiul inimii nu primește suficient sânge cu oxigen apare ischemia. Cauza principală a scăderii fluxului de sânge spre inimă este boala coronariană. Arterele din inimă pot să se îngusteze, în timp, pe fondul depunerilor de depozite numite „plăci” care determină aterosleroză.

Uneori părți din aceste depuneri se desprind sau se formează un cheag de sânge ceea ce duce la un blocaj sau o reducere a fluxului printr-o arteră. În repaus, mușchiul inimii poate să nu prezinte simptome de angină, fiind capabil să ofere necesarul de sânge, dar atunci când cererea este mare, în timpul mișcării fizice, se instalează angina pectorală.

Factori de risc pentru angina pectorală

  • Vârsta înaintată;

  • Antecedente familiale;

  • Istoric de fumător;

  • Unele boli: diabet, hipertensiune arterială, colesterol mare, nivel crescut al trigliceridelor, boala cronică de rinichi, boala arterelor periferice, sindrom metabolic;

  • Obezitate și sedentarism;

  • Consum de substanțe interzise;

  • Stres.

Simptome în angina pectorală

  • Dureri în piept, braț, gât, maxilar, spate;

  • Amețeli;

  • Oboseală intensă;

  • Greață;

  • Transpirații;

  • Dificultăți respiratorii.

Principalul simptom al anginei pectorale este durerea în piept resimțită ca o gheară care strânge, dar uneori poate fi vorba despre o senzație de presiune sau strângere puternică a pieptului, sau chiar arsură și sufocare, manifestate o perioadă de câteva minute sau pe durată mai lungă, frecvența crizelor este, de asemenea, diferită de la o persoană la alta.

Tratamentul anginei pectorale vizează administrarea tratamentului medicamentos, schimbarea stilului de viață. Recomandarea medicului specialist se poate îndrepta și spre proceduri minim invazive chirurgicale pentru menținerea vasului de sânge deschis sau către intervenție chirurgicală, precum bypass aortocoronarian, în funcție de nevoile fiecărei persoane.

 

Articolul Cele mai frecvente tipuri de angină pectorală și cum le poți recunoaște apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Angina pectorală este o afecțiune cardiacă frecvent întâlnită la femei și bărbați de toate vârstele. Angina este un simptom al bolii coronariene și este descrisă de multe ori ca o gheară resimțită la nivelul pieptului. Durerea în piept apare ca urmare a fluxului redus de sânge către inimă. Uneori, angina pectorală poate fi greu de […]

Articolul Cele mai frecvente tipuri de angină pectorală și cum le poți recunoaște apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cele-mai-frecvente-tipuri-de-angina-pectorala-si-cum-le-poti-recunoaste/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 decembrie 2023 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.