Deputatul PNL Gabriela Horga: ”Și giurgiuvenii din Clejani și Letca Nouă se pot pensiona mai devreme cu doi ani”

Deputatul PNL Gabriela Horga: ”Și giurgiuvenii din Clejani și Letca Nouă se pot pensiona mai devreme cu doi ani”

”Și locuitorii comunelor #Letca Nouă și #Clejani, din județul Giurgiu, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care conține și această prevedere, votată de Parlament la propunerea mea și a colegilor din PNL Giurgiu. Amendamentul pe care l-am propus este justificat de faptul că locuitorii celor două comune au fost afectați de poluarea produsă de extracția de țiței din aceste zone.
Recent, președintele Klaus Iohannis a promulgat un alt act normativ care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru cei care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității. Aceștia au fost afectați de efectele poluării produse de fostul combinat chimic. Și în acest caz este vorba de un amendament aprobat de Parlament la propunerea mea și a colegilor din PNL Giurgiu.
Reducerea vârstei de pensioare cu doi ani este o reglementare de care beneficiază de mai mult timp cetățenii din alte localități afectate de poluare. Aceste măsuri au fost luate pentru că există anumite regiuni care au fost supuse unui grad mai ridicat de poluare şi risc faţă de media naţională” – anunță, într-o postare pe pagina oficială, deputatul PNL de Giurgiu Maria Gabriela Horga.

”Și locuitorii comunelor #Letca Nouă și #Clejani, din județul Giurgiu, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/deputatul-pnl-gabriela-horga-si-giurgiuvenii-din-clejani-si-letca-noua-se-pot-pensiona-mai-devreme-cu-doi-ani/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 22 iulie 2023 14:31

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.