Corneliu VLAD
După aproape un deceniu de la încercarea Occidentului de desprindere a Ucrainei din structurile interstatale postsovietice și aproape o lună de la declanșarea operațiunilor militare din Ucraina, Washingtonul vorbește deschis, prin vocea actualului guru al politologiei americane, George Friedman, despre adevărata miză pe care o reprezintă actuala confruntare Rusia-SUA/NATO: “redefinirea lumii”. “Vast proiect!”, ar fi exclamat, ironic și malițios, generalul de Gaulle, daca situația n-ar fi atât de dramatică și periculoasă. “Din perspectivă geopolitică, războiul din Ucraina este potențial un moment decisiv – adică dacă unitatea politico-militară europeană va dura, creând un nou model al Europei și redefinind funcționarea sistemului global” iar “dacă viziunea Chinei asupra lumii se va schimba și ea, deoarece fie caută o nouă înțelegere cu Statele Unite, fie se înstrăinează de SUA” – își sintetizează Friedman punctul de vedere.
În ce o privește, Moscova a apreciat deja, mult mai devreme, că este vorba de fapt de încercarea Statelor Unite de a împiedica cu orice preț redobândirea statutului Federației Ruse de superputere mondială și chiar de o tentativă de atentat la însăși statalitatea Rusiei în granițele sale actuale.
Pentru încadrarea corectă a crizei în cadrul geopolitic global, trebuie precizat, din capul locului, că de fapt, ceea ce se numește în mod curent criza din Ucraina, este o exprimare și improprie, și incorectă, pentru că depășește cu mult granițele Ucrainei, căci este mult mai amplă și are implicații dintre cele mai profunde asupra întregii vieți internaționale.
Situația nu este însă deloc nouă. Hecatombele de victime ale primului și ale celui de al doilea război mondial n-au fost sacrificate nici ca răzbunare pentru asasinarea prințului moștenitor habsburgic, nici, respectiv, pentru statutul Danzigului. Fitilul exploziilor care a detonat cele două conflagrații mondiale ale secolului XX a fost mult mai lung iar consecințele catastrofale.
Criza din Ucraina excede teritoriul acestei țări și vizează o redefinire precisă a relațiilor dintre statele apărute în urma cu trei decenii în arealul postsovietic după dezmembrarea URSS. În urma cu un an, un tânăr cercetător vesteuropean, Marc Frideli, își exprima uimirea, într-o discuție cu reputatul politolog rus Andrei Kortunov, că dezintegrarea URSS nu s-a produs cu mari convulsii, cu tulburări violente și războaie, așa cum s-ar fi așteptat unii, ci mai degrabă ca un “divorț civilizat” și uriașele probleme ce urmau a fi gestionate au început să fie soluționate în general prin mijloace politico-diplomatice. Și tânărul politolog occidental era mai degrabă nedumerit de modalitatea pașnică prin care a fost ținută sub control “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”, cum a numit-o președintele Putin.
Politologul Kortunov i-a explicat atunci că lucrurile trebuie privite într-o viziune mai cuprinzătoare și în perspectivă istorică. Dar a tinut să adauge: “Timp de mulți ani, prietenii și partenerii mei occidentali m-au întrebat de ce dezintegrarea Uniunii Sovietice a luat o formă atât de pașnică și nedureroasă. Răspunsul meu standard la motivul pentru care s-a întâmplat a fost pentru o lungă perioadă de timp: Uniunea Sovietică nu s-a dezintegrat cu adevărat. De mulți ani, am trăit într-un mediu plin de elemente sovietice, în care statalitatea noilor republici independente nu a fost luată foarte în serios, nici măcar de către propriii lideri politici. Abia acum vedem adevărata dezintegrare a URSS. Se întâmplă în fața ochilor noștri. Conducerea rusă pare să nu fie pregătită să plătească un preț mare pentru a-și menține influența în spațiul post-sovietic.”
Revenind la implicațiile planetare ale dezmembrării URSS, Andrei Kortunov sublinia că acestea depășesc cu mult cadrele fostei URSS, căci implică însăși esența noilor raporturi de forte pe plan mondial, consecință inerentă a statutului de prim rang al Uniunii Sovietice/Rusiei în lumea de astăzi. E vorba, mai precis spus, de noile relații ce se impun a fi stabilite intre Federatia Rusă, care rămâne în continuare o superputere mondială ( în primul rând ca putere nucleară și politico-diplomatică incontestabilă), singura care poate fi comparabilă cu (și care poate distruge) America, după cum recunosc chiar oamenii politici și politologii americani.
Din păcate însă nu toată lumea a înțeles, în Occident, acest lucru și unii s-au grăbit să decreteze că Moscova a pierdut războiul rece și blocul euroatlantic ar putea să o trateze ca pe o putere de importanță subalternă. Evaluare nu numai greșită ci și profund periculoasă, după cum o dovedesc și evenimentele în desfășurare din Ucraina.
Dar politologul Kortunov a tinut să adauge că, în aceasta privință, nici Moscova nu a fost suficient de explicită în clarificarea noii situații, neașteptată și neobișnuită, apărută în lume. “Generația mea și generația anterioară am făcut o treabă proastă în curățarea mizeriei lăsate de Războiul Rece. Am sperat că multe dintre problemele Războiului Rece se vor rezolva automat și ar trebui să dispară de pe agenda politică. Acest lucru a fost greșit și transmitem această torță următoarei generații, care va trebui să se ocupe în continuare de aceste probleme, inclusiv de relațiile dificile dintre Rusia și Occident, proliferarea și dezarmarea nucleară, cursa înarmărilor și disputele teritoriale. Aceasta este vechea agendă, care este încă la noi. Dar pe deasupra acestei vechi agende, avem una nouă: schimbările climatice, migrația, noile tehnologii și multe altele care tocmai intră în arena politicii internaționale.”
Iată de ce rezolvarea crizei ucrainene nu se poate rezuma doar la soluționarea punctuală a problemelor interne ale acestei țări și la relațiile ei cu Rusia, ci ea trebuie să înglobeze întreaga arhitectură de securitate a lumii contemporane, de la securitatea pe continentul european până la relațiile dintre superputerile mondiale, incluzând în această imensă paranteză toate marile probleme ale lumii de astăzi, cărora nu li se poate găsi soluționare temeinică și echitabilă decât prin conlucrare bine intenționată cu Rusia. Iar încercările penibile de a ignora, izola, sancționa, exclude, Rusia din dialogul și conlucrarea internațională sunt nu numai ridicole din punct de vedere logic, ci și imposibil de pus în practică.
Sursa Read More