CSKA Moscova nu s-a putut prezenta la meciul cu Metz din cauza restricțiilor sanitare din Franța

Echipa de handbal feminin CSKA Moscova, antrenată de Florentin Pera, nu s-a putut prezenta la meciul din grupa B a Ligii Campionilor, cu Metz, în deplasare. Restricţiile sanitare din Franţa obligau echipa rusă să ajungă şi să plece în ziua meciului, în condiţiile în care vaccinul anti-Covid, Sputnik, folosit de delegaţia rusă, nu este recunoscut în UE.

Meciul Metz vs SKA Moscova era programat duminică, de la ora 17:00, însă formaţia rusă nu a putut ajunge în timp util, în condiţiile impuse de legislaţia sanitară franceză. După mai multe parlamentări care au inclus nu doar cluburile, ci şi EHF, CSKA Moscova nu a primit acordul iniţial de a amâna meciul, astfel că un zbor charter dus- întors în aceeaşi zi a fost imposibil de găsit, după cum a precizat formaţia din capitala Rusiei.

CSKA Moscova nu s-a prezentat la meci, iar EHF urmează să anunţe măsurile pe care le va impune în acest caz sau dacă va accepta jucarea partidei la o altă dată. Pe site-ul EHF partida este listată în prezent pentru o confirmare ulterioară.

Legislaţia sanitară din Franţa ar fi impus delegaţiei ruse o carantină de 10 zile, în condiţiile în care jucătoarele şi oficialii sunt vaccinaţi anti-Covid cu Sputnik, vaccin nerecunoscut în Uniunea Europeană.

Într-o altă partidă din grupa B, Kastamonu din Turcia, cu Costică Buceschi pe banca tehnică, întâlneşte Odense Handbold, tot duminică.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.