Cristina Elena DINU: „Am participat la conferinţa «Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România»”

Cristina Elena DINU: „Am participat la conferinţa «Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România»”

Am fost onorată să particip, la sfârşitul săptămânii trecute, la invitaţia Comunităţii Asociaţiilor de Pacienţi #CASPA, la conferinţa „Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România”, alături de reprezentanții asociațiilor de #pacienți din întreaga țară, reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății, specialiști și lideri din #sănătate.

În contextul în care tema din acest an a Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului a fost ,,Implicarea pacienților pentru siguranța lor”, am abordat, în luarea de cuvânt, posibilitatea implicării pacientului în siguranţa sa, în cadrul sistemului de sănătate din #România, prin cunoașterea și conștientizarea efectelor benefice ale #prevenției.

Le-am propus tuturor să facem un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi să nu mai avem camere de #gardă pline de pacienți în sezoanele gripale? Cum ar fi să scădem numărul de cazuri de cancer de col uterin prin simpla #vaccinare? Cum ar fi să depistăm bolile grave atunci când sunt în faze incipiente și mai ușor de tratat sau chiar cu potențial de a fi vindecate? Evident, în mintea fiecăruia răspunsul este „ar fi frumos”. Dar de ce „ar fi” și nu „este”?

Dacă ne-am concentra împreună pe această zonă, #calitatea vieții pacientului ar fi infinit mai bună, și, cel mai probabil, s-ar simți în siguranță într-un sistem de sănătate #coerent, bazat și centrat pe nevoile sale.

Felicitări organizatorilor şi mult succes în activitatea viitoare!

Articolul Cristina Elena DINU: „Am participat la conferinţa «Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România»” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Am fost onorată să particip, la sfârşitul săptămânii trecute, la invitaţia Comunităţii Asociaţiilor de Pacienţi #CASPA, la conferinţa „Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România”, alături de reprezentanții asociațiilor de #pacienți din întreaga țară, reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății, specialiști și lideri din #sănătate. În contextul în care tema din acest an a […]

Articolul Cristina Elena DINU: „Am participat la conferinţa «Siguranţa pacienţilor în sistemul de sănătate din România»” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cristina-elena-dinu-am-participat-la-conferinta-siguranta-pacientilor-in-sistemul-de-sanatate-din-romania/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 22 noiembrie 2023 00:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.