Cererea de valută a depreciat leul

Cererea de valută a depreciat leul

Creșterea cererii de valută a pus o ușoară presiune pe cursul euro/leu, în contradicție cu aprecierea altor monede din regiune.

Piața valutară s-a deschis la minimul de 4,959 lei, iar tranzacțiile care au urmat au ridicat cotațiile până la 4,964 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 4,9596 la 4,9631 lei.

În perioada următoare, evoluția leului va continua să fie monitorizată de BNR, care are la dispoziție o rezervă valutară care a fost la sfârșitul lui mai de 59,2 miliarde euro, la care se adaugă rezerva de aur care se află la un maxim istoric de 6,11 miliarde euro. În opinia analiștilor Băncii Transilvania, acest nivel este unul „confortabil, inclusiv în scenariul incidenței unor noi șocuri adverse (endogene și/sau exogene)”.

Piața monetară a rămas stabilă, în condițiile în care dealerii bancari așteaptă noile date privind inflația locală și ședința de politică monetară a BNR care se va desfășura în data de 5 iulie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagnează de o lună la 6,55%, valoare care reprezintă un minim al ultimului an. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit de două săptămâni la 6,64%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%, valoare stabilită luni.

Finanțele s-au împrumutat la începutul săptămânii cu 950 milioane lei, față de o valoare inițială a emisiunii de 700 milioane lei. Scadența obligațiunilor este aprilie 2030 iar randamentul mediu este de 6,71%, cel mai redus nivel începând cu aprilie 2022.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0911 – 1,0947 dolari, valori apropiate de cele de luni, ceea ce a făcut ca media monedei americane să fie stabilită la 4,5425 lei, față de 4,5426 lei în ședința precedentă.

Media francului elvețian a coborât ușor la 5,0644 lei. În așteptarea datelor privind evoluția inflației din Marea Britanie și înainte de ședința de politică monetară a Băncii Angliei, lira sterlină s-a depreciat față de euro și dolar iar cursul ei a scăzut de la 5,8208 la 5,8024 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 285,2498 lei, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 1.947 – 1.958 dolari/uncie, valori apropiate de cele de luni.

Monedele din regiune se apreciau marginal față de euro. Media celei poloneze s-a întărit la 4,4386 zloți/euro iar a celei maghiare la 373,71 forinți/euro.

Piața criptomonedelor a rămas optimistă marțea aceasta după anunțul înțelegerii realizate între Comisia de Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) și Binance, cea mai importantă piață de tranzacționare a monedelor digitale.

Bitcoin se tranzacționa între 26.715 și 27.157 dolari, față de minimul de 24.835 dolari, atins joia trecută. Ether, care a scăzut săptămâna trecută până la 1.630 dolari, a-a apreciat la 1.724 – 1.751 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Creșterea cererii de valută a pus o ușoară presiune pe cursul euro/leu, în contradicție cu aprecierea altor monede din regiune. Piața valutară s-a deschis la minimul de 4,959 lei, iar tranzacțiile care au urmat au ridicat cotațiile până la 4,964 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 4,9596 la 4,9631 lei. În […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/cererea-de-valuta-a-depreciat-leul-2/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 20 iunie 2023 18:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.