Demisie în PSD Giurgiu. Un consilieri local a părăsit partidul

Demisie în PSD Giurgiu. Un consilieri local a părăsit partidul

Se vorbea de ceva vreme prin târg de o demisie importantă din PSD Giurgiu -un consilier local cu greutate în ședințe și cu puncte de vedere pertinente.

Azi, este certitudine. Codruț Câinaru și-a dat demisia atât din PSD cât și din postul de consilier local al Municipiului Giurgiu.

Iată declarația acestuia pe contul său de socializare:

”Astăzi, am demisionat din PSD și implicit, din funcția de consilier local!
A fost o decizie luată după ce am chibzuit mult, am cântărit bine lucrurile și am încercat să înțeleg stategia noii echipe de conducere de la nivelul municipiului.
Am intrat în politică pentru că vreau să fac ceva pentru orașul meu pe care nu l-am părăsit cu adevărat niciodată.
Cand am intrat în PSD pentru că, deși sunt întreprinzător privat, eram apropiat valorilor de stânga, valori ce mi-au fost insuflate de tatăl meu și pentru care am crezut că aveam maturitatea necesara de a le duce mai departe.
Totuși, la fel ca-n fotbal, nu poţi da goluri de pe margine.
De aceea, cred că e mai bine să mă retrag, să-mi acord un timp de reflecție și să hotărăsc ce voi face pe mai departe pentru că politica de unul singur nu se poate face!
Mulțumesc colegilor din ”vechiul” PSD care au avut încredere în mine dar și cetățenilor care m-au votat. Pentru ei rămân același om pe care l-au cunoscut, indiferent ce decizie voi lua pentru viitor!”

Se vorbea de ceva vreme prin târg de o demisie importantă din PSD Giurgiu -un consilier local cu greutate în ședințe și cu puncte de vedere pertinente. Azi, este certitudine.…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/demisie-in-psd-giurgiu-un-consilieri-local-a-parasit-partidul/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 februarie 2024 16:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.