De 1 iunie, Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu”…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

De 1 iunie, Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu sărbătorește Ziua Internațională a Copilului într-un mod inedit

CINCI „CĂSUȚE DE AUTOR PENTRU CITITOR” CU NUMELE UNOR SCRIITORI DE ORIGINE GIURGIUVEANĂ VOR FI AMPLASATE ÎN MUNICIPIUL GIURGIU

Prin parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, Asociația „Călător prin România” și Primăria Municipiului Giurgiu, BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „I.A. BASSARABESCU” GIURGIU oferă publicului giurgiuvean că…rţi din donaţii aşezate în cinci „Căsuţe de autor pentru cititor”, amplasate în cinci zone din municipiul Giurgiu: Parcul Alei, Parcul Mihai Viteazul, Parcul Pionierilor, în proximitatea Serviciului Judeţean de Evidenţă a Populaţiei şi zona Şos. Bucureşti – Tineretului/AVANTI. Căsuţele de autor poartă numele următorilor scriitori de origine giurgiuveană: Tudor Vianu, Petre Ghelmez, Ion Vinea, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Cartojan – aşa cum au rezultat din votul publicului giurgiuvean care s-a exprimat online, pe site-ul bibliotecii judeţene.
La 1 iunie 2022, la ora 8.30 – în Parcul Alei, se va inaugura prima căsuţă de autor – care poartă numele scriitorului TUDOR VIANU. Astfel, cetăţenii municipiului Giurgiu vor benefica de spaţii prietenoase, în care pot lectura cărţi din diferite domenii, le pot împrumuta acasă pentru continuarea lecturii şi, desigur, pot aduce şi ei alte cărţi.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.