Cum să fabrici un FAKE NEWS sau cum să păcălești poporul cu televizorul

Cum să fabrici un FAKE NEWS sau cum să păcălești poporul cu televizorul

 

Acum câteva zile, pe postul DIGI24, în cadrul unui buletin informativ, a apărut o așa zisă știre despre lipsa medicilor de la sate.

Foarte bine, este un adevăr cu care se confruntă multe localități din țară, numai că, probabil din ideea că știrea trebuie să iasă, nu contează cum, s-a fabricat un mini reportaj plin de neadevăruri, mai ales că locația aleasă pentru a exemplifica lipsa medicilor din mediul rural este comuna Florești- Stoenești, cea mai mare din județul Giurgiu, unde culmea, sunt și medici și asistente, 24 de ore din 24, la Centrul Medical de Permanență din Florești.

Dar să revenim la igredientele rețetei FAKE-NEWS-ului de față:

  • se alege o localitate în apropiere de București ( în cazul nostru, Florești-Stoenești)
  • se filmează într-o locație, dar ni se arată alta
  • se intervievează două femei în vârstă, din altă localitate făcând să pară că ar fi din cea la care se face referire în știre
  • se amestecă imaginile și locațiile

……și gata știrea.

Deci, echipa DIGI24 s-a dus în localitatea Florești, la Centrul de Permanență Medicală. Au filmat poarta și panoul și fără a intra în incintă au afirmat că este închis. Ca să nu mai spunem că lăcatul arătat în imagini nu aparține locației menționate.

Deducem că filmarea a avut loc în weekend, pentru că reporterul și cameramanul s-au deplasat și în localitatea învecinată, Palanca, pentru a arăta că și Dispensarul de aici este închis, inducând greșit idee că localnicii nu ar avea medic sâmbăta și duminica, fiind nevoiți să sune la 112.

”Domnii” de la DIGI24 au spus, practic, în știre ce-au vrut, cu două imagini false și interviuri, cu femei în vârstă din Găiseni și nu din Florești-Stoenești, au încropit o mini știre plină de falsuri.

ADEVĂRUL 1

În localitatea Florești, ce aparține de comuna Florești-Stoenești, funcționează de ani buni, Centrul Medical de Permanență. Aici, 7 medici și 7 asistente, prin rotație, asigură permanența zi și noapte, 24 de ore din 24, centrul fiind dotat cu ecograf, EKG și defibrilator, adică toată aparatura necesară pentru intervenții în caz de urgență și nu numai, până la sosirea ambulanței.

Aici, la Centru, vin pacienți și din comunele învecinate, actul medical oferit fiind unul de calitate.

Prin urmare, dacă în ziua reportajului, ”jurnaliștii” ar fi pătruns în centru ar fi găsit atât medicul de gardă, cât și asistena, (dr. Râșcanu Bogdan și asistenta Ana Ionescu) prezenți la locul de muncă, ar fi putut consulta registrul pacienților care demonstrează clar că instituția medicală nu a fost niciodată închisă.

ADEVĂRUL 2

S-a filmat și la Dispensarul din satul vecin, Palanca, tot în weekend. S-a arătat că este închis și așa era, numai că reporterii nu au spus și de ce. Dispensarul funcționează de luni până vineri între orele 8.00-17.00, în weekend fiind închis, tocmai pentru că medicul Nicolescu este unul din medicii care asigură permaneța la centrul din Florești. Prin urmare, când Dispensarul este închis în weekend, oamenii merg la Centrul de Permanență.

Ce spune primarul Constantin Dumitru

Sunt consternat de ușurința cu care un post național de televiziune, în speță DIGI24, poate crea o asemenea dezinformare. Centrul de Permanență din Florești nu este niciodată închis, ba chiar ne mândrim cu faptul că avem 7 medici și tot atâtea asistente dedicate, care oferă 24 din 24 asistență medicală pentru un număr foarte mare de pacienți. Centrul nu a avut niciodată lacătul pe ușă, așa cum se arată în materialul difuzat, motiv pentru care primăria Florești-Stoenești va cere un drept la replică postului de știri DIGI24, pentru a îndrepta erorile prezentate la adresa medicilor și locuitorilor care se adresează unității medicale din comuna noastră.

 

Nicoleta Pană

 

  Acum câteva zile, pe postul DIGI24, în cadrul unui buletin informativ, a apărut o așa zisă știre despre lipsa medicilor de la sate. Foarte bine, este un adevăr cu…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/cum-sa-fabrici-un-fake-news-sau-cum-sa-pacalesti-poporul-cu-televizorul/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 ianuarie 2023 20:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.